Psihologie

Ipostazele psihicului: constient, subconstient, inconstient.

Psihicul nu este omogen, nediferentiat, el exista si se manifesta în diverse forme, uneori mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur. În unele situatii ne dam seama de noi însine, de trairile noastre, alteori nu.

Constiinta ca ipostaza a psihicului.

1.1. Locul constiintei în psihologie.

Constiinta este una din cele mai importante ipostaze ale vietii psihice. În lumea stiintifica ea a fost când contestata, ignorata (behavioristii), alteori a fost considerata ca reprezentând întreaga viata psihica (introspectionistii).

De la un termen esential la începutul psihologiei stiintifice, constiinta a devenit un termen ignorat timp de 70 de ani, pâna în 1974, când Piaget i-a redat statutul stiintific de prim rang. Astazi constiinta face obiectul predilect al „stiintelor spiritului”, al psihologiei cognitive si al neurostiintelor.

1.2. Etape în definirea constiintei.

a. Începuturile psihologiei stiintifice – anii ’30.

Dupa Vasile Pavelcu, cele mai frecvente raspunsuri la întrebarea „ce înseamna a fi constient?” au fost urmatoarele:

- a gândi, a stabili relatii. „nu se poate vorbi despre constiinta unui singur fapt, deoarece o stare psihica nu este constienta decât în raport cu alta stare”.

- constiinta este cu atât mai vie cu cât exista mai multe raporturi între diversele ei elemente componente.

- a dispune de capacitatea de a face sinteze. Wundt concepea constiinta ca pe o sinteza creatoare.

- a te putea autosupraveghea. Janet: constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni.

- a te adapta cu suplete la noile solicitari. Claparède: constiinta nu apare decât atunci când adaptarea individului nu se mai face automat… Wallon: fara o activa adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce constiinta.

Toate aceste definitii sunt limitate, întru-cât primele 3 reduc constiinta fie la gândire sau la una din operatiile gândirii (sinteza), fie la limbaj, iar ultima largeste extrem de mult constiinta, identificând-o cu inteligenta.

Vasile Pavelcu – definitie – constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale, cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, între individ si mediu.

b. anii 40 – anii 60.

Henri Ey: a fi constient înseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformând-o în universalitatea stiintei ei. Constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea. Definitie (’63): a fi constient înseamna a dispune de un model personal al lumii. (’74): constiinta este acea forma de activitate bazala a creierului si a gândirii care poate fi definita ca organizare a experientei sensibile actuale.

Organizare, deoarece activitatea constiintei este un sistem care integreaza în ordine spatio-temporala instantele care o compun; organizarea experientei sensibile pt. ca propriul constiintei este constituirea formelor perceptive sau reprezentative ale evenimentelor traite; organizarea experientei sensibile actuale, deoarece constiinta face din experientele si sentimentele traite un moment al timpului: prezent.

c. anii 60 – zilele noastre: se centreaza pe caracteristicile psihologice ale constiintei.

Piaget: descrie constiinta ca pe o „acompaniatoare” a actiunilor. El diferentiaza o „constiinta în acte” (cunoasterea anterioara a prizei de constiinta) de constiinta reflexiva (echivalenta cu priza de constiinta).

Priza de constiinta înseamna o elaborare noua a cunostintelor prin trecerea de la un plan psihologic la altul (din planul actiunii în cel al reprezentarii, din planul reprezentarii concrete în cel al reprezentarii formale).

Piaget pune accent pe reflexivitate, altii pe simtire si afectivitate. Humpfrey: a fi constient înseamna, în mod esential, a avea senzatii: adica a avea reprezentari mintale încarcate de afectivitate, a ceva ce mi se întâmpla aici si acum.

Multi autori postuleaza intentionalitatea ca fiind una dintre caracteristicile esentiale ale constiintei.

Zlate: constiinta este o forma suprema de organizare psihica, prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea / adaptarea continua la mediul natural si social =>

- constiinta este doar o parte a psihicului, cea mai importanta,

- integrarea activ subiectiva = functia generala a constiintei,

- adaptarea la mediu este finalitatea constiintei.

Caracteristicile re-producerii constiente:

- omul îsi da seama de ceva anume si îl re-produce în subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii. Constiinta presupune includerea particularului în general si identificarea generalului în particular => functia informational-cognitiva a constiintei.

- este cu scop sau orientata spre scop => activism crescut al subiectului, autonomia lui relativa în raport cu influentele mediului => functia finalista a constiintei.

- constiinta este o re-producere anticipativa a realitatii (diferit de animale) => functia anticipativ-predictiva.

- caracterul planificat (fragmentarea activitatii în elemente si stabilirea succesiunii desfasurarii si realizarii lor) => functia reglatoare a constiintei.

- caracterul creator (omul re-produce realitatea cu scopul de a o modifica, de a o adapta necesitatilor sale) => functia creativ-proiectiva a constiintei.

Numai interactiunea si interdependenta acestor particularitati, integrarea unora în altele genereaza efectul de constiinta.