Psihologie Animală

COMPORTAMENTUL ANIMAL

“Doi ursi polari ridicati pe membrele posterioare, luptându-se; o mangusta ucigând un sarpe; un stol de pasari migrând…” Astfel îsi începe lucrarea monografica “An Introduction to Animal Behavior”, A. Manning (1986), în încercarea de a defini comportamentul animal. Comportamentul animal reprezinta strategiile pradatorului, mecanismele de aparare ale prazii, paradele nuptiale ale pasarilor, limbajul albinelor, alegerea locurilor pentru adaposturi, nasterea, somnul, hibernarea, zborul. Chiar cu riscul unei metaforizari exagerate, comportamentul animal este viata. Din aceasta fantastica diversitate, studiile etologice, ecologice, fiziologice, genetice sau psihologice comparate trebuie sa aiba anumite puncte de pornire.

Toate studiile asupra comportamentului animal, de la observatiile empirice pâna la cele care combina ecologia cognitiva cu analizele genetice, au pornit de la întrebari. Majoritatea cartilor de etologie încep prin a prezenta un anumit sir de evenimente comportamentale, de la care studentul etolog trebuie sa porneasca investigarea. Un exemplu clasic este cel dat de eco-etologii R. J. Krebs si N.B. Davies:

“Sa ne imaginam o pasare, un graur, de exemplu (Sturnus vulgaris), aflat în procesul de cautare a hranei. Pasarea se plimba, se opreste din când în când, apoi se lasa la pamânt. Câteodata captureaza un item de hrana, o omida, si daca a colectat mai multe omizi, zboara spre cuib pentru a-si hrani puii care cersesc hrana”.

Întrebarile suscitate de aceasta scurta descriere a unui fragment comportamental pot fi sintetizate în doua categorii:

Întrebarile legate de situatia concreta observata

- De ce alege pasarea un loc particular pentru hranire?

- De ce se hraneste singura si nu în stol?

- Ce factori determina alegerea acestei strategii de procurare a hranei?

- Itemii hrana sunt colectati aleator, sau selectionati dupa anumite criterii?

- Ce influenteaza decizia pasarii de a stopa colectarea si de a se întoarce spre cuib?

Întrebari legate de semnificatia evolutiva a fenomenului observat

- De ce prefera pasarea un anumit situs pentru cuib?

- Cum se realizeaza partajul îngrijirii puilor între cei doi parinti?

- De ce reactioneaza atât de puternic puii la întoarcerea parintilor?

- Aceasta reactie a puilor semnifica doar gradul lor de înfometare, sau este un semn al competitiei între acestia?

Lista întrebarilor ar putea continua în cautarea explicatiilor fiecarui detaliu comportamental. Etologia actuala pune la dispozitie un cadru integrativ de a gasi cel putin în parte raspunsuri la aceste întrebari. Raspunsurile vor veni într-o creativa înlantuire interdisciplinara din partea ecologiei, pasihologiei comparate, a stiintelor cognitive, biologiei celulare, geneticii comportamentale, fiziologiei, socio-biologiei, teoriilor informatiei, biofizicii, biomatematicii, bionicii etc.

N. Tinbergen, unul dintre ctitorii etologiei ca stiinta, propune în 1963 patru moduri distincte de a raspunde la întrebarile de tipul “de ce?” în etologie:

- în termeni de functionalitate- aceasta abordare vizeaza în cazul exemplului de mai sus, modurile în care alegerea situsului de hranire si a tipului de hrana contribuie la supravietuirea individuala si a descendentilor;

- în termeni de cauzalitate- se urmareste identificarea factorilor proximi ce determina pasarea sa se decida asupre situsului si asupra itemilor hrana (abundenta prazii, alcatuirea covorului vegetal unde se afla hrana, activitatile altor specii aflate în jur);

- în termeni de dezvoltare- se încearca stabilirea rolului predispozitiei genetice si a învatarii reversibile si ireversibile în luarea deciziilor contextuale;

- în termeni de istorie evolutiva- presupune gasirea, cel putin la nivel speculativ, a ocurentei si dinamicii filogenetice a comportamentului observat.

Studiile de referinta facute de Tinbergen la pescarusi au încercat sa acopere toate cele trei tipuri de întrebari si au subliniat importanta studierii adevaratului comporatment în situsurile naturale de manifestare. De asemenea, Tinbergen a initiat metoda colectarii cantitative a datelor si oragnizarea lor sub forma de patternuri specifice comporatmentale, fiecarui comportament putându-i-se alcatui o etograma. Mostenirea tinbergeniana este evidenta mai aled pentru studiile etologice “în câmp” (etologia de teren), putându-se alcatui designuri experimentale simple pentru evaluarea costurilor si beneficiilor diferitelor tipuri comportamentale.

În perioadele timpurii ale studierii comportamentului animAl, majoritatea cercetarilor erau axate pe functie, ignorându-se celelaLte întrebari. Acest lucru a dus la abordari extreme în tentativele explicative ale comportamentului: fie animalele erau vazute ca simple masinarii urmând “oarbe” niste tipare fixe de actiune ca raspuns la stimulii exogeni, fie ca adevarati tacticieni, cântarind cu finete costurile si beneficiile fiecarei actiuni si decizându-se întotdeauna pentru cea mai buna. Cercetarile curente opteaza evident pentru o pozitie intermediara. Cu toate ca înca majoritatea etologilor considera ca directia selectiei naturale este de a maximiza fitness-ul individual (potentialul biologic adaptativ), exista totusi pareri conform carora mecanismele acestei selectii deservesc, dar si constrâng raspunsurile comportamentale. În acest sens, un bun exemplu vine din studiul parazitismului social comportamental, fenomen extrem de cunoscut la cuc (Cuculus canorus). Cucul este cunoscut în etologie ca fiind o specie parazita social, putându-se vorbi de o adevarata coevolutie la nivel morfo-comportamental între gazde-parazit. Femela de cuc depune un singur ou în cuibul unei alte specii, de obicei de talie mai mica. Exista un decalaj temporar necesar între eclozarea la cuc si cea a speciei-gazda. Astfel, puii de cuc eclozeaza primii si manifesta o puternica sensibilitate a tegumentului de pe partea dorsala, fapt ce determina ejectarea oricarui obiect cu care acesta vine în contact (ouale pasarii gazda, de exemplu). Date fiind costurile mari ale speciilor parazitate, nu este surprinzatoare dezvoltarea unor mecanisme de aparare fata de acest comportament (recunoasterea si ejectarea oului de cuc). Totusi, nu s-a evidentiat niciodata o rejectie în proportie de 100% a oualor de cuc într-o populatie a unei specii parazitate de acesta.