Psihologie Animală

Nici o cunoastere a functiilor umane nu este posibila fara observarea proceselor analoage din lumea animala; si invers, pentru întelegerea comportamentului animalelor trebuie sa reflectam la conduita umana (Buytendijk p.88)

1. Despre sufeletul animalelor

Toti oamenii cunosc câte ceva despre viata sufleteasca, despre modul foarte diferit de comportare al animalelor. Mai mult, am da dovada de o simptomatica ignoranta daca n-am recunoaste ca si animalele stiu câte ceva despre modul de comportare al oamenilor: stiu foarte bine cum se comporta celelalte specii de animale cu care convietuiesc si cu care împart acelasi mediu de viata; îl stiu si pe om, fata de care pot avea reactii agresive sau defensive, unele dintre acestea adânc înradacinate în zestrea lor de comportare, de un anumit fel la cele domestice, de alt fel la cele salbatice. Apropierea însa de ele este mult mai dificila, cu deosebire în mediul lor natural de viata, ca animalul sa te considere ca parte si aproape de universul sau sufletesc

Pe malul marii, bunaoara, turistii cunosc ca pescarusii pastreaza o anume distanta critica fata de ei; vulpea stie de animalele din padure, pe care îi împarte între pradabili, dusmani si inofesnsivi; pentru câine sau pisica stapânul este inconfundabil, cu care problemele de apropiere sunt altele, cu cu care poate oricând sa se identifice conspecific etc. Când unii oameni se ridica în sferele abstracte ale calculelor mentale, unde efectueaza operatii de mare complexitate, ei au toate motivele sa se considere plasati deasupra naturii, într-o lume a semnalelor, ca efectuând ceva prin care se deosebesc decisiv de comportamentul animalelor. Încercati de sentimente si convingeri de acest fel pot fi ei când rezolva o problema complexa de algebra, când scriu o poezie, când imagineaza un scenariu, când iau o decizie manageriala etc.

Dar cât de înalta si abstracta ar fi sfera actiunii mentale în cauza, cât de inedit ar fi domeniul în care s-a facut investitia interiorizata mentala, acestia nu-si pot nega totusi apartenenta naturala, ca producându-se prin angajarea unor mecanisme neuronale, poate si hormonale etc. Ceea ce a înaltat acolo actiunea mentala are un punct de plecare instinctiv, a fost pregatita de o prealabila intentie, poate si de o mânie, fara de care n-ar mai avea loc. Este adevarat, în instanta urmatoarea întreaga gestionare a actiunii mentale se supune unei ordini logice, unor algoritmi, unor reguli gramticale sau de alt fel, toate apartinând unor mecanisme aparte proprii conduitelor inteligente. Astfel, prin mici secvente de debut respectivele actiuni mentale continua sa apartina naturii, frânturi care se preteaza realizarii unor largi comparatii cu comportamentul animalelor, larg acceptate ca fiind mânate si suportate nu numai de impulsuri instinctive asemenea, dar si de mecanisme proprii conduitelor instinctive. Desigur, realizarea unor astfel de comparatii poate apare la un moment dat de a dreptul jenanta, ceva care sa compromita superioritate omului în fata naturii; în momentul urmator însa, ele pot deveni de mare interes pentru cei interesati de cunoasterea radacinilor naturale (sau animalice) ale comportamentului uman.

Întradevar, exista multi oameni pentru care viata psihica a animalelor pur si simplu nu exista sau este ceva cu totul derizoriu si în afara fenomenelor naturale. Este o mentalitate din pacate destul de larg raspândita, tipica celor crescuti si educati în orase, între peretii din beton si sticla a blocurilor, rar expusi la situatii de a se confrunta si de a întelege comportamentul animalelor, cu deosebire a celor din natura. Nici nu-si pot imagina ca, prin comportarea într-un fel sau altul diversele specii de animale fac proba existentei unei secvente distincte comportamentale a naturii, careia îi apartin si oamenii - macar prin origine, ca o buna parte din reactiile comportamentale ale oamenilor apartine acestei secvente comportamentale a naturii, ca indivizi, comunitate familiara, culturala, etnica, populationala.

Ignoranta în domeniu ramâne totusi enorma. Adica se uita foarte usor ca si animalele sunt capabile de activitati mentale, ca rezultat al unor astfel de actiuni pisica poate face nevazuta bucata de carne de pe masa din bucatarie, ca ele pot rezolva situatii problematice deosebite. Animalul nu-si poate supraordona logic aceste actiuni mentale; si le poate însusi însa ca un domeniu intelectual. Adica, orice câine maidanez poate pune foarte bine ceea ce între timp a învatat în completarea coltilor sai, cu deosebire când este vorba sa-si apere puii. Atunci devine dintrodata agresiv si pune la zid pe orice trecator, chiar pe cel care mai înainte i-a asigurat necesarul de hrana. Exista toate motivele sa se considere ca ordinea sufleteasca a animalului sa fie considerata diferita de cea morala a omului. Prin agresivitatea cu care se manifesta acest suflet animal probeaza ca exista; nu întratât însa, ca prosteste, în însasi omul care mai înainte i-a dat de mâncare, sa nu recunoasca un dusman ai puilor sai.