Psihologie Cognitivă

MODUL 1

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol veti putea sa:

- prezentati caracteristicile esentiale ale abordarii cognitive în psihologie

- integrati psihologia cognitiva în rândul stiintelor cognitive

- caracterizati paradigma clasic simbolica si neoconexionista.

Cuvinte cheie: psihologie cognitiva, stiinte cognitive, paradigma neoconexionista, paradigma clasic simbolica.

PSIHOLOGIA SI STIINTELE COGNITIVE

1.1 PSIHOLOGIA COGNITIVÃ

Sintagma de psihologie cognitiva are doua sensuri. Mai întâi, ea semnifica studiul detaliat al sistemului cognitiv uman si a subsistemelor sale ("memoria", "gândirea", "limbajul", "perceptia" etc.). Considerându-se sistemul cognitiv ca sistem de prelucrare (procesare) a informatiei, aceasta revine la a spune ca psihologia cognitiva studiaza procesarile la care este supusa informatia între inputul senzorial si outputul motor sau comportamental. Urmând fluxul prelucrarilor de informatie, psihologia cognitiva îsi elaboreaza un limbaj propriu, ce face adesea caduca utilizarea termenilor traditionali din psihologie si utilizeaza o metodologie specifica (ex: analiza de protocol, simularea pe calculator a proceselor cognitive, recursul la formalisme logico-matematice etc.) care îi confera un statut distinct în ansamblul stiintelor contemporane. Sub raport tematic ea se dovedeste a fi o continuare a psihologiei gestaltiste si asociationiste de la care preia multe teme de cercetare pe care le trateaza însa cu o metodologie mult mai riguroasa scufundata în paradigma conceptuala a teoriei informatiei.

În al doilea rând, sintagma psihologie cognitiva desemneaza o anumita abordare a tuturor fenomenelor psihice si comportamentale din perspectiva mecanismelor informationale subiacente. Rezulta "teorii cognitive ale emotiilor sau stresului" - care încearca sa stabileasca modul în care procesele cognitive determina emotiile sau reactia de stres, "teorii cognitive ale motivatiei" - centrate pe detectarea prelucrarilor de informatie în motivatie, "psihologia sociala cognitiva" - tentata sa explice comportamentul social prin prisma factorilor cognitivi intricati etc. Initial, orgolioasa si imperialista - cu tendinta de a reduce toate fenomenele psihice la secvente de procesari de informatie - abordarea cognitivista s-a maturizat ulterior, prin reconsiderarea caracterului ireductibil al altor factori implicati în dinamica comportamentului uman (Richard, Bonet & Ghiglione, vol. III, 1990). Pe scurt, dintr-o abordare cognitivista, a devenit o abordare cognitiva.

Este psihologia cognitiva o moda, un curent care va sfârsi mai mult sau mai putin lamentabil precum alte curente psihologice (asociationismul, introspectionismul, gestaltismul, behaviorismul etc.)? Raspunsul este negativ. În masura în care sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul sau nu numai un schimb substantial si energetic ci si unul informational, psihologia cognitiva îsi are si va avea permanent propriul sau obiect de studiu. Recunoscând natura informationala a fenomenelor psihice (sau a majoritatii acestora), fenomene ireductibile la structurile neurobiologice care realizeaza sau implementeaza prelucrarile de informatie (neurostiintele) sau la jocul contingentelor ce actioneaza asupra comportamentului (behaviorismul), recunoastem implicit perenitatea psihologiei cognitive. A spune ca psihologia cognitiva este un curent psihologic caduc înseamna a sustine ca abordarea fenomenelor psihice ca procese informationale este ea însasi o chestiune de moda, vremelnica. Daca însa suntem de acord cu ideea ca sistemul bio-psihic uman este un sistem de procesare a informatiei atunci psihologia cognitiva este stiinta care studiaza mecanismele acestor prelucrari, modul în care un anumit input induce un output specific.

Viabilitatea psihologiei cognitive este sustinuta si de caracterul cumulativ, integrationist al acesteia. Ea a preluat nu numai rezultatele viabile din curentele psihologice anterioare ci si sugestiile vagi dar fertile ale acestora pe care le-a supus apoi unui examen experimental si metodologic riguros. De exemplu, si-a apropriat principiile gestaltiste (ex: principiile proximitatii, similaritatii, închiderii etc.) dar le-a integrat în canavaua mai generala a procesarilor vizuale secundare (2.3.1.). La fel, ideea de baza a asociationismului potrivit careia continuturile psihice formeaza lanturi asociative organizate ierarhic, a fost concretizata în câteva modalitati specifice de reprezentare a cunostintelor precum retelele semantice sau scenariile cognitive (7.3-7.5). Desenul general al dezvoltarii intelectuale continut în creoda piagetiana a fost asimilat si dezvoltat prin cercetarile realizate asupra strategiilor rezolutive, proceselor metacognitive sau memoriei de lucru (6.26). Cât priveste behaviorismul, desi initial psihologii cognitivisti l-au atacat belicos, ulterior au admis viabilitatea multora dintre rezultatele acestui curent, relevând însa si aspectul informational al relatiilor dintre comportamentul uman si contingentele externe. Pe de alta parte, numerosi psihologi cu angajament behaviorist îsi recunosc pozitiile în modelele cognitive neoconexioniste, retelele neuromimetice fiind considerate un "behaviorism mascat sau un behaviorism în haine computationale" (Papert, 1988, p.9). Pe scurt, studierea psihologiei cognitive îti da sentimentul optimist si tonifiant al dezvoltarii cumulative a psihologiei. Ea explica tot ceea ce a putut fi explicat pe baza teoriilor anterioare dar, în plus, explica si ceea ce acestea nu au putut explica. Minimalizarea psihologiei cognitive, asocierea ei cu avatarurile unui soi de moda stiintifica, e facuta de trei categorii de critici. În prima categorie intra acele persoane care desi clameaza natura informationala a psihicului atribuie psihologiei cognitive statutul de curent psihologic contemporan, alaturi de altele, harazit disparitiei, interesant mai degraba din punctul de vedere al istoriei psihologiei decât al problematicii psihologice fundamentale. Or, asa cum am aratat anterior, recunoasterea faptului ca prelucrarile de informatie sunt esentiale pentru personalitatea umana, implica automat admiterea psihologiei cognitive ca demers stiintific peren. Bazându-se pe neîntelegere si inconsecventa logica, critica lor se autodistruge, de aceea nu merita o atentie speciala. A doua categorie de critici invoca lipsa de plauzibilitate neuronala a modelelor cognitive (ex: Bunge & Ardila, 1987). De exemplu, se invoca imposibilitatea gasirii unui corespondent neurofiziologic pentru regulile de producere (= perechi de tipul daca ... atunci ..., în care în antecedent este o conditie iar în consecvent o actiune sau operatie care se executa daca conditia respectiva este îndeplinita). Regulile de producere sau sistemele de producere stau la baza unor modelari ale sistemului cognitiv de genul celor prezentate de J.R. Anderson - ACT* sau A. Newell - SOAR (10.2).