Psihologie - Curs 2

II. CUM PUTEM SA EXPUNEM IDEILE SI ARGUMENTELE SI SA EXPRIMAM ATITUDINILE SI SENTIMENTELE NOASTRE ?

Comunicarea si situatie comunicationala - principii si finalitati

A. COMUNICAREA

1) A comunica (dex): "a face cunoscut, a da de stire, a informa, a înstiinta, a spune"; "a se pune în legatura, în contact cu"; "a fi în legatura cu..., a duce la...". Etimologia latina: "a face comun, a pune împreuna, a amesteca, a uni, a împartasi". Daca a trai înseamna a interactiona, atunci a trai înseamna a comunica ("Nici un om nu este o insula" John Done).

Comunicarea este esentialmente legata de devenire, pentru ca e proces, si pluralitate, pentru ca nu exista decît începând cu doi (presupune cel putin dedublarea interioara).

2) Comunicarea este o forma de schimb. Schimbul se transforma în comunicare odata cu prezenta semnificatiilor (simbolurilor, sensurilor). Dar ele exista oriunde exista interpretare adica subiect constient. Odata cu aceasta creste libertatea si dialecticitatea schimburilor – semnificatiile si simbolurile ce intervin devin mai importante decît continuturile schimbului (în cazul florilor, sau cuminecaturii). Formula tipica a comunicarii umane = mesaj emis + mesaj primit.

Comunicarea umana presupune un eu care produce semne si un tu care interpreteaza semne. Adevarata alteritate apare numai în comunicare pentru ca numai comunicare are nevoie de alteritate.

3) orice comportament poate fi comunicare. Consecinta suplimentara: comunicarea are registre multiple: verbal, tonal (tonul face muzica !), postural (ordinul cu acelasi mesaj si intonatie într-o postura severa sau în una zâmbitor relaxata), contextual (rochia tip camasa de noapte la petrecerea publica, sau în intimitate; costumul de baie sau lipsa lui pe plaja sau în camera).

4) într-o statistica anacronica (1926) fata de actuala situatie a mijloacelor de comunicare de masa si calculatoarelor Paul J. Rankin arata ca 11 ore din 24, adica 70% din timpul activ omul comunica; din care: 9% scris, 16% citit, 30% vorbit, 45% ascultat.

5) forma cea mai elaborata si dezvoltata a comunicarii presupune existenta unui sistem de semne privilegiat, limba.

C. EFECTELE COMUNICARII:

1) intentie de a influenta prin schimbarea informatiei, atitudinii, opiniei, deciziei. Aceasta intentie are efecte uneori foarte profunde deoarece comunicarea nu se margineste a fi un schimb de informatii, între parti si o interactiune în baza acestui schimb de informatii; ea este si un proces care ajunge pâna în straturile inconstientului si chiar pâna la reactii organice care nu sunt controlate constient (înrosire, accelerarea batailor inimii, tensiune musculara etc.) Scopul ultim al influentarii prin comunicare este modificarea realitatii traite chiar pâna la reactiile organice.

2) comunizare (apartenenta, unire, fraternizare). Etimologia latina: "a face comun, a pune împreuna, a amesteca, a uni, a împartasi".

3) stabilirea unei relatii, care a fost initial si este acum efectul prin al comunicarii din care deriva de fapt efectele 1 si 2, mai sus mentionate.

D. STRUCTURA SITUATIEI COMUNICATIONALE

1) emitator (destinator), mesaj, receptor (destinatar), printr-un canal; codificat (cod), context. Roman Jakobson, sintetizeaza lucrarile clasice ale lui Ombredane, Bühler, Morris etc. si este reluat de Claude Lévi-Strauss si Grupul µ: "Destinatorul trimite un mesaj destinatarului. Pentru a fi operant, mesajul pretinde mai întâi un context la care trimite (este ceea ce se numeste, de asemenea, într-o terminologie un pic ambigua, <referentul>), context sesizabil de catre destinatar, si care este fie verbal, fie susceptibil de a fi verbalizat; apoi mesajul pretinde un cod, comun, întru totul sau cel putin în parte, destinatorului si destinatarului (sau, în alti termeni, codificatorului si decodificatorului mesajului); în fine, mesajul pretinde un contact, un canal fizic si o conexiune psihologica între destinator si destinatar, contact care le permite sa stabileasca si sa mentina comunicarea". ("Linguistique et poetique" în Essais de linguistique générale, Ed. de Minuit, Paris, 1970, p. 213-214)

CONTEXT

EMITATOR (DESTINATOR) MESAJ RECEPTOR (DESTINATAR)

CONTACT

COD

Grupul µ: "Un emitator trimite un mesaj unui receptor prin intermediul unui canal; mesajul e codificat si se refera la un context".(Retorica generala, Ed. Univ., Buc., 1974, p. 26)

2) Aspecte complementare: Informatie, zgomot, redundanta.

E. INSTANTELE SITUATIEI COMUNICATIONALE:

1. Emitator si Receptor (Destinator si Destinatar) sunt actantii situatiei comunicationale:

1.1. a) lipsa de comunicare: E si R separati pentru ca unul sau altul nu deschid canalul (vezi functia fatica) sau mesajul este cifrat (vezi functia metalingvistica) b) comunicare restrânsa: interactiunea între E si R este partiala si limitata (vorbitorul unei limbi cu un începator în învatarea respectivei limbi) c) comunicare largita unilateral: fie dinspre E spre R (studentii care asculta o conferinta greu de înteles) fie dinspre R spre E (parintii care înteleg mai mult decât le spune copilul lor despre întâmplarile de la scoala) d) comunicare perfecta: suprapunerea maximala între E si R

1.2. a) Comunicarea directa: participantii au un contact direct, "se vad", b) Comunicare indirecta: ceva intermediaza - adesea partial - relatia dintre cei care comunica, c) Comunicare incompleta: unul dintre participanti lipseste, fiind presupus si chiar configurat virtual.

1.3. spirala comunicarii: situatia comunicationala produce, pe durata unei singure comunicari, schimbarea reciproca - uneori alternativa - a emitatorului si receptorului. Apare o spirala a comunicarii datorita: plusului de informatie; schimbarii polilor comunicarii; "inversarii" entropiei.