Psihologie Experimentală

CURS NR. 1.

OBIECTUL PSIHOLOGIEI EXPERIMENTALE

1. Introducere

Se pare că sunt consacrate două modalităţi de a aborda psihologia experimentală. Prima modalitate care este clasică este reprezentată de o serie de tratate devenite celebre. Acestei modalităţi îi este proprie prezentarea modelelor experimentale specifice marilor teme ale sistematicii psihologiei teoretice. Accentul cade nu pe aparatul metodologic ci mai degrabă pe modul în care explicaţia ca funcţie a teoriei psihologice este susţinută de date experimentale. O a doua modalitate care este de dată mai recentă aduce în prim plan marile paradigme metodologice, arsenalul de metode şi instrumente statistice iar problemele teoretice au doar rol exemplificator pentru modul cum sunt utilizate cele dintâi (Donald, McBurney, 1983, M. Aniţei 2000, Vadum şi Rankin 1998 ş.a.).

Metoda experimentală nu este apanajul psihologiei experimentale, deşi constituie obiectul său principal. Ea este una dintre cele mai exacte, mai fecunde, şi de aceea este una dintre cele mai utilizate metode în aproape toate ramurile psihologiei. De altfel metoda experimentală este solidar legată de evoluţia psihologiei ca ştiinţă. De aceea cunoştinţele acumulate la disciplinele istoria psihologiei şi fundamentele psihologiei vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine ideile care urmează. Vor fi prezentate următoarele probleme : definiţia şi specificul metodei experimentale, evoluţia metodei experimentale în psihologie, etapele experimentului ştiinţific, controlul variabilelor experimentului, regulile etice şi deontologice ale metodei experimentale.

2. Specificul metodei experimentale

Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale va debuta prin oferirea definiţiilor operaţionale ale următoarelor concepte: experiment, metoda experimentală şi psihologie experimentală.

Experimentul constă în “observarea şi măsurarea efectelor manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente într-o situaţie în care acţiunea altor factori (prezenţi efectiv, dar străini studiului) este redusă la minimum”. Aceasta este o definiţie consacrată şi cuprinzătoare şi a fost formulată de Leon Festinger (apud Zlate, 1994).

Celebrul paleontolog francez Georges Cuvier (1769-1832) spunea că „observatorul ascultă natura, experimentatorul o întreabă şi o sileşte să i se dezvăluie”.

Un experiment este verificarea unei ipoteze încercând de a pune doi factori în relaţie cauzală prin cercetarea situaţiilor contrastante, în care sunt controlaţi toţi factorii în afara celui care interesează, acesta din urmă fiind cauza ipotetică sau efectul ipotetic.”Grrenwood (apud Chelcea 2004) insistă asupra capacităţii experimentului de a verifica ipotezele cauzale şi controlul situaţiei experimentale, esenţa metodei constând în „testarea ipotezelor cauzale prin înţelegerea unor situaţii contrastante controlate”.

Chelcea nu este de acord că experimentul trebuie să se limiteze la testarea relaţiilor dintre doar două variabile (p.435), în domeniul socialului funcţionând relaţii de multicauzalitate. Autorul român preferă definiţia lui Leon Festinger şi deduce din definiţie că experimentul este observaţie provocată şi că situaţia este controlată. Chelcea propune o definiţie pe care o consideră suficient de cuprinzătoare: „experimentul psihosociologic constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situaţie controlată, cu scopul verificării ipotezelor cauzale”. Esenţa experimentului constă la Julian Simon în faptul că cercetătorul manevrează deliberat una sau mai multe variabile independente (x1, x2, x3...) expunând diferite grupuri de subiecţi la diferite variabile (sau la diferite cantităţi de variabile independente) şi apoi urmăreşte schimbările produse în variabilele dependente (y1, y2, y3...)”.

Metoda experimentală a fost introdusa în psihologie pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi putem afirma că fundamentul ei este celebra lucrare a lui G. Th. Fechner “Elemente der Psychophysic” (1860). Domeniul psihologiei experimentale se defineşte prin metoda experimentală considerată a fi forma cea mai desăvârşita şi mai convingătoare a demersului ştiinţific. Metoda experimentală constituie cadrul logic, formal şi epistemic de utilizare a experimentului. Un rol important în investigarea realităţii psihice îl joacă atât culegerea şi prelucrarea datelor cât şi instrumentele tehnice utilizate.

Specificul metodei experimentale este dat de o seamă de caracteristici care deosebesc această metodă de celelalte, utilizate de cercetător (observaţia, testul psihologic, convorbirea, analiza produselor activităţii, etc.). Cercetătorul experimentalist intervine activ în producerea fenomenului psihic studiat. El creează şi controlează condiţiile apariţiei şi desfăşurării acestui fenomen menţinând constanţi factorii care pot influenţa conduita cu excepţia acelora care sunt studiaţi. Experimentul permite posibilitatea repetării sale de către acelaşi experimentator sau de către alţi cercetători în scopul verificării datelor obţinute. Aceste date sunt rezultatul unor măsurători exacte dar şi al unor observaţii sistematice.