Psihologie Experimentală și Statistică

OBSERVATIA

O cercetare concreta îsi are originea – de regula- într-un proces de observatie. Dupa cum spune Piaget într-un interviu: “Pleci de la observatie, descoperi un fapt interesant; urmeaza sa reproduci apoi situatia respectiva facând sa varieze factorii implicati… .Aici începe experimentarea”.

Observatorul are sansa de a descoperi un fapt inedit sau demn de atentie numai daca inspecteaza realul, fiind înzestrat cu un fond larg de cunostinte, fond de ipoteze latente, în masura sa înlesneasca formularea unei ipoteze locale, care sa fie supusa experimentarii si verificarii. (P.Fraisse,1982).

Demersul experimental, comporta, în genere, o suita de momente sau faze: observatia, stabilirea ipotezelor, experimentarea propriu-zisa si analiza/interpretarea datelor. Fireste nu orice cercetare psihologica urmeaza acest ciclu complet; unele se limiteaza la observatie si la analiza datelor, altele constau din experiment si interpretarea materialului obtinut s.a.m.d. Asadar, anumite momente sau faze pot dobândi o semnificatie autonoma.

Ca metoda de investigatie, observatia nu este reductibila la simpla impresie asupra unui fapt sau a unei persoane. În observatia curenta, adeseori, reprezentari colective sau clisee însusite de individ din grupul de apartenenta devin într-un fel filtru sau ecran în abordarea faptelor, a persoanelor din ambianta. Datorita acestora, individul ia act din câmpul perceptiv, din contactele cu altii, numai de anumiti indici sau însusiri, ignorând alte aspecte; însasi perceptia devine selectiva, ca sa nu mai amintim de interpretarea datelor observatiei pe linia acestor reprezentari, uneori clisee.

Exemplu:

Unui lot de cadre didactice( în numar de 164) i s-a cerut sa faca descrierea concisa a elevilor din clasele cu care lucreaza. Pentru a usura sarcina, li s-au oferit si mijloace de expresie strict necesare -atribute sau propozitii descriptive scurte, având atasate scale cu gradatii - care sa se refere la inteligenta, memorie, mod de exprimare, sârguinta, dexteritate, etc., precum si la trasaturi de caracter, de personalitate. S-au obtinut în acest fel peste 1500 de caracterizari sau profile ale elevilor, material care a fost supus apoi analizei ( M.Gilly,1972 ).

Constatarea: atributele care diferentiaza elevii, în profilele întocmite de profesori - sunt cele legate nemijlocit de reusita scolara: inteligenta, memoria, atentia, sârguinta, vocabularul, stilul de lucru. Dincolo de aceste aspecte, contururile personalitatii elevului se sterg; el ramâne parca un “necunoscut”; portretele încep sa se asemene destul de mult între ele, trasaturile fiind prea putin diferentiate. Copilul este privit adesea prin prisma statutului sau scolar, în esenta, prin prisma unei optici profesionale care face ca datele sa fie selectate si filtrate în lumina exigentelor profesiunii didactice. Spre exemplu, un copil este disciplinat daca sta cuminte în banca, daca nu da de lucru profesorului. Dar conceptul de disciplina nu are doar un “continut negativ”; în primul plan trebuie sa fie ceea ce face, deci activitatea elevului, si nu doar inhibitia sau retinerea ei. Pe de alta parte, conformismul si docilitatea sunt pretuite de profesor, dar repudiate de elev.

Alaturi de observatia curenta, ocazionala, practicata de profesor în clasa, de inginer în intreprindere, de ziarist în viata sociala etc., distingem observatia sistematica, straina de clisee obisnuite, care urmareste înregistrarea obiectiva a faptelor, înscriindu-se într-un program explicit, ce restrânge câmpul studiat si impune selectarea datelor relevante.