Psihologie

Modul 1

DRUMUL SPRE STATUTUL DE ŞTIINŢĂ AL PSIHOLOGIEI; PROBLEMATICA EI ACTUALĂ

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu etapele formării psihologiei ca ştiinţă.

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:

În acest capitol vom discuta despre primele abordări ale psihologiei ca disciplină ştiinţifică aparte. Ca orice altă disciplină, şi psihologia a parcurs mai multe etape până şi-a câştigat statutul de care se bucură azi, pornind de la opiniile de simţ comun şi ajungând apoi la curente psihologice ştiinţifice cu care veţi fi familiarizaţi pe parcursul facultăţii. Vom vorbi la început despre psihologia de simţ comun, pe care o regăsim în proverbe, zicale şi opere literare sau filozofice, pentru ca apoi sa vedem care au fost primii cercetători care au stabilit legităţi psihologice şi au înfiinţat laboratoare de psihologie experimentală. Confruntându-se cu mai multe curente şi şcoli antinomice, psihologia reuşeşte să-şi definească domeniul de activitate, behaviorismul fiind un punct crucial în abordarea comportamentului individului. Identificarea unei relaţii directe între stimul şi răspuns scoate în evidenţă complexitatea psihicului uman, dând totodată startul unor noi cercetări care, în timp, aveau să ducă la descrierea “cutiei negre” ignorată de behaviorişti (psihologia neobehavioristă). Pornind astfel de la observaţii simple, de la descrieri literare ale trăirilor emoţionale si perceptive se ajunge la metode si tehnici utile în intervenţia şi prevenţia tulburărilor psiho- emoţionale cu care se confruntă lumea contemporană.

1.1 PSIHOLOGIA ŞI SIMŢUL COMUN

Fiecare ştiinţă cercetează o clasă sau o categorie de fenomene care formează obiectul ei specific. Din studierea acestor fenomene desprinde legi sau regularităţi, asupra lor propune clasificări, modele descriptive şi conceptuale, ipoteze explicative, precum şi metode de investigaţie precise în măsură să ducă la stăpânirea treptată a faptelor. Acesta este şi cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. În prima aproximaţie ştiinţa este cunoaşterea adunată în sistem.

Constatând dificultatea pe care o încearcă psihologul, croindu-şi drum în labirintul complicat al conduitei umane, un manual de profil (Landz, 1986; p. XII) notează că alături de cercetătorul psiholog se află în acelaşi labirint oamenii de fiecare zi, care încearcă să înţeleagă propria conduită, efectuează experienţe şi observaţii spontane, neintenţionate, dar cu valoare informativă. Spre deosebire de ei, psihologul profesionist supune afirmaţiile şi ipotezele sale probei experimentale şi analizei ştiinţifice, luând în considerare experienţa cotidiană ca instanţă de verificare şi ca sursă de exemple cu valoare de ilustrare. Înseşi problemele psihologiei au apărut ca o decantare treptată din datele simţului comun.

De fapt, ca preocupare practică, în sensul cunoaşterii de sine şi de altul, psihologia a apărut odată cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. “Din acţiunea omului asupra omului - arată V. Pavelcu (1972, p. 166) - s-a născut reflexia asupra scopurilor urmărite, a mijloacelor folosite şi a rezultatelor obţinute”.

În chip firesc, oamenii nu au aşteptat constituirea unei ştiinţe psihologice pentru a-şi pune întrebări cu privire la viaţa sufletească, la modul de comportare a semenilor, la însuşirile lor personale – „Cea mai nobilă preocupare a omului e omul”, spunea G. E. Lessing.

Din răspunsurile date la asemenea întrebări s-a născut o psihologie de simţ comun, fixată şi transmisă mai întâi pe cale orală, în care se condensează opinii şi observaţii ocazionate de viaţa cotidiană. În limbă, în folclor se întâlnesc locuţiuni, proverbe, zicale etc., care consemnează notaţii psihologice validate de o îndelungată experienţă.

Tema de reflecţie nr. 1

Daţi exemple de 3 proverbe sau zicale şi încercaţi să găsiţi explicaţia pentru care au apărut.

Alături de această psihologie poporană – cum o numeşte T. Herseni (1980) - care este creată de popor, fiind anterioară şi paralelă ştiinţei, s-a dezvoltat o psihologie preştiinţifică presărată în scrieri literare sau sistematizată în operele moraliştilor, ale filosofilor etc. În scrieri cu caracter literar se întâlnesc analize reuşite ale vieţii afective, apoi portrete individuale sau colective, se acreditează tipologii.

Specialitatea moralistului este aceea de a se apleca asupra conduitei umane, de a-i descifra motivele ascunse sau explicite - deci de a face analiză psihologică şi de a formula judecăţi asupra comportamentului. De asemenea, prin natura preocupărilor sale, filosoful a supus analizei şi fenomenele psihice alături de alte forme de existenţă.

De altfel, ca şi alte discipline, înainte de a deveni o ştiinţă autonomă, psihologia a făcut parte integrantă din corpul filosofiei, activitatea psihică fiind obiect al reflexiei filosofice.