Psihologie juridică

I.1. Noţiuni generale privind protecţia juridică a drepturilor omului

A. Ce sunt drepturile omului?

"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi" — astfel începe articolul 1 din "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului". Cu alte cuvinte, fiecare individ dobândeşte la naştere anumite drepturi inalienabile.

„Drepturile omului sunt drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe aceştia de eventualele abuzuri ale statului şi care sunt etern valabile, neputând fi limitate de nici un stat. Încă de pe vremea luptei împotriva absolutismului, ele au fost considerate a fi drepturi „înnăscute" şi „inalienabile". (...) La baza drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale se află demnitatea umană, dreptul la liberă dezvoltare a personalităţii, egalitatea în faţa justiţiei şi tratamentul nepreferenţial, libertatea religioasă şi de conştiinţă, libertatea de expresie, a presei, a informaţiilor şi a educaţiei, liberatea de întrunire şi asociere, libertatea circulaţiei, libertatea profesiei şi a muncii, inviolabilitatea domiciliului, garantarea proprietăţii şi a dreptului de moştenire, dreptul la azil şi petiţie, precum şi drepturi legale ca de exemplu garanţia că nimeni nu va fi arestat în mod nejustificat (...)."

„Termenul de drepturile omului desemnează, în limbajul politic uzual, acele libertăţi inerente calităţii de fiinţă umană, pe care o comunitate trebuie să le asigure, din motive etice, prin legi. Există drepturi naturale, pre-statale, înnăscute şi inalienabile, prin a căror respectare şi apărare se legitimează un sistem politic (...)."

Drepturile omului sunt drepturi înnăscute, aceleaşi pentru toţi oamenii lumii. Toţi oamenii au dobândit dreptul să se bucure de ele prin calitatea lor de fiinţă umană, indiferent de apartenenţă etnică, religioasă sau de sex.

B. Categorii de drepturi

Drepturile omului vizează multe domenii distincte ale convieţuirii umane. De aceea este important să le împărţim în mai multe categorii:

a. drepturi ale persoanei

b. drepturi politice şi civile

c. drepturi socio-economice

d. drepturi de generaţia a treia

Ne vom ocupa acum în ordine de aceste categorii distincte pentru a dobândi o imagine de ansamblu asupra drepturilor omului în general.

Prima categorie include aşa numitele drepturi ale persoanei. Din această categorie fac parte drepturi care asigură indivizilor protecţia în faţa abuzurilor care îi pot leza demnitatea umană. Oamenii dispun astfel de dreptul la viaţă, un drept care constituie condiţia de bază pentru toate celelalte drepturi, şi dreptul la liberă dezvoltare a personalităţii. Ce efecte au aceste drepturi ale persoanei asupra vieţii noastre putem observa lesne: de exemplu, în secolul XX mai era permisă pedeapsa corporală, chiar şi în ţările democratice. Drepturile persoanei constituie nucleul drepturilor omului, ele se regăsesc în toate documentele şi cataloagele privitoare la drepturile omului.

Drepturile politice şi civile, libertăţile individuale clasice de inspiraţie liberală, constituie cea de-a doua categorie de drepturi. Aceste drepturi s-au născut în prima fază pe plan intern, pentru ca ulterior să pătrundă şi în sfera drepturlui internaţional. Drepturile politice şi civile au rolul de a garanta participarea neîngrădită a tuturor oamenilor la viaţa politică din cadrul unei comunităţi, fără ca aceştia să se teamă că pot fi pedepsiţi. Dreptul la liberă exprimare şi libertatea presei joacă un rol deosebit de important în acest punct, pentru că la acest nivel sunt reflectate atitudinile oamenilor cu privire la conducerea unui stat şi gradul în care sunt satisfăcuţi de activităţile acesteia. Dacă aceste atitudini sunt cenzurate, conducerea unei ţări nu mai poate pretinde că reprezintă în mod democratic cetăţenii.

O altă categorie este cea a drepturilor socio-economice, de asemenea, apărute mai întâi în plan intern şi apoi în plan internaţional. Aceste drepturi sunt de inspiraţie socialistă şi presupun obligaţii pozitive din partea statelor. Drepturile socio-economice garantează faptul că toţi oamenii dispun de un minimum de supravieţuire şi susţin dreptul la educaţie al tuturor indivizilor. Dacă pornim de la ipoteza că pentru a trăi o viaţă demnă este nevoie de mult mai mult decât de asigurarea unei hrane minime, atunci este necesar ca fiecare să beneficieze şi de o bază educaţională care să îi permită să atingă un anumit ideal.

Aşa numitele drepturi de generaţia a treia au fost adăugate de curând. Ele sunt expresia vie a faptului că drepturile omului nu sunt elemente imobile, acestea aflându-se într-o permanentă dezvoltare şi schimbare. Această a patra categorie de drepturi reflectă în plus faptul că apar mereu noi probleme care periclitează dreptul oamenilor la viaţă şi care ar trebui întâmpinate cu introducerea unor noi drepturi în catalogul drepturilor omului.

În afară de drepturile de dezvoltare, care au rolul de a diminua prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci, printre aceste drepturi de generaţia a treia se numără şi drepturile care privesc mediul înconjurător. Aceste drepturi au rolul de a garanta că mediul natural al omului nu este afectat sau chiar distrus în întregime. De la summitul de la Rio de Janeiro din 1992, drepturi precum dreptul omului la un mediu intact – mai ales în ceea ce priveşte generaţiile următoare – au devenit din ce în ce mai importante. Putem observa aşadar că, drepturile omului nu au fost stabilite o dată pentru totdeauna, ci că ele sunt suficient de flexibile pentru a putea reacţiona la noi provocări ca de exemplu problemele globale ale mediului.