Psihologie socială

REZUMATUL CURSULUI

I. Obiectul psihologiei sociale.

Ne-am obisnuit să considerăm, asa cum arăta Serge Moscovici, că există un pact de separare, pact ce atribuie individul psihologiei, iar societatea - sociologiei. Pe de o parte, acestă viziune este justificată din raţiuni didactice si chiar metodologice, căci orice analiză implică un proces de abstractizare.

Real însă, individul se formează ca om doar în cadrul contextului sociocultural, la ale cărui norme si valori va continua să se raporteze pe parcursul întregii sale vieţi, iar în mintea sa întotdeauna un altul va exista ca reper, ca model sau ca oponent. Societatea este, la rându-i formată din indivizi care interacţionează, care îsi propun scopuri si acţionează pentru atingerea lor, care se asociază, cooperează sau sunt în conflict. Specific psihologiei sociale este faptul că propune o altă grilă de lectură, abordând concomitent ambii termeni ai cuplului individ – societate. Iată cum psihologicul si socialul se întrepătrund pentru a da nastere unei noi realităţi: fenomenele psihosociale. Obţinerea fenomenului psihosocial implică nu doar alăturarea ori însumarea celor doi termeni, ci o sinteză a acestora, în urma interacţiunii dintre psihologic si social rezultând efecte care nu se găsesc în nici una dintre premise.

Asadar, psihologia socială este o disciplină de hotar sau o stiinţă – punte, iar obiectul său îl constituie omul relaţional, deoarece se găseste în raporturi de comunicare si interacţiune, cu alţi indivizi, cu grupuri si cu mediul cultural – ideologic în care evoluează.

Vă propun două definiţii ale psihologiei sociale, pima aparţinând unui clasic al domeniului – Muzafer Sherif, iar cea de a doua marelui personolog american G.Allport .

•Psihologia socială reprezintă studiul stiinţific al experienţei si conduitei indivizilor în relaţie cu stimulii din mediu.

•Psihologia socială examinează si explică modul cum gândirea, sentimentele si conduitele indivizilor sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginată sau implicită a altora.

Cum fenomenele de interacţiunea si influenţa se petrec în contexte umane concrete, căci nu există raporturi fără suporturi, vom realiza analiza fenomenelor psihosociale pe patru nivele ( conform cu nivelele de analiză propuse de prof. Pantelimon Golu ):

1. Nivelul persoanei

2. Nivelul relaţiilor interpersonale

3. Nivelul microgrupurilor

4. Nivelul grupurilor mari.

Înainte de a face aceste analize, considerăm necesară incursiunea istorică pentru înţelegerea modului în care s-a edificat acest nou domeniu al cunoasterii.

II. Scurt istoric al psihologiei sociale.

Psihologia socială are un lung trecut în întrebările filosofice prestiinţifice privind problemele omului în societate. Întrucât însă, este vorba despre intuiţii privind natura socială a omului, prezente în operele marilor gânditori încă din antichitate, dar foarte departe de maniera actuală de conceptualizare, numim această lungă perioadă preistorie.

Încercarea de a descoperi geneza fenomenelor psihosociale si-a găsit locul în interesul manifestat de diversi specialisti pentru a înţelege fenomenele psihice implicate în cultura si comportamentul grupurilor sociale mari – mulţimi, colectivităţi, naţiuni, popoare.

În spaţiul culturii germane, acest interes apare manifest la Moritz Lazarus (antropolog) si Hermann Steinthal (lingvist). Cei doi consideră că sufletul unui popor se manifestă prin limbă, mituri si obiceiuri, astfel că prin studiul culturii se poate ajunge la psihologia popoarelor. Cel care ilustrează exemplar această orientare este W.Wundt, fondatorul primului laborator de psihologie experimentală si totodată autorul unei monumentale opere – Volkerpsychologie (Psihologia Popoarelor) – lucrare în 10 volume, în care realizează istoria comparată a culturii, fiind aduse în discuţie numeroase elemente de etnografie. Wundt considera că psihologia socială trebuie să studieze sufletul colectiv, care are tot atâta realitate ca si sufletul individual.Cam în aceeasi perioadă, în Franţa, G.Tarde publică Legile imitaţiei (1890) – considerând imitaţia fundamentul vieţii sociale, mecanism care asigură difuzarea noului. Acelasi mecanism, imitaţia prin contagiune, cu sens negativ însă, apare ca fiind responsabil de modificările comportamentului indivizilor în starea de mulţime. Este vorba despre un alt mare autor francez, Gustav Le Bon – Psihologia mulţimilor ( 1895). Nu pot fi ignorate ideile de psihologie socială ale lui E.Durkheim, creatorul scolii sociologice franceze, oponent al gândirii lui Tarde. Totusi, un domeniu iese din sfera speculaţiei si intră în aceea a stiinţei atunci când începe să experimenteze. Este meritul americanului Norman Triplett de a fi introdus psihologia socială pe calea experimentării, cu studiile din 1897 privind influenţa socială manifestată sub forma facilitării sociale (această sintagmă îi aparţine lui Floyd Allport, 1924).