Psihologie Socială Experimentală

PSIHOLOGIE SOCIALA EXPERIMENTALA

Acordul în cunostinta de cauza

În 1946, Adunarea generala a Natiunilor Unite a adoptat Codul Nurenberg ca

reactie la atrocitatile cercetarilor medicale din lagarele naziste. Primul articol al acestui

cod (Consimtamântul voluntar al subiectului uman este absolut esential) reflecta

preocuparea pentru drepturile omului si pentru libertatea personala. Convingerea ca toti

indivizii au dreptul sa hotarasca liber daca vor participa ca subiecti într-o cercetare

stiintifica se regaseste în legi, în regulamentele agentiilor care ofera fonduri pentru

cercetare, în codurile profesionale, etc. Acest respect pentru libertatea de decizie a

participantilor se reflecta în principiul acordului în cunostinta de cauza (a.c.d.c.)

Acordul în cunostinta de cauza poate fi definit ca procedura prin care indivizii

hotarasc daca vor participa la o cercetare dupa ce au fost informati despre facptele care ar

putea sa le influenteze decizia. Daca a.c.d.c. este un principiu fundamental în cercetarea

medicala, cercetarea din stiintele sociale are si ea la baza acelasi principiu. În

metodologia stiintelor sociale s-a discutat mult despre modalitatile de a obtine a.c.d.c,

despre nevoia de a.c.d.c. în anumite tipuri de cercetari si depre efectele a.c.d.c. asupra

rezultatelor cercetarii.

Iata um este formulat acest principiu în declaratia Adunarii generale a

Organizatiei Mondiale a Sanatatii de la Helsinki din 1964: “În orice cercetare pe fiinte

umane, fiecare potential subiect trebuie sa fie informat în mod adecvat despre scopurile,

metodele, beneficiile anticipate si despre pericolul ori discomfortul pe care îl poate

produce cercetarea. Subiectul potential trebuie sa stie ca are libertatea de a refuza

participarea si ca poate sa-si retraga consimtamântul de a participa în orice moment al

cercetarii”.

2

Scopurile acordului în cunostinta de cauza

1. Scopul principal al a.c.d.c. este acela de a permite participantilor sa-si apere

interesele si sa împarta responsabilitatea pentru integritatea lor fizica si pentru comfortul

lor psihic. A.c.d.c. promoveaza respectul pentru subiecti ca fiinte umane si îi încurajeaza

sa decida ei însisi asupra participarii.

2. A.c.d.c. îi stimuleaza pe cercetatori sa creeze garantii pentru persoanele care iau

parte la cercetarile lor. Stiind ca trebuie sa informeze subiectii despre discomfortul

provocat de cercetare, ei devin mai preocupati de aspectele etice.

3. A.c.d.c. creeza o imagine pozitiva a omului de stiinta. Comunicarea deschisa

între experimentator si subiect conduce la ideea ca demersul de cercetare ar fi o situatie

de colaborare si nu una în care subiectul este un cobai. Relatia de egalitate dintre subiect

si experimentator amelioreaza calitatea participarii.

4. A.c.d.c. reduce obligatiile legale ale cercetatorului si ale institutiei sale. Întradevar,

desi a.c.d.c. nu absolva pe cercetatori de a garanta integritatea fizica si psihica a

subiectilor, implicarea subiectilor în decizia de a participa reduce responsabilitatea civila

a cercetatorului.

Oricât de nobile ar fi scopurile acestea, adesea cercetatorii uita de ele atunci când

îsi realizeaza studiile. Foarte multi psihologi sociali au tendinta de a privi a.c.d.c. ca un

obstacol birocratic în calea cercetarii. Ca atare, ei nu prezinta subiectilor o informatie

completa si comprehensibila.