Psihologie Socială II

1. Grupul: definire si caracteristici

1.1. Raporturile interpersonale si specificul grupului

Orice fel de abordare în domeniul psihologiei sociale (fie că este vorba despre

interacțiune si influență sau despre orice fel de fenomen psihosocial) face referință la

raporturile interpersonale .

Asupra raporturilor între persoane au fost formulate, în decursul timpului, o serie de

concepții variate, care s-au reflectat în primul rând în terminologia adoptată.

O scurtă enumerare a acestor terminologii propuse este sugestivă pentru

varietatea punctelor de vedere. Acestfel, raporturile interpersonale au fost descrise ca:

- relații interpsihice sau relații intermentale (accentul punându-se aici pe aspectul

cognitiv, rațional al relațiilor între oameni);

- relații intraafective (termen adoptat de sociometristi si adepții psihologiei abisale);

- relații umane sau relații interumane (pentru a le diferenția de cele prezente în regnul

animal) .

Toți acesti termeni, adoptați de pe diferite poziții teoretice sunt sintetizați într-o

lucrare mai veche de către V. C-tin. Ciocârlan într-o definiție care descrie aceste

raporturile interpersonale ca fiind: “ un gen specific de legături indivizibil psihosociale,

vii, nemijlocite între oameni, care reflectă, cel mai adesea în forme predominant afectivemoționale,

aspectele particulare ale vieții sociale “.

Aceste raporturi între oameni sunt modalitățile de realizare a relației de la subiect

la subiect în raport cu un obiect (sau Ego - Alter - Obiect), care, după cum am văzut, stă

la baza demersurilor psihologiei sociale.

În cadrul grupurilor sociale, raporturile interpersonale se manifestă într-un mod

specific, interacțiunea relațiilor dintre membrii grupului presupunând “aderarea la valori

identice (sau similare), participarea la activități comune sau momente comemorative si

existența unui spațiu interacțional, a unui mod de comunicare si de interinfluențare”

(Neculau, 2003, 202).

2

Acelasi autor nota că specificitatea grupului social este consecința faptului că

acesta apare simultan ca :

1) un “subsistem” inclus într-o tipologie de formație socială în care se pot regăsi

colectivități, asociații, organizații etc.;

2) dezvoltă interacțiuni, raporturi sociale în limitele unor reguli prestabilite;

3) se constituie într-o entitate particulară;

4) regrupează membrii după criterii funcționale si / sau complementare.

1.2. Aspecte lingvistice

A. Neculau (1977) referindu-se la etimologia termenului de “ grup “ arăta că

provine din “ belle-arte (“ grouppo “ sau “ gruppo “) desemnând mai mulți indivizi,

pictați sau sculptați, formând un subiect” .

Importul termenului “ grup “ în limba română s-a făcut din franceză, el concurând

cu termenul “ grupă “ pentru a desemna “ aproximativ acelasi lucru: ansamblu (colectiv)

de oameni având o sarcină sau obiectiv comun , fiind utilizate atât pentru obiectele

neînsuflețite / obiectele abstracte, cât si pentru persoane “- accepțiune destul de largă

pentru a crea confuzii, termenul referindu-se la diferite ansambluri sociale ( cu talii si

structuri variabile ), care au în comun doar faptul că ele constituie o pluraritate de indivizi

ce au o solidaritate mai mult sau mai puțin accentuată.

În disciplinele socioumane, termenul de “ grup “ este folosit în compania unor

termeni cu conotații asemănătoare. O trecere în revistă a acestor termeni diversi a fost

făcută făcută de D. Anzieu si J.Y. Martin (apud. Mielu Zlate, 1972) , autorii francezi

făcând referire la mulțime, bandă, grupare, grupul primar, organizație: