Extras din document
CAPITOLUL I
CUNOAȘTEREA ȘI CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A
PERSONALITĂȚII
La finalul acestui capitol studenții vor putea să:
o utilizeze adecvat o serie de concepte psihologice fundamentale,
o explice dublul determinism, extern și intern, al conduitelor umane,
o caracterizeze personalitatea sub aspect structural și sistemic,
o identifice subsistemele/ componentele personalității și relația dintre ele,
o explice procesul de formare a personalității în ontogeneză din perspectiva diferitelor
teorii dinamice ale dezvoltării,
o aplice adecvat principiile psihologice în explicarea diferitelor manifestări psihice umane,
o explice modul de formare-dezvoltare și educare al componentelor personalității
(temperament, caracter, aptitudini, creativitate),
o utilizeze metodele psihologiei în cunoașterea și caracterizarea psihologică a personalității
unei persoane anume.
1. 1. Introducere în problematica personalității
1. 1. 1. Conceptul de personalitate
Etimologic, termenul „personalitate” derivă din latinescul persona care, în terminologia
teatrului antic, însemna masca actorului. Mai târziu, semnificația acestui termen s-a extins la
rolul jucat de actor pe scenă pentru ca, în final, conceptul să fie utilizat, în general, cu referire la
ființa umană.
În accepțiunea simțului comun, personalitatea face referire la individul de excepție, la
persoana creativă pe plan social și cultural, punct de vedere care nu este însă pe deplin acceptat
de știința psihologiei. În psihologia științifică, personalitatea reprezintă o calitate pe care o poate
dobândi virtual orice individ uman, într-o anumită etapă a dezvoltării sale (perioada adolescenței
avansate) și care presupune anumite caracteristici definitorii (Radu și colab., 1991, 307).
Conceptul de personalitate reprezintă un construct științific de maximă generalitate, elaborat
prin abstractizare, utilizat pentru descrierea, explicarea și înțelegerea omului concret și a
modalităților sale de conduită în situații diferite de viață și de activitate. Atributul de
personalitate este specific uman.
Sunt autori care consideră că, în linii mari, istoria psihologiei reprezintă însăși istoria
răspunsului la întrebarea „ce este personalitatea?”, numărul definițiilor și teoriilor personalității
fiind unul impresionant. Pentru exemplificare, cităm doar câteva dintre aceste definiții:
- personalitatea reprezintă „îmbinarea unitară și nerepetitivă a însușirilor psihice care
caracterizează mai pregnant și cu un grad mai mare de stabilitate omul concret și modalitățile
sale de conduită” (Roșca, 1976, p. 466);
- personalitatea reprezintă „organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme
psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic” (Allport, 1981);
- personalitatea este „elementul stabil al unei conduitei unei persoane, modul său obișnuit de a fi,
ceea ce o diferențiază de alte persoane” (Sillamy, 1965).
Se observă că, fiecare dintre definițiile de mai sus subliniază fie aspectul de unicitate, de
irepetabilitate al personalității, fie pe cele de unitate, de organizare dinamică și de stabilitate ale
acesteia. Sub aspect structural, personalitatea reprezintă un ansamblu de trăsături fizice,
fiziologice, psihice și psihosociale (cognitive, afective, volitive, temperamentale, caracteriale,
aptitudinale, motivaționale, atitudinale, creative etc.), care asigură adaptarea unică și nuanțată a
individului la mediul său. Definiția subliniază faptul că principala funcție a personalității este cea
de adaptare la solicitările mediului sociocultural.
1. 1. 2. Sensurile conceptului de personalitate
Conceptul de personalitate este folosit atât în limbajul curent, cât și în literatura de
specialitate cu sensuri diferite, două dintre acestea fiind mai des utilizate: sensul psihologic și cel
valoric (discriminativ). Primul dintre ele se referă la faptul că orice om normal este sau poate fi o
personalitate deoarece reprezintă o unicitate, o individualitate irepetabilă. Unicitatea
personalității nu exclude însă existența unor asemănări posibile între oameni datorate
apartenenței lor la același mediu social și cultural, însușirii acelorași modele culturale, valori
sociale, obiceiuri, limbă și tradiții sau apartenenței la aceeași categorie de vârstă etc. Toate
acestea fac ca unii oameni să se și asemene între ei. În cazul sensului psihologic, sfera de
cuprindere a conceptului de personalitate este foarte largă, excepția fiind nou-născutul care
reprezintă mai degrabă un individ biologic, „un candidat” la umanitate, adică la dobândirea
atributului de personalitate, dar nu și o personalitate propriu-zisă (Vrabie și Stir, 2003).
Sub aspect valoric, sunt considerate personalități doar persoanele creative pe plan social
și cultural, adică acei oameni pe care performanțele deosebite obținute i-au ridicat la rangul de
valoare socială. Din acest punct de vedere există personalități valorice științifice, culturale,
artistice, politice, sportive, militare, ecleziastice etc. În cazul sensului valoric, sfera conceptului
de personalitate se restrânge semnificativ.
Bibliografie
Allport, G., Structura și dezvoltarea personalității, EDP. București, 1991.
Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J., Introducere în psihologie, Ed.
Tehnică, București, 2002.
Birch, A., Psihologia dezvoltării, București, Editura Tehnică, 2000.
Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.), Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași, 1998.
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009.
48
Erikson, E., Identity: Youth and Crisis, Norton, New York, 1968.
Erikson, E., Adulthood, edited book, 1978.
Golu, M., Bazele psihologiei generale, Ed. Universitară, București, 2002.
Haynes, N., Orrell, S., Introducere în psihologie, Ed. ALL, București, 1997.
Leonhard, K., Personalități accentuate în viață și în literatură, Editura Enciclopedică Română,
București, 1972.
Maslow, A., Motivație și personalitate, Ed. Trei, București, 2007.
Muntean, A., Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași, 2006.
Popescu-Neveanu, P., Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1987.
Radu, I. (coord), Introducere în psihologia contemporană, Ed. Sincron, Cluj, 1991.
Roșca, A. (coord.), Psihologie generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1966.
Roșca, A., Creativitatea generală și specifică, EDP, București, 1966.
Rogers, C., A deveni o persoană, Ed. Trei, București, 2008.
Schultz, D., Theories of Personality, Third Edition, Brooks/Cole Publishing Company, Pacific
Grove California, 1986.
Smith, E.E., Nolen-Hoeksema, S., Fredrickson, B. L., Loftus, G. R., Introducere în psihologie,
Ed. Tehnică, București, 2005.
Stănculescu, E., Psihologia educației, Ed. universitară, București, 2008.
Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, E.D.P., București, 1981.
Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, E.D.P., București, 1995.
Șchiopu, U., Psihologia modernă, Ed. România Press, București, 2008.
Verza, E., Psihologia vârstelor, Ed. ProHumanitate, București, 2000.
Vrabie, D., Știr, C., Psihologia educației, Ed. Fundației Univ. „Dunărea de Jos”, Galați, 2004.
Vrabie, D., Știr, C., Mindu, S., Lucaci, A., Îndrumar pentru lucrările de seminar la Psihologia
educației, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2002.
Zlate, M., Eul și personalitatea, Ed. Trei, București, 2008.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Psihopedagogia adolescentilor, tinerilor, adultilor - Nivel II.pdf