Psihosociologia Grupurilor Umane

Imagine preview
(8/10 din 8 voturi)

Acest curs prezinta Psihosociologia Grupurilor Umane.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 83 de pagini .

Profesor: Dr. Eugen David

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si cuprins iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Cuprins

Programa analitică . 3
I. Psihosociologia grupurilor umane – obiect, problematică si evolutie istorică. 5
Aplicatii si teme pentru reflectie. 8
II. Grupul uman si interactiunea socială . 9
1. Grupul uman si particularitătile sale. 9
2. Interactiunea socială – forta internă a actiunii colective . 11
Aplicatii si teme pentru reflectie. 14
III. Structurile si procesele grupale si implicatiile lor psihosociale. 16
1. Structura statusurilor si a rolurilor. 16
2. Structura comunicării. 18
3. Structura puterii . 20
Aplicatii si teme pentru reflectie. 21
IV. Influenta socială si conformismul social . 22
Aplicatii si teme pentru reflectie. 24
V. Liderii si rolul lor în dinamica grupurilor . 25
Aplicatii si teme pentru reflectie. 29
VI. Afectivitatea si formarea spiritului de grup. 30
Aplicatii si teme pentru reflectie. 32
VII. Dinamica si dezvoltarea grupului social . 33
1. Dinamica grupului – semnificatie si continut. 33
2. Dezvoltare si schimbare socială în grup . 34
Aplicatii si teme pentru reflectie. 36
VIII. Conflictele intragrupale . 37
Aplicatii si teme pentru reflectie. 40
IX. Rezolvarea de probleme si deciziile în grup. 42
Aplicatii si teme pentru reflectie. 45
X. Creativitate si inovatie în grup. Tehnici de activare a creativitătii de grup. 47
Aplicatii si teme pentru reflectie. 52
XI. Metode si tehnici de cercetare . 54
în psihosociologia grupurilor umane . 54
1. Autobiografia grupurilor. 54
2. Observatia sistemică a grupurilor . 55
Aplicatii si teme pentru reflectie. 58
XII. Interviul; interviul focalizat de grup . 59
Aplicatii si teme pentru reflectie. 64
XIII. Studiul de caz. 65
Aplicatii si teme pentru reflectie. 67
XIV. Tehnica sociometrică. 68
Aplicatii si teme pentru reflectie. 72
Anexe . 73
Tematica lucrărilor de curs . 79
Bibliografie selectivă. 81
Bibliografie optională . 82

Extras din document

I. Psihosociologia grupurilor umane – obiect, problematică si

evolutie istorică

Psihosociologia – considerată de unii autori ca fiind sinonimă cu psihologia socială (vezi

Dictionar de sociologie, 1993, p. 476) – este un domeniu interdisciplinar de cunoastere stiintifică a

interactiunii comportamentelor si proceselor psihice umane. Floyd H. Allport, apreciat pe drept ca

fondatorul psihologiei sociale ca disciplină stiintifică, el fiind cel care a publicat prima lucrare de acest

gen bazată pe date experimentale, considera că obiectul de studiu al acestei stiinte îl constituie „studiul

relatiilor reale sau imaginare dintre persoane dintr-un context social dat, în măsura în care aceste relatii

afectează persoanele implicate în situatiile respective”. Rezultă de aici că psihosociologia are în centru

ei relatiile interpersonale ce au loc într-un context social si au, desigur, un fundament psihologic.

Amplificarea rapidă a preocupărilor psihologilor si sociologilor pentru studiul relatiilor

interpersonale ce iau nastere în interiorul grupului uman, a fost determinată de faptul că grupul uman,

ca formă de actiune, de echilibrare a raporturilor contradictorii si de suport psihomoral, a început să

joace un rol din ce în ce mai important în viata oamenilor. Astfel, multe dintre aspectele care vizau

viata si activitatea indivizilor în interiorul grupului, diferitele fenomene si procese ce se structurează la

acest nivel, devin parte integrantă a problematicii unei noi stiinte, relativ autonome – psihosociologia

grupului uman. Printre problemele pe care le studiază si cărora încearcă să le dea o interpretare

specifică, putem enumera:

- structurile si procesele de grup si implicatiile lor psihosociale;

- factorii care influentează dinamica grupului;

- rolurile, atitudinile si comportamentele sociale în cadrul grupului restrâns;

- influenta socială si conformismul social;

- comunicarea si strucurile de comunicare intragrupală;

- procesul decizional în grup;

- conflictele intra si intergrupale;

- activitatea în grup si formarea de echipe;

- creativitatea si inovatia de grup etc.

Interesul pentru studiul grupurilor mici se manifestă cu o mai mare intensitate odată cu

aparitia, la jumătatea secolului al XIX-lea, a primelor teorii psihologice sau sociologice care

ajunseseră deja la concluzia că individul este un produs al grupului, iar realitatea socială este

supraindividuală. Avem în vedere aportul unor pionieri ai celor două stiinte, cum au fost:

- Gabriel Tarde, sociologul francez care a pus bazele psihologismului sociologic, potrivit căruia

„socialul” nu ar fi decât un fenomen de interrelatii psihice ale oamenilor, supuse legilor

imitatiei, opozitiei si adaptării, în cadrul unui sistem de echilibru dinamic în continuă

transformare;

- Georg Simmel, sociologul german considerat fondatorul relationismului si formalismului

sociologic, conform căruia viata socială este o realitate obiectivă a cărei esentă o constituie

interactiunea si interrelatiile ce iau nastere între indivizi în cadrul grupurilor sociale;

- Emile Durkheim, sociologul francez care a pus bazele sociologiei moderne prin elaborarea

unor teorii valoroase asupra socializării individului, a anomiei sociale, a conformismului social

etc.; îndeosebi teoriile sale privind solidaritatea socială si simbolurile sociale au contribuit, în

mod hotărâtor, la interpretarea proceselor colective si, mai ales, a „grupurilor restrânse”

(familia si clasa de elevi);

- Sigmund Freud, psihologul austriac, care prin metoda sa psihanalitică a influentat o mare parte

dintre psihosociologii interesati de studiul fenomenelor de schimbare prin metode de grup si de

procesul de influentă în grup;

- Wilhelm Wundt, psihologul german de numele căruia este legată nu numai înfiintarea primului

laborator de psihologie experimentală, dar si un mare număr de studii de psihologie socială

consacrate cercetării psihologiei indivizilor reuniti în colectivităti.

Cercetările psihosociologice au cunoscut o dezvoltare si mai mare odată cu primele decenii ale

secolului XX mai cu seamă în SUA unde accentul este pus pe studiul proceselor cognitive si a

influentei pe care o exercită grupul asupra judecătilor, opiniilor si atitudinilor individului. Studiind

relatiile interpersonale (îndeosebi cele preferentiale) ce se constituie în cadrul microgrupurilor,

sociologul american de origine română Jacob Levy Moreno a elaborat o serie de tehnici de măsurare a

acestor relatii punând astfel bazele sociometriei (ca terapeutică de grup pentru reducerea confliectelor

interpersonale – vezi „psihodrama” si „sociodrama”).

După 1940, cercetările sociologului american Kurt Lewin si ale scolii pe care a întemeiat-o vor

duce la aparitia teoriei „dinamicii grupurilor” care avea să se constituie mai târziu în disciplină

psihosociologică menită să studieze ansamblul schimbărilor adaptative care se produc în structura de

ansamblu a unui grup ca urmare a interactiunilor din cadrul acestuia.

De-a lungul evolutiei ei, în psihosociologia grupului s-au conturat numeroase orientări

teoretice (behavioristă, cognitivistă, dinamică, gestaltistă, pragmatist-functionalistă s.a.) si s-a propus

un mare număr de ipoteze explicative si teorii (teoriile disonantei cognitive si a comparării sociale ale

lui Festinger, teoria realizării de grup a lui Stogdill, teoria rolului social a lui Linton, teoria grupului de

referintă a lui Merton, teoria minoritătilor active a lui Moscovici, teoria schimbării atitudinale a lui

Hovland s.a.) – pentru detalii vezi lucrarea „Orientări si tendinte în psihologia socială

contemporană”, 1988, autor: P. Golu. În tara noastră, psihologia socială a avut „o evolutie

contradictorie, cu momente de sincronizare europeană si nord-americană, dar si cu perioade de declin,

de ideologizare fortată” (S. Chelcea, 1993). De retinut însă este faptul că, asa cum remarca Traian

Herseni, psihologia românească nu a început cu psihologia individuală, ci cu cea socială.

Dacă în prima perioadă de dezvoltare a psihologiei sociale în tara noastră (până la primul

război mondial) accentul era pus pe analiza diferitelor teorii psihologice ale „momentului” (de pildă,

lucrarea lui Nicolae Vaschide, „Psihologia socială. Legile psihologice ale imitatiei” apărută în anul

1900 la Paris), începând cu perioada interbelică apar lucrări de psihologie socială propriu-zise,

elaborate pe baza studierii realitătilor sociale românesti (de pildă, „Inteligenta socială si psihologia

conducătorului” de Gr. Popa în 1935 sau „Adaptarea socială” de Fl. Stefănescu-Goangă si Al. Rosca

în 1938). Între anii 1923 – 1938, Mihai Ralea predă la Universitatea din Iasi un curs de psihologie

socială pe baza căruia, după cel de-al doilea război mondial, publică împreună cu Traian Herseni,

lucrarea „Introducere în psihologia socială”.

Perioada 1948 – 1965 a constituit, din păcate, faza de declin a psihologiei sociale românesti,

când psihosociologiei si sociologiei nu i se mai recunoaste statutul de stiintă. După această perioadă,

psihologia socială este reintrodusă în sistemul învătământului superior, pentru ca anul 1982 să

culmineze cu desfiintarea Institutului de Psihologie, fapt care a prejudiciat, într-o mare măsură,

cercetările de psihosociologie de mai târziu. După 1990, la fel ca si în alte domenii ale stiintei, situatia

s-a îmbunătătit considerabil asistând astăzi la o adevărată „explozie” a cercetărilor din domeniul

psihosociologiei în general, a psihosociologiei grupului uman în particular (vezi lucrările din lista

bibliografică apărute în România după 1990).

Un moment de referintă îl constituie aparitia lucrării „Un secol de psihosociologie” (1999)

elaborată de cunoscutul profesor Septimiu Chelcea. El denumeste psihosociologia ca fiind „câmpul de

cunoastere stiintifică a interactiunii prezente sau trecute, reale sau imaginare a comportamentelor

umane în context social” si este convins de faptul că astăzi, această disciplină nu mai poate fi

considerată o „rudă săracă” a psihologiei sau sociologiei (S. Chelcea, 1999, p.3). Aceasta pentru că

dintr-o stiintă de granită, ea a devenit în utlimele două decenii o stiintă interdisciplinară, constituinduse

nu numai la intersectia psihologiei cu sociologia, ci si din conexiunea ei cu stiintele politice si

juridice, economice si tehnice etc. Psihosociologia nu este si nu trebuie să fie numai interdisciplinară

ci si transculturală. Acest lucru se realizează sub ochii nostri prin colaborarea specialistilor din

diferite tări si cu diferite orientări. Un exemplu îl constituie realizarea în România a unui tratat de

psihosociologie, rod al colaborării unor cercetători si profesori din Belgia, Elvetia, Franta, Italia,

Spania si România (A. Neculau, coord., 1996). De asemenea, la Iasi, prin grija profesorului A.

Neculau s-a publicat în anul 1996 lucrarea lui Gilles Ferréol de la Universitatea din Poitiers, intitulată

„Minoritari, marginali, exclusivi”. În acelasi timp, lucrările lui Serge Moscovici, Gabriel Mugu sau W.

Doise si altii reprezintă încă un argument în sustinerea afirmatiei că psihosociologia este o stiintă

aflată în prim plan, iar în România, după 1990, a găsit un teren propice pentru afirmare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Psihosociologia Grupurilor Umane.pdf

Alte informatii

Universitatea „Spiru Haret” Facultatea: Psihologie-Pedagogie Masterat in Consiliere psihologică si scolară