Psihoterapia - posibilități și limite

7. Psihoterapia  posibilitati si limite

- conceptul de psihoterapie si particularitatile relatiei terapeut-client

- psihoterapia de orientare analitica (caracteristici si principalele generalitati)

- psihoterapia de orientare comportamentala si cognitiv-comportamentala

- psihoterapiile umaniste

- alte tipuri de psihoterapie  analiza tranzactionala, psihoterapia de familie, prin joc dramatic

(Holdevici I, Elemente de psihoterapie, pag 1-129, 154-192)

Obiectivul oricarei psihotrapii consta in a intelege comportamentul pacientului si a modifica acest comportament astfel incat dificultatile existentiale ale acestuia sa fie inlaturate sau macar diminuate. In acest scop, psihoterapeutul incearca sa realizeze o evaluare a personalitatii pacientului, cautand sa puna in evidenta problemele principale si particularitatile psihice ale acestuia. Demersul psihoterapeutic va avea apoi ca sarcina sa elibereze pacientul de anxietate, depresie sau alte trairi afective care impiedica adaptarea optimala a acestuia la mediu, trairi care ii perturba comportamentul si au efecte negative asupra celor din jur, afectand cele mai importante actiuni ale vietii individului.

Psihoterapia este definita ca o actiune psihologica sistematica, planificata si intentionala, avand la baza un sistem teoretic conceptual ce trebuie exercitata de un psihoterapeut calificat.

Obiectivul major al psihoterapiei consta in a produce modificari in sfera personalitatii pacientului, modificari care il vor ajuta pe acesta sa realizeze o adaptare mai eficienta, mai putin dezagreabila si mai stabila la mediu. Desi psihoterapia vizeaza in primul rand simptomele, dificultatile, tulburarile si dezadaptarile pacientului, ea nu trebuie redusa doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie sa vizeze, pe cat posibil, o restructurare de profunzime a personalitatii, precum si o eficienta reglare si autoreglare a starilor psihice ale acestuia, sa fie preventiva si autoinformativa, sa urmareasca evolutia omului, actualizarea disponibilitatilor sale latente si a potentialului sau maximal, atat pe plan fizic cat si spiritual.

Psihoterapia se aplica la o gama larga de tulburari psihice, incepand cu crizele existentiale, tulburarile din sfera personalitatii, nevrozele, afectiunile psihosomatice, bolile organice cronice si terminand cu sustinerea psihoterapeutica a unor pacienti psihotici aflati in faza de remisiune, unde vine in completarea tratamentului psihiatric.

Un bun psihoterapeut trebuie sa fie atent sa nu se fixeze in mod rigid asupra unui diagnostic, ci sa abordeze pacientul ca pe o entitate unica, de sine statatoare, fara a uita ca nu exista boli, ci bolnavi.

Obiectivele psihoterapiei vizeaza in principal:

- scoaterea pacientului din criza existentiala in care se afla

- reducerea sau eliminarea simptomelor

- intarirea eului si a capacitatilor integrative ale personalitatii pacientului

- rezolvarea sau restructurarea conflictelor intrapsihice ale pacientului

- modificarea structurii personalitatii in vederea obtinerii unei functionari mai mature, cu o capacitate de adaptare eficienta la mediu

- reducerea (sau inlaturarea daca este posibil) a acelor conditii de mediu care produc sau mentin comportamentele de tip deadaptativ

- modificarea opiniilor eronate ale subiectilor despre ei insisi si despre lumea inconjuratoare

- dezvoltarea la subiecti a unui sistem clar al identitatii personale.

Relatia psihoterapeut-pacient

Relatia psihoterapeutica este o relatie dintre doi parteneri, dintre care unul solicita, iar celalalt acorda ajutorul psihologic. Contributia majora a pacientului consta mai ales in motivatia acestuia. Afirmatia psihologiei umaniste ca omul poseda in el insusi impulsul interior spre sanatate fizica si mentala face ca psihoterapia sa devina posibila. Asa cum un preparat placebo inlatura durerea la pacientii sugestibili care cred acest lucru, tot asa persoanele care se asteapta sa fie ajutate vor fi ajutate, uneori indiferent de metoda aplicata de terapeut. Terapuetul trebuie sa interactioneze cu pacientul intr-o maniera apropiata si bazata pe o atitudine de acceptare pentru a-si castiga increderea si a-i spori motivatia.

1. Relatia centrata pe realitate si obiect implica o atitudine calma, atenta, interesata, empatica din partea psihoterapeutului care se straduieste sa-i creeze pacientului un mediu bazat pe caldura si intelegere, mediu care il va ajuta pe acesta din urma sa atinga obiectivele pe care si le propune psihoterapia.

Sarcina principala in cadrul acestui tip de relatie este castigarea increderii pacientului, ajutandu-l pe acesta sa vada in terapeut o persoana cu comportament constant, previzibil, pe care te poti baza.

2. Contractul sau alianta psihoterapeutica considera ca succesul oricarei terapii implica o colaborare a doua persoane. Acest tip de relatie este de natura constienta, rationala si non-agresiva, in care terapeutul face apel la ego-ul de adult al pacientului, pe care il trateaza ca pe un partener stiintific.

3. Relatia de tip transferential este mult accentuata ca instrument psihoterapeutic de psihanaliza si implica fixatia afectiva a pacientului asupra persoanei terapeutului pe modelul parinte-copil.

Toate sistemele psihoterapeutice au cateva elemente comune care stau la baza lor:

- prezenta unei descarcari de natura emotionala

- existenta rationalizarilor in cadrul interactiunii pacient-terapeut

- vehicularea unor informatii noi care sunt transmise pacientului sub forma unor percepte, reguli de conduita, exemple de viata sau pe care le descopera pacientul insusi prin intermediul unei intelegeri de natua intuitiva

- intarirea expectatiilor pacientului ca va obtine suport afectiv si ajutor din partea terapeutului

- intarirea expectantelor incununate de succes

- facilitarea deblocarilor emotionale

Watson (1963) descrie cateva din criteriile principale in functie de care se pot diferentia diverse sisteme psihoterapeutice:

1. Psihoterapia este privita de unii specialisti ca demers stiintific iar de altii ca o arta

2. Personalitatea psihoterapeutului  ca factor de diferentiere a diferitelor sisteme psihoterapeutice

3. Diferente intre diverse scoli psihoterapeutice in ceea ce priveste pregatirea de baza si antrenamentul profesional al psihoterapeutului

4. Diferente intre diversele metode de psihoterapie reprezentand natura problemelor de rezolvat

5. Diferente intre diversele sisteme psihoterapeutice datorate unor factori limitativi exteriori actului psihoterapeutic

6. Diferente intre diversele scoli psihoterapeutice in ceea ce priveste abordarea relatiei psihoterapeut-pacient

7. Diferente intre diversele scoli psihoterapeutice si in ceea ce priveste necesitatea

8. Diferentele intre diversele sisteme psihoterapeutice rezulta si din analiza criteriilor care stau la baza clasificarii diverselor sisteme de psihoterapie