Psihoterapie Integrativă

Parintele imaginar

Eul Adult (Neopsihic),Eul Copil (Arheopsihic) si Eul Parinte (Exteropsihic) sunt cele trei stari principale ale Eului descries de catre Berne.Starile Eului Copil si ale Eului Parinte sunt fixari de experiente traite si de reactii precoce sau interiorizate (introiectarea) inconstienta a altor persoane importante. Psihoterapia integrativa propune in plus un alt proces prin care se dobandesc fixarile.

Urmarind un proces de dezvoltare normal in mica copilarie,copiii isi creaza adesea o imagine,o figura inchipuita,ca modalitate de a-si procura controlul,structura,afectiunea materna sau ceea ce aceasta tanara persoana a simtit ca fiind o lipsa sau fiind inadecvat.

Sunt copii care isi creeaza propriul lor bau-bau,o creatura inspaimantatoare care ameninta cu represalii teribile pentru mici greseli.Impodobirea parintelui imaginar cu toate aspectele rele si inspaimantatoare inerente situatiei de a fi educat de catre parinti,ii permite copilului sa-si pastreze Mama si Tatal pe deplin buni si iubitori.

De-a lungul anilor din scoala primara,Richard era obsedat de bau-bau.Cand a devenit adolescent, nu mai era preocupat de acest aspect;totusi,ramanea inca posibilitatea unui profesor sau a unui politist sever care l-ar fi pedepsit daca s-ar fi indepartat de la calea cea dreapta.Inainte sa atinga treizeci de ani, Richard o pierdu pe bunica sa si merse sa-si ajute familia sa faca curat in casa.In momentul in care facea curat sub patul sau si intr-un dulap, devein foarte anxios.Anticipa o pedeapsa teribila si, desi isi spunea ca nu sunt rationale gandurile sale, continua sa astepte sa se intalneasca cu ceea ce a mai ramas din bau-bau. Lucrand cu terapeutul sau, Richard incepu sa-si aminteasca ca, atunci cand era mic, credea ca bau-bau locuieste in camera bunicii si ca acesta era capabil sa-l urmeze la scoala sau la jocurile sale. Daca Richard era obraznic, bau-bau il pedepsea cu siguranta. In timpul procesului de terapie, Richard incepu sa-si aminteasca de o palma la fund de la varsta de 4 ani, administrate de mama sa in camera bunicii sale, in timpul unei sarbatori in familie. Putin timp dupa palma, Richard isi dezvolta credinta in existent lui bau-bau, putand astfel sa o vada pe mama lui ca fiind foarte iubitoare si tolerant pentru purtarea sa.

Pot exista persoane care isi creeaza o “nasa zana”, un fel de parinte imaginar care le iubeste si le ingrijeste chiar si atunci cand parintii naturali sunt reci, absenti sau abuzivi. Aceasta imagine create serveste pe post de aparatoare intre figurile parentale reale si dorintele, nevoile si sentimentele copilului mic. Neplacerile inevitabile legate de cresterea intr-o lume imperfect sunt mai tolerabile, deoarece figura imaginara aduce ceea ce le lipsea parintilor reali.

Anne-Marie cunostea perioadele de depresie in timpul carora manca in cantitati foarte mari. In acele momente, ea resimtea nostalgia bunicii sale decedate, pe care o descria terapeutului sau ca fiind afectuoasa, intelegatoare, colsolanta si care, spunea ea, ii aducea mereu bunatati. Terapeutul, din curiozitate, o intreaba pe Anne-Marie ce varsta avea cand bunica sa murise, la care ea raspunse “14 luni”. Or un copil de 14 luni nu poate sa cunoasca cu o bunica, experientele relatate de Anne-Marie. Pe masura ce terapeutul explora golul dintre nostalgia Annei-Marie cu privire la bunica sa si faptul ca aceasta din urma era deja moarta inca din copilaria timpurie a fetei, clienta incepu sa-si aminteasca experiente din copilaria sa, inaccesibile memoriei sale de multi ani. Aceasta suferise in repetate randuri abuzuri atat din partea tatalui sau cat si a mamei sale si adesea fusese inchisa in pivnita zile intregi, fara mancare. Anne-Marie povesti cum, dupa bataie, sau in intunericul pivnitei, “aparea” bunica pentru a o consola, a o incuraja si ii promitea mancaruri minunate. Creandu-si aceste imagini ale unei bunici, Anne-Marie a reusit sa-si satisfaca, macar in imaginative, cateva din nevoile sale de a primi ingrijiri hranitoare potrivite, care lipseau in mod radical din comportamentul parintilor sai fata de ea.

Pe masura ce se maturizeaza si acced de la fazele de dezvoltare ulterioare, copii uita imaginile autogenerate. Dar cand copilul refuleaza constientizarea nevoilor, sentimentelor si amintirilor sale, in scopul de a supravietui in familie, imaginea autogenerata se fixeaza si nu se integreaza in lucrurile invatate ulterior. Oricare ar fi caracteristicile Parintelui autogenerat fixat, acestea opereaza de-a lungul anilor precum starea Eului Parinte descrisa de Berne. Aceasta functioneaza ca o personalitate intrioectata; totodata, aceasta este adesea mai exigenta, fara logica sau mai irationala decat adevaratul parinte (la urma urmei, aceasta isi are originea in imaginatia unui copil mic). Parintele autogenerat, iesit din imagini fantasmatice furnizeaza o serie de ganduri, sentimente si comportamente inchistate, neintegrate si in fata careia persoana reactioneaza ca si cum ar fi vorba de adevarate interiorizari ale persoanelor adulte in copilarie.