Sisteme de Probațiune

Sisteme de eliberare condiţionată sub supraveghere

(pentru condamnările mici până în 4 ani şi aflaţi la prima condamnare)

- Probaţiunea – concept şi evoluţie

- Noţiunea de probaţiune – definiţie

Dicţionarul englezesc oferă mai multe sensuri cuvântului „probation”. Două dintre acestea se referă la probaţiune ca fiind:

- un proces per perioadă de testare a caracterului sau abilităţilor unor persoane pentru un anumit scop;

- un sistem de supervizare şi de monitorizare a comportamentelor unor infractori nepericuloşi ca alternativă la închisoare.

Definirea noţiunii de probaţiune este o problemă dificilă având nevoie de o definiţie larg acceptată în toate ţările în care există acest concept. Dificultatea intervine atunci când apare specific fiecărui sistem penal care ocupă o anumită poziţie în ansamblul sistemelor statului, respectiv, în raport cu natura pedepselor aplicate şi modalităţii de percepţie de către societatea respectivă. Problema definirii acestei noţiuni rezultă din 2 finalităţi ale acestei instituţii:

1. Schimbarea de către infractori a propriului lor nivel - mod de viaţă - ca urmare a unor fapte prevăzute de legea penală.

2. Protecţia socială a delicventului.

Privind din această perspectivă, probaţiunea apare ca o sancţiune, ca o măsură coercitivă aplicată ca urmare a săvârşirii unei fapte interzisă de legea penală.

Probaţiunea însă se va exercita în regim de libertate. Deşi infractorul primeşte o măsură sancţionatorie – urmare a reacţiei statului contra nerespectării legilor - în acest context, aceluiaşi individ, se acordă asistenţă în vederea reintegrării în societate.

Probaţiunea se aplică în regim de libertate în funcţie de personalitatea criminologică a făptuitorului şi de receptivitatea acestuia la scopul său.

Finalitatea instituţiei este aceea de a-şi modifica atitudinea faţă de viaţă şi de a se integra în mediul social.

În sens larg, probaţiunea este definită ca ansamblul măsurilor şi mijloace folosite de agenţii de consiliere, reintegrare şi supraveghere (agenţi de probaţiune) în raporturile cu persoanele aflate în subordinea unui serviciu de probaţiune.

Controlul societăţii prin prisma probaţiunii constă în faptul că acest control se poate realiza şi prin aplicarea unui regim sancţionar liber.

Pentru a înţelege mai bine ce este probaţiunea, este necesar să ne referim la trei aspecte:

a. Ce a fost probaţiunea ?

b. Ce a devenit probaţiunea ?

c. Ce ar fi trebuit să fie probaţiunea ?

a. Dacă începem cu trecutul putem spune că probaţiunea a fost o organizaţie care a lucrat cu şi pentru infractori, care a intervenit în procesul de justiţie penală pentru a influenţa luarea de justiţie penală, pentru a influenţa luarea deciziilor, astfel încât prin modul în care sistemul tratează infractorii să se ţină cont de factorii sociali şi individuali care i-ar fi putut influenţa comportamentul infracţional.

b. Probaţiunea în perioada modernă a devenit o parte a complexului de justiţie penală. Probaţiunea este una din instituţiile de justiţie penală al cărui rol poate fi hotărât de guvern şi ale cărei activităţi sunt determinate deşi prin politici guvernamentale (politici stabilite de clasa politică). Rolul probaţiunii este stabilit mai degrabă în termenii posibilelor beneficii ce sunt aduse comunităţii şi în mod specific în termenii capacităţii probaţiunii de a proteja publicul prin activităţi care sancţionează şi controlează infractorii.

c. Un viitor pozitiv este unul în care serviciul probaţiunii:

- Este o organizaţie care are o strategie de intervenţie complet articulată în toate etapele procesului de justiţie penală (reţinere/eliberare pe cauţiune, arestare preventivă, judecată/sancţionare, supravegherea infractorilor).

- Are o declaraţie de misiune explicită în privinţa muncii cu infractorii.

- Se concentrează pe comunitate, pe strategiile şi politicile ce promovează principiul normalizării şi reintegrării sociale.

Originea şi evoluţia probaţiunii

Probaţiunea este o instituţie cu originea în spaţiul anglo-saxon dar care destul de repede a fost preluată şi adaptată în ţări ca Belgia, Franţa, Canada, USA, Germania.

Pentru a înţelege mai bine originea şi evoluţia probaţiunii este necesar să facem distincţie între 2 sisteme principale:

a. Sistemul de probaţiune al ţărilor ce fac parte din Common–Law (ţările anglo-saxone);

b. Sistemul ţărilor continentale

În Anglia şi statul Massachussets pentru prima dată au avut onoarea de a oferi lumii exemplul sistemului de pobaţiune.

Probaţiunea apare graţie sistemului extrem de deschis al judecătorilor din acea vreme dar şi a dorinţei de a umaniza justiţia şi realizează astfel o îmbinare între sancţiunile neprivative de libertate şi supraveghere / consiliere / asistenţa infractorilor.

Probaţiunea apare în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în ţările amintite.

În cursul procesului de dezvoltare al probaţiunii, primul şi cel mai important element a fost supravegherea delincventului pus în libertate de către agentul de probaţiune.

Al doilea element este mai mult de ordin procedural şi se referă la inculpantul apare în faţa tribunalului care în funcţie de caz îl declară vinovat sau suspendă pronunţarea condamnării precizând obligaţiile ce trebuie îndeplinite de delincvent pe o perioadă bine determinată.

Dacă delincventul nu respectă obligaţiile precizate, sentinţa suspendată poate fi revocată.

Referitor la procedură, judecătorul pronunţă un ordin:

– ordonanţa de supunere la probaţiune

– act privitor la obligaţiile cărora persoana recunoscută vinovată, trebuie să se supună în acest act nefigurând condamnarea.

Avem deci o suspendare condiţionată a condamnării dar şi o măsură particulară ce se traduce prin anumite obligaţii prescrise de către judecător delincventului în vederea asigurării prevenţiei.

În sistemul anglo-saxon sistemul de probaţiune are 2 sarcini:

1. - Să se ocupe de supravegherea celui supus la probă;

2. - Să asigure un consilier pe lângă tribunalul care prin anchetele sociale pe care le efectuează şi care vor fi luate în consideraţie de judecător atunci când va judeca cauza, să-l ajute la luarea unei hotărâri definitive.

În cadrul sistemului continental în Europa continentală, probaţiunea sau suspendarea cu supunere la proba a fost creată printr-un act legislativ, fiind rezultatul unei grefe întreprinse asupra sistemului judiciar franco-belgian păstrând totuşi unele caracteristici ale acestuia.

Elementele esenţiale ale suspendării condiţionate ale probaţiunii în cazul sistemului continental sunt:

1. Pronunţarea sentinţei;

2. Decizia ca executarea pedepsei să fie suspendată cu condiţia ca cel condamnat să nu comită din nou în perioada de probă un delict ce se pedepseşte cu închisoarea;