Stil de Viață Sănătos

Stilul de viaţă reprezintă opţiunea strategică adoptată de un individ, ce-i va orienta deciziile, comportamentele şi condi-ţiile de viaţă.

Stilul de viaţă este tributar credinţelor, reprezentărilor şi imaginilor pe care şi le-a format individul despre lume şi viaţă, în virtutea cărora el alege, se comportă, acţionează, ia hotărâri ce-l pot conduce spre reuşită sau eşec.

Stilul de viaţă poate fi:

• sanogen;

• cu risc.

Riscurile pot fi asumate ca rezultat al opţiunilor valorico-normative ale individului, poartă amprenta comunităţii de apartenenţă şi a microgrupului în care persoana s-a născut şi format.

Fiecare individ este protagonistul unui stil de viaţă propriu, repetitiv constant, cu subvarianţe specifice diferitelor etape de vârstă.

Stilul de viaţă propriu-zis se formează în adolescenţă când se cristalizează personalitatea, iar tinereţea şi maturitatea-l desăvârşesc.

În structura stilului de viaţă influenţa familiei ca şi a altor instituţii educative interferează cu influenţa anturajului, a literaturii, a mass-media, care pot oferi tipologii diferite, ce pot fi copiate sau refuzate, preluate critic şi valorizate de individ.

Factorii determinanţi ai stării de sănătate sunt:

• biologici (20%);

• mediu (19%);

• sistemele de îngrijiri de sănătate (10%);

• stilul de viaţă (51%).

Aşadar, stilul de viaţă este responsabil de peste jumătate din anii de viaţă pierduţi prematur, el fiind tributar factorilor socio-economici şi culturali-educativi.

Monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănătate la adolescenţi se realizează cu ajutorul unui instrument care să aibă caracter predictiv pentru morbiditate, mortalitate, probleme sociale.

În acest scop în SUA se aplică din 1990 sistemul YRBSS elaborat de CDC, care reprezintă un instrument de monitorizare a riscului comportamental, ce identifică priorităţi în epidemiolo-gia comportamentală.

În România a fost lansat în 1998 „Programul Naţional 10” cu acţiuni de combatere a obiceiurilor prejudiciabile sănătăţii: fumat, consum de alcool şi droguri, comportament sexual cu risc, alimentaţie dezechilibrată, sedentarism, agresivitate şi autoagresivitate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat strategia „Sănătate pentru toţi” prin acţiuni concertate pe trei teme, probleme de sănătate publică importante pentru Europa:

1. eradicarea rujeolei;

2. scăderea incidenţei bolilor cardiovasculare;

3. acţiuni antitabagice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ar fi necesar ca toate statele Europei să adopte politici naţionale care să asigure mecanismele legislative, administrative şi economice menite să furnizeze un suport intersectorial larg şi resursele necesare, inclusiv participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaborează asemenea politici.

Ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să aibă programe speciale menite să întărească rolul major al familiei şi a altor grupuri sociale în dezvoltarea şi susţinerea unui mod de viaţă sănătos.

Programele educaţionale din toate statele membre ar trebui să contribuie la creşterea nivelului educaţional, motivaţia şi formarea deprinderilor adecvate a întregii populaţii în vederea realizării şi menţinerii stării de sănătate.

Dezideratul ar fi ca în toate statele membre să se înregistreze o creştere semnificativă a comportamentului sanitar pozitiv, (nutriţie echilibrată, lipsa fumatului, activitate fizică corespunzătoare, evitarea stresului) şi o scădere semnificativă a comportamentelor prejudiciabile sănătăţii (abuz de alcool şi produse farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite, substanţe chimice periculoase, comportament antisocial violent).

În România, prevenirea şi combaterea consumului de droguri – ca obiceiuri prejudiciabile sănătăţii – a cunoscut, în ultimul an, o implicare crescută a forurilor decidente, fiind o prioritate în programele de sănătate dar şi de sănătate publică, înfiinţarea Centrelor Judeţene de Prevenire şi Consiliere Antidrog reprezentând un model de implicare comunitară în prevenţia primordială (prevenirea apariţiei unor noi factori de risc în mediu), primară (prevenirea intervenţiei factorilor de risc existenţi în mediu asupra populaţiei), prevenirea secundară (tratamentul bolii şi profilaxia deceselor premature), prevenţia terţiară (prin activităţile de post-cură, inclusiv reinserţia socio-profesională şi familială a foştilor dependenţi).