Tipuri de Invatare

Imagine preview
(8/10 din 12 voturi)

Acest curs prezinta Tipuri de Invatare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Profesor: Gabriela Rodica Guita

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Psihologie, Pedagogie

Extras din document

TIPURI DE ÎNVATARE

Tipologia învatarii potrivit conceptiei lui R.Gagne

În conceptia lui R. Gagne dezvoltarea umana apare ca efect, ca schimbare de lunga durata, pe care subiectul o datoreaza atât învatarii cât sI cresterii. Învatarea nu se face oricum, ci se bazeaza pe o serie ordonata sI aditiva de capacitati. Ierarhizarea acestor capacitati de face în baza criteriului trecerii succesive de la învatarea capacitatilor simple, la cele complexe, generale.

Întreg ansamblul de capacitati pe care-l poseda subiectul pentru R.Gagne reprezinta conditiile interne. Acestea se deosebesc de conditiile externe a caror actiune este independenta de subiect. Având în vedere varietatea conditiilor externe, R.Gagne considera ca exista tot atâtea forme sau tipuri de învatare.

Principalele tipuri de învatare sunt:

- învatarea de semnale;

- învatarea stimul-raspuns;

- învatare de tipul înlantuirilor;

- învatarea asociativa-verbala;

- învatarea prin discriminare;

- învatarea notiunilor;

- învatarea de reguli sau de principii;

- învatarea sociala.

1. Învatarea de semnale este larg raspîndita atît la animalele domestice cît si la om (cîinele fuge din mijlocul soselelor atunci cînd aude semnale ce avertizeaza apropierea unui automobil).

Conditia esentiala pentru ca învatarea semnalului sa aiba loc este sa se asigure o prezentare aproape simultana a 2 forme de stimulare:

1. stimulul produce o reactie generala, asa cum vrem sa obtinem si

2. stimulul semnal.

Învatarea are un caracter involuntar si se concretizeaza în raspunsuri care nu se afla sub control voluntar. Este cunoscuta sub denumirea de conditionare clasica si a fost descrisa pentru prima data la sfîrsitul secolului al XIX lea de I.V.Pavlov. În pedagogie acest model a fost aplicat de J.B. Watson, fondatorul behaviorismului.

2. Învatarea stimul-raspuns

Este un alt tip fundamental de învatare care face posibil ca individul sa realizeze o actiune atunci cînd doreste sa dea un raspuns precis la un stimul discriminat.

Ed. Thorndike l-a denumit învatarea prin incercare si eroare, Skinner, învatarea operanta, Kimble, învatarea instrumentala.

Asa cum arata si denumirea acestui tip de învatare se desprind 2 caracteristici:

1. o astfel de învatare se refera la o singura legatura între stimul si raspuns nu la legaturi multiple;

2. stimulul si raspunsul apar total legate într-un mod care nu se întîlneste la tipul de învatare anterior.

Învatarea sub forma de asociere a raspunsului a reactiei la stimul depinde de ceea ce se întîmpla dupa o reactie, anume daca are loc recompensa sau întarirea.

Întarirea, recompensa faciliteaza învatarea fie ca este esentiala sau nu întrucît face ca o manifestare de comportament deja caracteristica individului sa apara mai frecvent.

Tehnicile de întarire stau la baza instruirii programate. Vîrsta ca si mediul din care provine elevul influenteaza aplicabilitatea si semnificatia tipurilor de întarire. Acest tip de învatare genereaza, guverneaza formarea deprinderilor de pronuntie la copilul mic, de pronuntare într-o limba straina la adulti (pentru adulti, întarirea fiind compararea propriei pronuntii cu cea a unui specialist). Mai mult chiar, o activitate preferata poate servi ca întarire pentru una mai putin preferata cu conditia sa o facem pe prima dependenta de savîrsirea celei de a doua.

3. Învatare de tipul înlantuirilor

Înlantuirea este un tip special de învatare larg aplicata la toate vîrstele. Are la baza legarea a doua sau mai multe reactii de tipul stimul-raspuns învatate anterior.

Actiunea care urmeaza sa fie învatata reprezinta o succesiune de acte. Fiecare din aceste acte a fost învatat anterior dar în acest caz al înlantuirii esentialul este respectarea ordinii lor, asigurarea întaririi întregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie sa conduca la satisfactie, sa fie întarita. Pentru dirijarea succesiunii executiei se apeleaza la indicii ajutatoare exterioare, necesare mai ales în selectia verigilor exacte ale lantului si la instructiuni verbale. Atunci cînd instructiunea verbala este autoadministrata devine parte integranta a înlantuirii ce trebuie însusita. O alta conditie este contiguitatea adica executarea actelor într-o succesiune temporala stricta fara întreruperi, ezitari, întîrzieri.

4. Învatarea asociativa-verbala

Cu toate ca sunetele pe care le produce omul sunt în numar limitat, modelele obtinute prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitata.

Asociatia verbala reprezinta învatarea de lanturi verbale. Cele mai simple înlantuiri verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. În acest caz se constituie un lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leaga aparitia obiectului de un raspuns rezultat din observarea unor aspecte ale obiectelor, iar a doua este o conexiune care face ca individul sa se autostimuleze si sa denumeasca obiectul.

Învatarea eficienta a asociatiilor vebale necesita folosirea unor verigi intermediare care au rol de mediere sau de codificare. Aceste verigi se produc în intimitatea celui care învata, sunt implcite su nu se manifesta în comportamentul exterior, explicit.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tipuri de Invatare.doc