Calitatea stilului de viață

La sfarsitul acestui curs, participantii vor putea sa:

- stii sa stabilesca obiective provocatoare si realiste

- sa devina proactivi si sa depaseasca barierele psihologice

- sa manifeste interes si abilitate în dezvoltarea oamenilor din jurul lor

- sa îi motivezi pe ceilalti mai usor

- sa poata folosi experientele lor ca oportunitate de dezvoltare personala

- sa cuprinda noi dimensiuni de autodezvoltare

- sa focalizeze mai usor în relatia cu oamenii fara a pierde din vedere procesul de evolutie personala

- sa utilizeze inteligenta emotionala si sinergia în echipa

- sa actioneze echilibrat în relatiile profesionale si personale

- sa se simta împliniti

- sa creeze relatii orientate spre dezvoltare

- sa fie deschisi, cu incredere în ei si în ceilalti

1. SCURTA INTRODUCERE IN STUDIILE STILULUI DE VIAŢĂ

Stilul de viaţă reprezintă un concept deosebit de popular în ştiinţele sociale. Utilizarea sa extrem de frecventă l-a făcut să fie supus unor tendinţe de extindere permanentă a conţinutului, termenul dobândind o multitudine de valenţe care nu fac altceva decât să îi confere o anumită ambiguitate.

Folosirea frecventă ca sinonim pentru concepte înrudite *subcultură/cultură,

*mod de viaţă,

*status grup,

*clasă socială,

cu care uneori stilul de viaţă este confundat, conducand la relativa sa neclaritate. David Chaney, unul dintre sociologii contemporani care abordează această problematică, menţiona referindu-se la stilul de viaţă, că acesta „iese, din punct de vedere conceptual, din situaţia normală a referinţei la o entitate distinctă, clar specificabilă, el face mai degrabă trimitere la o familie de entităţi, reunind o întreagă colecţie de procese şi fapte foarte diferite, cărora le conferă un sens comun, o identitate” (D. Chaney, 1996, pag.34). Din acest motiv preferăm definiţia mai largă pe care Robert Stebbins o dă stilului de viaţă, ca „set distinctiv de paternuri de comportament împărtăşite, care este organizat în jurul unui set coerent de interese sau condiţii sociale, sau amândouă, care este justificat şi explicat printr-un set de valori, atitudini şi orientări şi care, în anumite condiţii, devine baza pentru o identitate socială comună a celor care îl împărtăşesc” (Robert Stebbins, 1997, pag. 350)

Spre deosebire de definiţiile date de Sobel (stilul de viaţă este „un mod de a trăi distinctiv şi de aici recognoscibil”, 1981, pag.28) sau Chaney („un mod de a folosi anumite bunuri, locuri şi timpul, care este caracteristic unui grup”, „un set de practici şi atitudini care au sens într-un contex particular”, 1996, pag.5) cea menţionată anterior (discutabilă în sensul că postulează coerenţa stilului de viaţă şi pune sub semnul întrebării capacitatea stilului de viaţă de a oferi identitate socială participanţilor la stilul respectiv de viaţă) are avantajul de a sublinia legătura între comportamentul tangibil şi valori, atitudini, orientări. Valorile, atitudinile au un rol important în explicarea modului în care apar stilurile de viaţă şi patternurile de comportament care le compun. Avantajul apare o dată în plus, mai clar, în cazul cercetărilor legate de acest subiect,