Consiliere

DELIMITARI CONCEPTUALE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICA

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de interventii care impun o anumita pregatire profesionala de specialitate. Mai exact, termenul de consiliere descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si o alta persoana ce solicita asistenta de specialitate, clientul. Relatia dintre cei doi este o relatie de alianta, de participare si colaborare reciproca.

Asociatia Britanica de resort, definea consilierea ca fiind utilizarea într-o maniera abila si principiala a relatiei dintre consilier si client în scopul de a sustine si favoriza cunoasterea de sine, autoacceptarea, maturizarea si dezvoltarea resurselor profesionale.

Obiectivul consilierii consta în a ajuta clientul sa înteleaga si sa-si clarifice scopurile esentiale modalitatea prin care percepe viata, sa învete sa-si atinga scopurile esentiale prin decizii fundamentale si prin rezolvarea problemelor de natura afectiva sau interpersonala.

Consilierea consta în aplicarea tehnicilor specifice consilierii sau a altora conexe, din câmpul stiintelor comportamentului, pentru a sustine învatarea modalitatilor prin care se pot rezolva probleme sau se pot lua decizii ce privesc carierea, dezvoltarea personala, casnicia, familia etc

Relatia de consiliere este relatia prin care consilierul ofera ajutor, în conditiile în care acesta este solicitat. Relatia prin care se ofera ajutor este precizata din punct de vedere temporal si se raporteaza la anumite obiective.

Consilierea psihologica integreaza perspectiva umanista dezvoltata de C. Rogers unde probleme psihice nu mai sunt vazute în mod normal în termeni de tulburare si de deficienta, ci în parametrii nevoii de autocunoastere, de întarire a Eu-lui, de dezvoltare personala si de adaptare. În acest sens, succesul consilierii este asigurat de implicarea activa si responsabila a ambelor parti în realizarea unei aliante autentice bazata pe respect si încredere reciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind capabila sa îsi asume propria dezvoltare personala, sa previna diverse tulburari si disfunctii, sa gaseasca solutii la problemele cu care se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si în lumea în care traieste, reprezinta valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii specializate ce implica asistenta psihologica:

- Tipul de persoane carora li se adreseaza. Consilierea vizeaza

persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea faciliteaza prin demersurile pe care le presupune ca persona sa faca fata mai eficient stresorilor si sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa îmbunatateasca calitatea vietii;

- Modelul dezvoltarii pe care îl presupune nu este un model clinic.

Sarcina consilierului este de a învata persoana/grupul strategii noi comportamentale, sa îsi valorizeze potentialul existent, sa îsi dezvolte noi resurse adaptative.

- Preventia problemelor ce pot impieta dezvoltarea si functionarea

armonioasa a persoanei. Strategia de preventie consta în identificarea situatiilor si grupurilor de risc si în actiunea asupra lor înainte ca acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze crize personale sau de grup.

Demersul consilierii se centreaza, asadar, atât pe dimensiunea preventiva a tulburarilor afective si comportamentale, cât si pe cea a rezolvarii de probleme, a dezvoltarii si optimizarii personale. Procesul consilierii pune problema modalitatilor de învatare, a conditiilor în care o personalitate se poate dezvolta în mod optim.

Nivelul de dezvoltare si optimizare personala este indicat de: capacitatea de deschidere spre noi experiente, sentimentul de valorizare a potentialului propriu, capacitatea de auto-reflexie, perceperea schimbarilor de sine pozitive, eficienta, flexibilitate, creativitate, respingerea rutinei. Atingerea unui nivel optim al dezvoltarii personale presupune: