Didactica disciplinelor economice

TEMA 1

ROLUL EDUCAŢIEI ECONOMICO-SOCIALE ÎN ROMÂNIA

OBIECTIVE:

Cursanţii, studiind acest capitol, vor deveni capabili:

- să identifice provocările cărora le răspund disciplinele economice;

- să prezinte coordonatele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în abordarea disciplinelor economice;

- să stabilească etapele ce intervin în corelarea obiectivelor educaţiei economice cu cele ale educaţiei pentru carieră;

să descrie cerinţele şi importanţa culturii economice în parcurgerea fiecărei etape a educaţiei pentru carieră;

- să identifice calităţile necesare profesorului de discipline economice.

1.1. Tranziţia României de la o stare de stagnare economică spre o stare de dezvoltare dinamică

În condiţiile actuale, lumea economică trebuie înţeleasă în complexitatea sa, ceea ce presupune necesitatea cunoaşterii efective a realităţilor şi a practicilor economice şi sociale. Aceasta aduce după sine şi necesitatea restructurării mentalităţilor de gândire, situaţie ce include implicit şi sistemul de învăţământ.

Structura sistemului de cunoştinţe şi deprinderi economico-sociale trebuie să ţină seama de marea configuraţie a activităţii economice, care poate fi considerată pe ramuri (industrie, agricultură, construcţii, transporturi, comerţ, finanţe-bănci) sau pe o verticală organizatorică (microeconomie, mezoeconomie, macroeconomie, economie sau activitate economică la nivel central şi în plan local, administrativ). Mecanisme economico-sociale există şi în cadrul diferitelor organisme internaţionale (monetare, bancare, comerciale, agricole etc.). înţelegerea modului de funcţionare a acestora devine o prioritate pentru învăţământul românesc, cu atât mai mult cu cât în istoria economiei naţionale au existai disfuncţionalităţi majore în administrarea eficientă a mecanismelor economico-sociale.

În expozeul său la Simpozionul Ştiinţific Naţional „Roiul pregătirii teoretice în formarea economistului modern” din 1996, Prof. Dr. Mircea Coşea, preşedinte al Consiliului de Coordonare, Strategie şi Reformă (Coşea, M. - Elemente ale unei posibile strategii pe termen lung în dezvoltarea economică a României: învăţământul dintr-o asemenea perspectivă în restructurarea teoriei economice, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 26), arăta: „Statistica ultimei sute de ani arată că productivitatea românească nu s-a situat niciodată la cotele înalte ale productivităţii altor naţiuni, reliefând o cronicizare a incapacităţii de valorificare eficientă a potenţialului economic naţional Întreaga istorie modernă a României s-a caracterizat prin evidenta imposibilitate de adaptare a nivelului dezvoltării economice, şi implicit a nivelului de trai, la gradul de dotare a României cu resurse material-naturale şi umane. Cu alte cuvinte, am avut mai multe dificultăţi şi am trăit mai rău decât alţii, deşi resursele şi potenţialul nostru depăşeau pe cele ale altora. Şi în acest caz, condiţiile externe îşi au partea lor de vină, dar nu trebuie neglijată nici vina noastră.”

După prezentarea cauzelor ce au contribuit la această situaţie autorul observa: „În contextul elaborării unei strategii pe termen lung, cred că prioritatea priorităţilor este intrarea în stare de normalitate. Aş putea spune că România are «tradiţie» de anormalitate. Pe parcursul întregii perioade comuniste starea de anormalitate economică a fost preponderentă. Cred că numai printr-o solidă cultură economică se poate acţiona într-o manieră decisivă asupra mentalităţii Strategia dezvoltării pe termen lung nu poate face abstracţie de necesitatea unei culturi economice compatibile cu cea comunitară, acordând cetăţeanului român şansa de a deveni - fără complexe sau frustrări - membru cu drepturi depline al viitoarei pieţe comunitare a forţei de muncă.”

1.2. Disciplinele economice în faţa unor noi provocări

Însuşirea cunoştinţelor economice este esenţială atât pentru studenţi cât şi pentru absolvenţii învăţământului liceal. Economia de piaţă este o formă superioară a economiei de schimb în cadrul căreia se produc mutaţii esenţiale la care sunt solicitaţi să participe practic toţi cei angajaţi în activităţi economice. De aceea, însuşirea disciplinelor economice trebuie să se realizeze în mod activ. Aceasta înseamnă că în procesul învăţării, elevii şi studenţii vor putea să pună probleme, să formuleze întrebări cu privire la problemele studiate, să caute răspunsuri şi soluţii la problematica studiată, fie bazându-se pe cunoştinţe deja acumulate, fie însuşindu-şi noi cunoştinţe.

De asemenea, are loc o evidentă regândire a studiului disciplinelor economice în ideea promovării interdisciplinarităţii, cunoştinţele acestora îmbinându-se cu cele ale ştiinţelor naturii, ştiinţelor tehnice etc.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că trebuie realizată o corespondenţă între conţinutul disciplinelor economice şi realitate, aceasta deoarece, de multe ori. unităţile de conţinut fac referire la economia de piaţă dezvoltată şi nu la realitatea noastră economică.

1.3. Exigenţe ale modernizării educaţiei economice în România

Reforma curriculară din învăţământul preuniversitar presupune adaptarea disciplinelor economice la cerinţele şi condiţiile specifice economiei de piaţă, precum şi la standardele europene de exigenţă.

Transformarea mecanismelor economice, ca şi restructurările profunde ale întregii vieţi economico-sociale, impun noi exigenţe în abordarea metodicii disciplinelor economice si sociale.

Disciplinele cu caracter economic din învăţământul preuniversitar sunt predate de persoane care au urmat un învăţământ superior specializat în acest domeniu. Ca atare, abordarea acestor discipline, atât în învăţământul liceal cât şi în cel universitar trebuie să aibă în vedere mai multe „coordonate esenţiale” (Ignat, I, Luţac, Gh. - Exigenţe ale modernizării învăţământului economic românesc, în „Restructurarea teoriei economice”, Ed. Economică. Bucureşti, 1996):