Didactica specialității

Curricumul naţional pentru învăţământul

liceeal, filiera tehnologică

1.1. Obiective, consideraţii generale

Obiectivele prezentului capitol sunt:

- utilizarea adecvată a conceptelor reformei curriculare;

- înţelegerea relaţiei dintre curriculum trunchi comun şi curriculum la decizia şcolii;

- cunoaşterea particularităţilor noilor planuri-cadru de învăţământ;

- familiarizarea cu programele şcolare ale disciplinelor tehnice

- cunoaşterea criteriilor de selecţie a manualelor.

Noţiunea de curriculum provine de la latinescul curriculum – cu sensul de “drum către”. În Dicţionarul de Pedagogie, termenul poate desemna:

- întreg programul activităţii şcolare (H.Hugg, J.F. Kerr);

- selecţia conţinutului ştiinţei pentru organizarea obiectelor de învăţământ (B.O. Smith, W.O. Stanlet, J.H.Shores);

- conţinutul învăţământului, metodele de învăţământ şi scopurile educaţionale privite în interacţiune (PH.H. Taylor).

Filosofia contemporană a educaţiei a evidenţiat diferenţa dintre o educaţie bazată pe curriculum, adică având ca element central la toate etajele sale activitatea de proiectare, şi programa analitică, document care are în centrul activităţii didactice ideea de programare a traseului elevului către un ţel cunoscut şi impus doar de către adulţi.

Curriculum Naţional reprezintă un cadru care precizează locul şi importanţa disciplinelor opţionale, precum şi raportul dintre curricumulum nucleu şi curricumulum la decizia şcolii. Curriculum Naţional cuprinde:

- curriculum trunchi comun (CTC) – conţine discipline şi număr de ore obligatorii pentru toţi

elevii, asigurând egalitatea şanselor pentru toţi elevii din învăţământul public; este unicul sistem de referinţă pentru evaluări şi examinări;

- curriculum la decizia şcolii (CDŞ), în care şcolile îşi detaliază propria lor ofertă educaţională.

Disciplinele opţionale, ca parte integrantă a reformei care vizează descentralizarea curriculară, oferă posibilităţi de abordare transdisciplinară, pluridisciplinară a curriculum-ului, potrivit resurselor umane, materiale, de care dispune şi cerinţelor sociale.

Sistemul nostru de învăţământ cuprinde următoarele niveluri, prezentate în Tabelul 1.2.

Noua organizare a învăţământului liceal ţine cont de caracteristicile vârstei şi are în vedere realizarea unei culturi generale orientată pe domenii de activitate bine determinate. Liceul presupune o structură diferenţiată pe filiere: filera teoretică, filiera tehnologică, filiera vocaţională, profiluri şi specializări, precum şi existenţa mai multor planuri-cadru de învăţământ.

Tabelul 1.2 Organizarea clasică a sistemului de învăţământ românesc

Nivelul Învăţământ primar Învăţământ secundar inferior Învăţământ secundar superior Învăţământ postliceal Învăţământ superior

Clasa I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Gimnaziu Ciclul inferior al liceului Şcoala de arte şi meserii Ciclul superior al liceului

Tabelul 1.2 prezintă profilurile şi specializările din filiera tehnologică.

Tabelul 1.2. Profilurile şi specializările din învăţământul liceala – filiera tehnologică

Profilulul Specializarea

Tehnic Electronică şi automatizări

Electrotehnic

Telecomunicaţii

Mecanic

Lucrări publice – construcţii

Textile – pielărie

Resurse naturale şi

protecţia mediului Chimie industrială

Protecţia mediului

Silvic şi prelucrarea lemnului

Veterinar

Agricol şi agromontan

Industrie alimentară

Servicii Turism şi alimentaţie publică

Economic, administrativ

Poştă

1.2.1. Planurile – cadru de îmvăţământ din învăţământul profesional tehnic

Planurile de învăţământ sunt documente şcolare oficiale care nominalizează obiectele de

studiu, grupate în arii curriculare, ordinea studierii lor pe clase precum şi numărul de ore anual şi săptămânal, repartizat pe fiecare obiect.

Modalitatea de control unitar de la centru, materializată printr-un plan unic de învăţământ, a reprezentat şi reprezintă produsul unui sistem socio-politic dominat de autoritarism şi de lipsa dreptului la opţiune; aceasta în timp ce modalitatea în care decizia de la nivelul şcolii intervine asupra timpului şcolar, materializată prin planuri-cadru de învăţământ, reprezintă produsul unui sistem socio-politic în care domină participarea socială şi dreptul la opţiune.

În contextul reformei curriculare modificările cele mai importante sunt la nivelul planurilor de învăţământ. Astfel în locul unui plan de învăţământ unic şi obligatoriu pentru fiecare tip şi profil de şcoală, s-au introdus noile planuri-cadru de învăţământ, care permit realizarea unei oferte şcolare diferenţiate.

Planul-cadru de învăţământ oferă posibilitatea şcolilor să realizeze scheme orare proprii, permite diversificarea profilelor şi specializărilor, oferind elevului posibilitatea de a alege. În planurile-cadru de învăţământ disciplinele sunt grupate în şapte arii curiculare.

Aria curriculară reprezintă un grup de discipline care contribuie la atingerea unor obiective specifice. Ariile curriculare cuprinse în planul cadru de învăţământ sunt:

1. Limbă şi comunuicare;

2. Matematică şi ştiinţe;

3. Om şi societate;

4. Arte;

5. Tehnologii;

6. Educaţie fizică;

7. Consiliere şi orientare.

În învăţământul obligatoriu, Planul-cadru de învăţământ reprezintă documentul reglator esenţial care jalonează resursele de timp ale procesului de predare-învăţare. Planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu oferă o soluţie de optimizare a bugetului de timp: pe de o parte, sunt cuprinse activităţi comune tuturor elevilor din ţară în scopul asigurării egalităţii de şanse a acestora; pe de altă parte, este prevăzută activitatea pe grupuri/clase de elevi în scopul diferenţierii parcursului şcolar în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile specifice ale elevilor. Desigur că, în acest fel, unităţile şcolare devin responsabile într-o mai mare măsură decât înainte faţă de calitatea învăţării.

La liceu, o structură diferenţiată pe filiere, profiluri şi specializări, precum şi existenţa mai multor planuri-cadru de învăţământ conduc la modelarea unor licee cu personalitate proprie, având o ofertă specifică pe piaţa educaţională, spre deosebire de învăţământul general, relativ uniform în structură şi omogen în ofertă