Fundamentele Psihopedagogiei Speciale

Imagine preview
(9/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Fundamentele Psihopedagogiei Speciale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 30 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihopedagogie

Extras din document

Psihopedagogia speciala (defectologie) – stiinta psihopedagogica care se ocupa cu studiul persoanelor handicapate, de studiul particularitatii psihice la acestora, de instructia si de educatia lor, de evolutia si de dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv recuperative pt. valorificare functiilor restante si compensarea acestora si pt. valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestor oameni în vederea integrarii socio-profesionale cât mai adecvat.

Istoric

În a doua jumatate a sec 19 s-a produs o dezvoltarea semnificativa atât a stiintelor psihologice cât si a celor pedagogice. În prima jumatate a sec 20 s-a produs un transfer al accentului pus pe contribuirea unor stiinte predominant teoretice catre constituirea unor domenii predominant aplicative.

La baza constituirii acestor noi domenii a stat importanta crearii unui proces instructiv educativ, care sa cuprinda strategii cât mai eficiente, bazate pe cunoasterea copilului, cunoasterea caracterelor sale psihice pt. a putea prognoza evolutia sa ulterioara.

S-a impus defalcarea defectologiei pe domenii ce se raporteaza la fiecare categorie de handicap, urmarind evolutia psiho-fizica si gasirea unor metodologii care sa asigure dezvoltarea personalitatii si integrarea socio-profesionala a acestor persoane. Astfel s-au dezvoltat Oligofreno-psihologia si Oligofreno-pedagogia ce studiaza aspecte psihologice si pedagogice ale handicapului de intelectual. Se ocupa de asemenea de psihodiagnoza, de instruire, de educare, de recuperare si de integrare a acestor persoane în viata sociala.

Surdo-psihologia si Surdo-pedagogia abordeaza problematica psihologica si pedagogica a evolutiei psihice a persoanelor deficiente de auz.

Tiflopsihologia si Tiflopedagogia îsi delimiteaza preocuparile cu studiul evolutiei psihice a persoanelor deficiente de vedere.

Logopedia are în atentia sa problemele dezvoltarii limbajului, iar somato-pedia (psihopedagogia speciala a handicapatilor fizici) se ocupa de întreaga problematica psihologica si pedagogica, a deficientilor locomotori de restabilirea functiilor restante, de compensarea functiilor alterate si de formarea deprinderilor comportamentale de tip adaptativ-integrativ.

În cadrul defectologiei sunt utilizati o serie de termeni carora li se acorda acelasi sens si semnificatii. Diferentele de la un autor la altul nu privesc atât continutul termenilor cât mai ales nivelul de extindere a acestora asupra domeniilor desemnate. Este vorba de extinderea acestor termeni la categoriile de indivizi care se abat mai mult sau mai putin de la standardele de normalitate.

Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie si manifesta capacitati pt. adaptare echilibrata la conditiile mediului înconjurator. Abaterile de la acestea peste o anumita toleranta, fie ca sunt pozitive sau negative, sunt considerate ca fiind anormale. Astfel, în aceasta sfera a normalitatii intra caracteristicile diferitelor categorii de handicapati, ca si caracteristicile acestor persoane care prezinta disponibilitati superioare.

Anormalitatea are un continut larg si se refera la toti indivizii cu insuficiente sau retard în dezvoltarea, ca si la cei cu abateri comportamentale, la bolnavii psihici, la cei care se afla în dificultate din punct de vedere senzorial, din punct de vedere locomotor, din punct de vedere al limbajului si al intelectului.

În opozitie cu subnormalitatea avem conceptul de supernormalitate în care încadram persoanele ce manifesta capacitati deosebite si realizeaza actiuni ce presupun o supradotatie.

În ceea ce priveste evolutia termenului de handicap si originea acestuia: compus din 3 unitati sistematice: HAND IN CAP (caciula / cascheta). Prima data aceasta sintagma a fost folosita în sec 16 la desemnarea unui joc în care partenerii îsi discutau diverse lucruri personale de catre un pret fixat de un arbitru.

În sec 18 (1754) notiunea de handicap începe sa fie aplicata la cursele cu 2 cai, iar mai târziu (1786), notiunea se extinde si la competitiile între mai mult de 2 cai. Mai târziu a aparut: cursa cu handicap = sanse inegale a cailor, egalizate prin purtarea, a unora dintre ei a unei greutati în plus. Se face extensie de la limitarea capacitatilor cailor la limitarea capacitatilor umane, se iau în vedere consecintele acestor limitari, mai întâi în tarile anglofone, apoi în franco-fone, mai târziu în celelalte perimetre geografice.

Termenul de handicap aplicat la domeniul psihologiei umane a aparut în 1940.

Clasificarea handicapului

Idea elaborarii unor clasificari este relativ recenta, însa o clasificare internationala a maladiilor si a cauzelor de deces îsi afla debutul în 1893, care în 1975 a ajuns la cea de-a 10-a varianta. În aceasta perioada au fost facute revizii succesive, în anii: 1900, 1910, 1920, 1929, 1938, 1948, 1955, 1965.

O prima clasificare internationala a starilor de handicap este adoptata oficial abia in 1976. Responsabilitatea coordonarii acestor eforturi de elaborare efectiva a primei clasificari interne a handicapatilor, este încredintata de catre Organizatorii Mondiali a Sanatatii lui Filiph Wood din Marea Britanie.

Au mai fost facute si alte clasificari – 1967 Bloch Laine prezinta guvernului francez o clasificare a persoanelor handicapate în ipostaza de persoane inadaptate. Aceasta clasificare cuprinde 9 volume, în care persoanele inadaptate erau distribuite pe 2 categorii:

1. Cuprinde persoanele suferinde de handicapuri fizice, fie de la nastere, fie ca urmare a unui accident sau maladii.

2. Cuprinde persoanele fara handicapuri fizice, dar care necesita în special un tratament medical.

Ulterior au fost elaborate si alte clasificari, dupa alte criterii

– de localizare functionala;

– etiologie;

– intensitate.

În 1975 Agerholm elaboreaza o clasificare a formelor de handicap, dupa criterii extrem de simple, dar extrem de operationale. Conform acestei clasificari, avem:

I. Handicap locomotor

- reducerea aptitudinii de deplasare;

- reducerea mobilitatii posturale;

- reducerea dexteritatii manuale;

- reducerea rezistentei la efort.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fundamentele Psihopedagogiei Speciale.doc

Alte informatii

cursul din semestrul I anul I