Memoria

Memoria defineste dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.

Gratie memoriei, fiinta noastra psihica, EU-l, dobândeste continuitatea identitatii în timp. Fara dimensiunea mnezica, am trai numai prezentul clipei, am fi în permanenta pusi în fata unor situatii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experienta elaborata, de nici un procedeu de abordare si rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercarilor si erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibila.

Functia memoriei devine, asadar, o conditie bazala indispensabila a existentei si adaptarii optime, a unitatii temporale a personalitatii noastre. Ea se datoreaza plasticitatii creierului – proprietatea de a-si modifica starea interna sub influenta stimulilor externi – si capacitatii lui de înregistrare, pastrare si reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.

Memoria umana a cunoscut o ampla dezvoltare istorica, în cursul careia si-a restructurat atât schema de functionare interna, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj si procedee mnemotehnice de natura logica), cât si aria de cuprindere, ajungând sa înregistreze si sa conserve informatii despre toate genurile de fenomene si evenimente, precum si întreaga gama de experiente, accesibile la nivel individual si comunitar.

Latura remarcabila a evolutiei memoriei umane consta în diferentierea si individualizarea capacitatii reactualizarii, care permite valorificarea propriu-zisa a informatiei si experientei stocate, si desfasurarea unor activitati mintale autonome, în care trecutul se leaga de prezent, iar prezentul de viitor.

La om, memoria nu este concentrata si localizata într-un singur bloc, ci este distribuita mecanismelor care realizeaza functiile si actele psihocomportamentale specifice. Asadar, spre deosebire de computer, creierul uman poseda nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care exista conexiuni bilaterale. Între modul de functionare a memoriei si modul de functionare al perceptiei, reprezentarii si gândirii exista o conditionare reciproca profunda: dereglarea verigii memorative determina tulburari serioase în desfasurarea proceselor pe care le sustine (perceptie sau gândire), iar dereglari la nivelul procesului specific afecteaza functionarea bazei lui memorative.

Memoria se caracterizeaza prin câteva trasaturi esentiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în structura proceselor si activitatilor specifice. Memoria este activa, selectiva, contextuala, mijlocita, organizata logic si sistemic.

În investigarea si evaluarea nivelului de dezvoltare si eficienta al memoriei se iau în considerare urmatorii parametri: volumul, trainicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Dupa diverse criterii, memoria poate fi clasificata si pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, dupa prezenta sau absenta intentiei, scopului si controlului voluntar în procesele de engramare, pastrare si reactualizare, delimitam memoria involuntara si memoria voluntara. Dupa gradul de întelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanica sau logica. Dupa modalitatea informationala preferentiala, s-au identificat memoria imagistic-intuitiva si memoria verbal-simbolica. În fine, dupa criteriul timpului, se delimiteaza: memoria senzoriala, memoria de scurta durata si memoria de lunga durata.

Continutul informational al memoriei

Memoria reflecta trecutul ca trecut, astfel încât în momentul în care subiectul reactualizeaza o informatie, este constient ca acea experienta s-a petrecut cândva în trecut.

Continuturile memoriei sunt extrem de variate. Începând de la experiente de ordin senzorial perceptiv, apoi cunostinte, notiuni, experiente afective, experiente sociale, s.a.m.d.. Continutul reflectoriu constituie si un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzoriala (vizuala, auditiva, motorie, gustativa, olfactiva), memorie perceptiva, memoria imaginilor, memorie cognitiva, memorie afectiva, memorie sociala.

Reflectarea din memorie prezinta o serie de caracteristici: este o reflectare activa, selectiva, situationala, relativ fidela, mijlocita, inteligibila, sistemica, logica, organizata.

Functiile memoriei

Memoria are o functie cognitiva. Este un proces de cunoastere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi continuturi proceselor cognitive superioare (gândirii si imaginatiei). Memoria are si o functie adaptativ reglatorie, jucând un rol fundamental în echilibrul vietii psihice a omului. Fara memorie, nu ar fi posibil fenomenul de constiinta. Memoria realizeaza ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situatiile prezente si resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Structurile operatorii ale memoriei

Memoria dispune de structuri operatorii complexe si numeroase. Guilford include memoria în cadrul operatiilor, ceea ce sugereaza nivelul ei înalt de operationalizare. Informatiile nu sunt preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operatii de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operatii confera continuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid si eficient în învatare, întelegere, rezolvare de probleme.