Metodica predării

Metodica predarii istoriei reprezinta acea ramura pedagogica interdisciplinara care se ocupă cu aplicarea didacticii la predarea istoriei ca disciplina de invatamant.

Metodica reprezinta totalitatea componentelor actelor predării si învătării subordonate transmiterii sau dobândirii de cunostinte, fie că acestea sunt adevăruri cu grad mare de certitudine, fie că sunt în fază de teorie sau ipoteză.

Metodică – gr. Didaschein – arta de a îi învăta pe altii.

În sec XVII, Ian Hamos Comenius lasă importante contributii în ceea ce priveste teoretizarea didacticii. El spune că didactia este arta universală de a-i învăta pe toti, totul.

Sec XIX – Herbert (teoretician) – Lucrarea didactică în scoală - enuntă 3 principii fundamentale:

Educatia nu e posibilă fără instructie;

Asimilarea cunostintelor pe posibilă doar prin parcurgerea unor etape;

Învătarea depinde de predare si de conditiile de realizare ale acesteia.

Didactica este o disciplină stiintifică care urmăreste optimizarea procesului de predare-învătare, fiind orientată spre natura cunostintelor scolare si spre modalitatea transmiterii lor. Este o actiune ce alternează teoria cu practica, vizează achizitia de cunostinte si formarea de deprinderi, didactica putând fi văzută din 2 perspective:

Didactica traditională: avea la bază conceptia conform căreia elevul este doar obiect al educatiei, o sursă de informatii, transmiterea de cunostinte structurate fiind prioritară, iar cunoasterea era văzută ca un act de copiere a realitătii.

Didactica modernă pune accent pe latura formativă si educativă a învătării, pe cultivarea creativitătii, pe îmbinarea învătării cu cercetarea si cunoasterea. În această situatie, elevul devine subiect al educatiei, iar transmiterea de cunostinte este doar un moment al procesului instructiv, în timp ce în vechea didactică transmiterea era momentul fundamental. Se pune accent pe cunoasterea realitătii prin efort propriu.

Didactica modernă urmăreste initierea profesorilor pentru aspectele fundamentale ale teoriei si practicii procesului de predare-învătare. Ea trebuie să ducă la perfectionarea procesului didactic printr-o influentă pozitivă si modelatoare asupra elevilor, stimularea creatiei si învătării pedagogice, dezvoltarea capacitătii profesionale de a conceptualiza procesul de învătământ, oferirea de sugestii pentru efortul de autoinstruire, ca parte din activitatea de autoperfectionare profesională continuă.

Disciplina de invatamant

Disciplina de invatamant reprezinta o forma didactica a domeniului stiintific. Sunt selectate cantitativ si calitativ continuturi stiintifice semnificative, certe, sistematice. Aceasta e diferenta fundamentala dintre un obiect de invatamant si domeniul stiintific. Continuturile specifice unui obiect de invatamant trebuie :

1. Sa structureze echilibrat aspecte locale, nationale si universale

2. Sa prezinte „lumea sigurantelor indiscutabile” (trebuie sa se aiba in vedere ca trebuie facilitata intelegerea elevilor a acelor chestiuni ce sunt deasupra polemicii sau dezbaterii)

3. Sa fie structurata materia si ordonata dupa criterii specifice

4. Sa fie intocmite in functie de psihologia elevilor, garantand accesibilitatea elevilor

5. Sa permita extragerea invatamintelor, a principiilor fundamentale, a cugetarilor, a acelor esente cu care ei ar trebui sa ramana in prima faza

Abordarea moderna a predarii invatarii presupune:

1. Improspatarea cunostintelor in conformitate cu noile realizari ale domeniului stiintific

2. Selectarea unor continuturi alcatuite din informatii pe deplin clarificate si din informatii cu puternic potential educativ

Ambele ipostaze ajuta elevul in dobandirea de priceperi si capacitati si in dobandirea unui

stil de munca si de invatare.

3. Structurarea continuturilor in asa maniera incat sa fie conturate clar subdomeniile acestora

4. Flexibilitatea continuturilor

5. Sa fie un echilibru intre formativ si informativ

6. Asigurarea accesibilitatii informatiilor

Obiectivele predarii invatarii

Sistemul educational e configurat in jurul unor obiective care,la randul lor, se structureaza pe mai multe nivele.

Finalitati (scopuri) o Obiective operationale (informative sau formative)

Finalitatile asigura legatura dintre cerintele societatii si activitatea de formarea a populatiei prin educatie. Ele orienteaza activitatea educativa in ansamblu, au un maximum de generalitate si de abstractizare si nu se utilizeaza in lectii sau in secventele de predare. Ele apar in documentele fundamentala de politica educationala, cum ar fi invatamantul.

Aceste obiective trebuie detaliate pe profiluri de invatamant, cicluri de invatamant, ele determinand obiectivele intermediare. Aceste obiective intermediare se subdivid in 3 categorii: obiective care exprima directiile principale de evolutie a invatamantului, obiective specifice fiecarei trepte de invatamant si obiecivele procesului de invatamant ordonate pe discipline si teme.

Obiectivele operationale reprezinta baza piramidei. Ele nu sunt prevazute in documente oficiale cum ar fi legea invatamantului, programe speciale, sunt elaborate de profesori si reprezinta un instrument de masura a creativitatii profesorului. Operationalizarea inseamna transpunerea obiectivelor intermediare in activitati pedagogice aplicate, in situatii concrete de invatare. Exista 2 criterii pentru definirea acestor obiective:

1. Performanta adica ce va fi apt elevul sa realizeze dupa terminarea unei secvente de invatare

2. Competenta adica capacitatea de conservare si de transfer a elevului la un interval mai mare de timp dupa terminarea formala a invatarii.