Psihanaliză

În psihanaliză, complexele sunt o problemă esenţială, deoarece ele sunt întotdeauna dependente de o anumită încărcătură afectivă.

Termenul de complex, a fost introdus e Şcoala de psihiatrie de la Zurich şi este definit de către Dide şi Guiraud ca reprezentând o tendinţă instinctivă, o stare afectivă larvară, constituită dintr-un centru de atracţie în jurul căruia se grupează amintiri, percepţii, reprezentări, atitudini motorii, etc.

Freud considera că, complexul pune în evidenţă, demonstrativ sau descriptiv, anumite grupuri de idei şi interese cu încărcătură afectivă.

Psihanaliza defineşte complexul ca fiind ansamblul organizat de reprezentări şi amintiri cu o mare intensitate afectivă, parţial sau total inconştiente. Un complex se formează pe baza relaţiilor interpersonale din cursul istoriei infantile şi el poate structura toate nivelurile psihologice: emoţii, atitudini, comportamente adaptate.

Complexul are mai multe sensuri. Sensul originar desemnează un aranjament relativ fix de lanţuri asociative; sensul general desemnează un ansamblu mai mult sau mai puţin organizat de trăsături personale în care accentul este pus mai ales pe reacţiile afective, în timp ce sensul mai strict desemnează o structură fundamentală a relaţiilor interpersonale şi modalitatea în care persoana îşi află locul în cadrul lor însuşindu-şi-le.

Jacobi consideră că fenomenologia complexelor pune în evidenţă o mare diversitate de forme. Un complex poate prezenta aspecte simptomatice de ordin somatic, psihic sau psihosomatic. Astfel, se evidenţiază următoarele aspecte:

- complexul, deşi inconştient, este încărcat cu energie, fapt e face ca acesta să apară ca o entitate autonomă, ca o voinţă independentă;

- deşi inconştient, prin calitatea sa de a fi independent, complexul poate apărea ca un al doilea Eu;

- complexul Eului se poate disocia de restul psihicului, devenind autonom, ca un fenomen de tipul dublei personalităţi;

- dacă devine dominant, complexul poate atrage în orbita sa Eul conştient pe care-l domină, înghiţindu-l, ajungându-se să se vorbească despre o identitate parţială sau totală a Eului cu complexul respectiv

- complexul, printr-un mecanism de proiecţie, poate deveni atributul unui subiect extern sau al unei alte persoane;

- deşi conţinut în inconştient, complexul acţionează asupra conştientului ca o forţă permanentă.

În dicţionarele de psihanaliză se enumeră aproape 100 de complexe. Boudouin a făcut o prima indexare sintetică a complexului. Conceptul ca atare este încă fragil dar a devenit un concept umbrelă ce reuneşte numeroase trăiri tensionate de fond implicate în identitate.

Rorschach pune accentul în definirea complexului pe încărcătura afectivă şi consideră că se nasc în trăiri situaţionale stratificate operaţional activ în inconştient de unde acţionează având rădăcini în copilărie. Alţi autori consideră ca ele se formează mai mult în adolescenţă. Lagache, un neofreudist preocupat de temperarea exceselor freudiste vede în complex trăsături individuale achiziţionate în copilărie în situaţii psihice mai deosebite şi mai tensionate, întotdeauna noi. Mai des evocate sunt: complexul Oedip, complexul Electra, complexul Cain şi complexul Diana, la care se adaugă complexul de inferioritate (descris de A. Adler) şi complementar acestuia complexul de superioritate; destul de des citat este şi complexul de castrare.

După Jung, complexele sunt de 2 tipuri: complexe separate de conştient şi

complexe incluse în inconştient.

Unii specialişti consideră că, există complexe ale psihicului bolnav şi complexe ale psihicului sănătos.

Însă, la nivelul literaturii de specialitate, identificăm o clasificare a complexelor în raport cu sursele lor, acestea fiind:

- după origine: legate de evenimentele sau conflictele din prima copilărie sau actuale;

- după natură: complexe morbide sau complexe sănătoase;