Psihologia educației

1. PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI ȘI ROLUL SĂU ÎN FORMAREA VIITOARELOR CADRE DIDACTICE.

Procesul de construcție a cunoștințelor în psihologia educaționala demarează cu următoarea întrebare cheie: „Ce anume funcționează eficient pentru elevi?”

Întrebarea poate fi detaliată într-o suită de alte întrebări:

- Este mai bine să corectăm greșelile de silabisire ale unui elev de clasa I sau să le ignorăm?

- Regulile din clasă sunt stabilite în exclusivitate de către profesor sau îi cooptează pentru aceasta și pe elevi?

- Să utilizăm recompense ca să încurajăm elevii să-și facă temele corect și să le scădem puncte când nu o fac, ori să utilizăm o combinație de recompense și pedepse (măsuri corective)?

- Să-i învățăm pe elevi cum să se autoevalueze solicitându-i să repete expresii pozitive despre ei înșiși ori să-i ajutăm să-și fixeze obiective realiste arătându-le totodată cum să le finalizeze?

Astfel de întrebări reprezintă doar o mostră dintre problemele care sunt adresate psihologilor specialiști în educație. Uneori întrebarea poate fi generată de o problemă din clasă pe care profesorul a experiențiat-o sau sesizat-o. Altădată întrebările pot fi sugerate de o teorie asupra învățării sau a dezvoltării pe care cercetătorul o susține și crede că poate fi aplicată pentru o anumită problemă de clasă. În orice caz formularea întrebării este primul pas în demersul spre cunoaștere.

Shulman (1992) a identificat patru tipuri de cunoștințe care sunt cruciale necesare unui profesor:

1. Cunoștințe practice - își au sursa în experiența proprie cu elevii, în modul în care învață și în predarea cotidiană

2. Cunoștințe de caz - care rezultă din sinteza concluziilor vis a vis de practicile educaționale de succes sau de insucces ale altor profesori.

3. Cunoștințe teoretice - provin din studiul ideilor importante ale sistemelor conceptuale și paradigmele asupra gândirii despre predare (învățare)

4. Cunoștințe empirice - care își au sursa în ceea spun cercetătorii despre un subiect particular și cum trebuie învățat.

Psihologia educațională vizează, în primul rând, ultimele două categorii de cunoștințe. Ilustrăm în acest context importanța înțelegerii de către profesorul din clasele primare a unor cunoștințe empirice legate de construirea unor macrostructuri în procesul de înțelegere a unui text (Kintsch & Welsch, 1991). Pe scurt, ideea este că activitatea de comprehensiune nu depinde doar de surprinderea proprietăților locale ale textului și de deprinderea de citire. Dimpotrivă, înțelegerea este dată în primul rând de modul în care este relaționată succesiunea propozițională de schema textului ca întreg. Înțelegerea de către educatori a importanței acestei fațete a procesului de comprehensiune va duce la alocarea (la clasă) a unei ponderi mai mări a activităților care vizează macroprocesele (sau procesele de la nivel global). Practică prea îndelungată de citire a unor paragrafe scurte, sau a unor propoziții izolate, poate dezvolta la elevi strategii parțiale de comprehensiune, dificil de modificat mai târziu.

Cunoștințele psihologiei educaționale

Cunoștințele cu care operează psihologia sunt bazate pe decenii de cercetare psihologică și de observare atât a comportamentului uman cât și a celui infrauman. Astfel că, în tot acest timp, psihologia a oferit informații consistente, privind proiectele educaționale ale profesorilor.

Demersul pe care îl propune psihologia (similar oricărei alte științe) este unul etapizat; pornind de la observație, la emiterea de ipoteze și conceperea de studii experimentale sau corelaționale sau studii de caz (care testează ipotezele formulate). În final sunt avansate teorii care sunt validate prin integrarea și sinteza mai multor astfel de studii.

Relevanța cercetărilor de psihologie pentru educație a fost mult timp informativă. Totuși rezultatele cercetărilor actuale asupra motivației, gândirii, memoriei, atenției, precum și asupra proceselor metacognitive au avut un impact semnificativ asupra îmbunătățirii proceselor de predare și învățare. Confruntați cu problematica crescândă a fenomenelor abandonului școlar, a nivelului scăzut al performanțelor și competențelor elevilor și eșecul școlar, cercetătorii din domeniu educațional încearcă să elaboreze modele de instrucție, care să fie centrate pe elev.

Obiectivele psihologiei educaționale

Principiile psihologice centrate pe elev, și perspectiva unui sistem activ este concentrată pe funcțiile umane la mai multe nivele ale sistemului educațional (învățare, predare, evaluare, management etc.). Din această perspectivă, practica educațională se va ameliora doar în condițiile în care sistemul educațional va fi remodelat vizând în primul elevul. În acest sens a fost elaborat un set de principii psihologice, pe baza cărora se pot oferi sugestii care pot contribui la echiparea și pregătirea profesorului în în consonanță cu revendicările reformei educaționale curente. Prin dialoguri cu grupe de profesori/educatori, psihologi, pedagogi aceste principii pot fi dezvoltate în continuare și pot contribui la formarea unei societăți angajate în procesul de învățare continuă. Pentru elaborarea unui astfel de set de principii, psihologia educațională își propune următoarele obiective:

a) valorificarea modelelor cognitiv-informaționale și a celor social-constructiviste și aplicarea lor în domeniile predării și învățării

b) substituirea progresivă a practicilor de predare-învățare centrate pe profesor, cu cele centrate pe elevi, respectiv pe caracteristicile lor de dezvoltare individuală

c) promovarea și menținerea unui context pozitiv, favorabil învățării

d) asistarea elevului pentru o mai bună adaptare la mediul școlar;

e) reconsiderarea și dezvoltarea unora din tehnicile educaționale care s-au dovedit eficiente în practică.

f) analiza comportamentului de învățare și identificarea componentelor deficitare

g) analiza componențială a situațiilor de criză educațională: identificarea factorilor declanșatori, de menținere, a resurselor de coping și a reacțiilor specifice ale elevilor

h) identificarea factorilor cognitivi, emoționali, comportamentali și sociali cu rol în etiologia și evoluția problemelor comportamentale ale elevilor;

i) proiectarea unor intervenții educaționale de dezvoltare și de remediere, care să integreze principiile învățării autoreglate

Este important pentru profesori să devină consumatori informați ai cercetării și să nu perceapă drept adevărată orice se vehiculează pe piață, fără o analiză critică a acelor informații. Sigur că și în acest context e vorba de credibilitatea sursei informării. Faptul că o idee este publicată și vehiculată la un moment dat nu înseamnă automat că și trebuie luată de bună. E important să privim cu precauție anumite studii despre care nu avem suficiente informații și dacă nu au fost confirmate și de alte studii.