Psihologia educatională

Statutul epistemologic al stiintelor educatiei

Termenul folosit: stiintele educatiei.

,,Nevoia de a cunoaste mai bine copilul si de a tine seama de el, de a-i face educatia in mod dezinteresat este imperioasa”(L. Not).

Discursul contemporan asupra educatiei cu tendinta lui tehnologizanta, pierde dimensiunea lui filosofica originala ca si dimensiunea psihologica constitutive unui authentic demers educativ. Aceasta situatie intretine o alta prejudecata si anume cea conform careia un curs de psihopedagogie nu te va face sa devii un professor mai bun deoarece importanta este vocatia, in sensul ca te nasti educator asa cum te nasti poet.

Emile Plancharde spune ca scopul stiintei pedagogice este acela de a completa lacunele intelectului. Dupa cum a fost creata o stiinta medicala, deoarece instinctual nu ne spune nimic referitor la modul de a trata boala, tot asa trebuie sa cream o stiinta a copilului, pt ca instinctul nostru ramane mut cu privire la modul de a trata in mod adecvat dezvoltarea copilului.

E. Claparede ,, Psihologia copilului”

Erau identificate mai multe cauze generatoare de confuzie si prejudecata in domeniul pedagogiei:

1. De ordin epistemologic: pedagogia este lipsita de demnitatea

epistemological a stiintelor adevarate (exacte). Ea nu este o stiinta adevarata pt ca nu presupune precizie si exactitate.

In stiintele socioumane adevarul este relativ, indoielnic, impecis. Dobandirea statutului de stiinte si consolidarea lui se leaga de imprumutul metodologic din domeniul stiintelor exacte ( experimental, observatia ).

De la aparitia lor, stiintele psihosociale au determinat adevarate crize in definirea stiintificului, deoarece ele pretind stiintificului nu doar descrierea, ci si cuprinderea lui comprehensiva .

2. De ordin istoric: se invoca adesea un halou peiorativ ce insoteste pedagogia si-si are originea in statutul inferior al sclavului care se ocupa de copii. In antichitate era numit pedagog, sclavul care se ocupa de copii.

Si astazi in scoli exista personae cu aceasta titulatura si acre au sarcina pe linie administrative.

3. De ordin ideologic: educatia a fost situata intr-o relatie de dependenta fata de sistemul ideologiilor politice, fata de ideologia dominanta. Faptul ca pedagogia impunea anumite proiecte de lectii, ea impunea vehicularea unor idei si sintagme care de cele mai multe ori, pt noi trimit la vechiul regim politic. Conturarea unui nou tip de om potrivit unui regim aflat la putere. Daca ideologia inseamna o idée in serviviul unei puteri, ce putere va fi mai mare decat aceea de a influenta copilul si de a forma noul cetatean.

Definitie: educatia este un fenomen politic care se raporteaza nu numai la ceea ce este (este satisfacuta astfel functia descriptive-explicativa a oricarei stiinte si teorii stiintifice) ci si la ceea ce trebie sa fie; astfel teoria pedagogica nu este neutra si nici nu trebuie sa fie.

Functia teoriei pedagogige nu este doar stiintifica ci si ideological, pt ca educatia ne determina modul de a gandi, a simti, a actiona.

In procesul educational, ii vom transmite copilului modelele comportamentale pe acre le considera adecvate pt o anume societate si pe care un grup sau societate le considera dezirabile, sanctionand derapajul de la normele stabilite.

Astfel, mediul educational contribuie in mod explicit sau implicit la raspandirea ideilor politice. Ideologia nu e doar politica, iar recunoasterea imposibilitatii unei totale neutralitati a discursului pedagogic in raport cu ideologiile politice nu inseamna justificarea transformarii acestora in instrumente puse in slujba unei ideologii politice.

Accentuand dependenta sociala a fenomenului educational, exprimata in pedagogia generala a inceputului de secol , E. Durckheim va conditiona sociologic, insasi posibilitatea unei stiinte a educatiei. El afirma ca stiinta educatiei e chiar sociologia educatiei (1980).

Pedagogia ramane o ,,speculatie de alta natura”. Mai exact ,,o teorie practica”.

Mialarede, in lucrarea ,,Introducere in stiintele educatiei” (1985) spune ca obiectul stiintei peagogice il constituie identificarea legilor fundamentale ale fenomenului educational.

Mialarede va folosi pt prima data in 1985 termenul de ,,stiintele educatiei” si nu de ,,stiinta educatiei”.

Trecerea aceasta constitutie mai mult decat un detaliu grammatical. Semnificatia pluralului este aceea a unei rupturi epistemologice (demersul pluridisciplinar asupra educatiei inlocuieste demersul monodisciplinar).

Claparede a utilizat aceeasi terminologie in 1912, cand s-a infiintat Institutul de stiinte ale aducatiei cu subtitlul Institutul Jean Jack Rosseau.

Concluzia: stiintele educatiei apar ca program de formare interdisciplinara din acest moment.

Clasificarea stiintelor educatiei

1. Stiintele care studiaza conditiile generale si locale ale institutiei scolare:

- Istoria educatiei si a pedagogiei

- Sociologia eduactiei

- Etnologia educatiei

- Demografia scolara (polulatia scolara)

- Economia educatiei

- Educatia comparata

2. Stiintele care studiaza situatiile si faptele educationale (relatia pedagogica si actul educativ propriu-zis):

- Stiinte care studiaza conditiile immediate ale actului educativ:

- fiziologia educatiei

- psihologia educatiei

- psihopedagogia grupurilor mici

- stiintele comunicarii

- Didacticile speciale ale diferitelor discipline de invataman

- Stiinta metodelor si tehnicilor de predare (metodologia)

- Stiinta evaluarii (notarea)

3. Stiintele consacrate reflectiei si evolutiei

- Filosofia educatiei

- Planificarea educationala si teoria modelelor

Stiintele educatiei

Reprezentarea grafica a clasificarii realizata de Mialarede, evidentiaza ca stiintele pedagogice constituie un ansamblu al stiintelor educatiei.

Autorul subliniaza ca stiintele educatiei au toate acelasi obiect: educatia. Iar educatia e in masura sa asigure unitatea si coerenta diversitatii stiintelor educatiei.

Pedagogul roman George Vaideanu, spune ca interdisciplinaritatea nu anuleaza disciplinaritatea, adica interesul pt fiecare disciplina in parte. Ea dezvolta conexiuni, incercand sa diminueze ,,inchiderile sau granitele stanjenitoare”.

Asistam in prezent la inlocuirea expresiei ,,stiintele educatiei” cu singularul ,,stiinta educatiei”, insa nu in formula initiala a unei stiinte a educatiei fundamentata pe o stiinta de baza ( care inainte era biologia, psihologia sau sociologia), ci intr-o noua formula ce-si propune sa valorifice toate avantajele abordarii pluridisciplinare. Se rezolva in acelasi timp, problema epistemologica a specificitatii, a unicitatii si coerentei demersurilor stiintifice asupra educatiei.

Intemeierea epistemologica a acestor demersuri, presupune afirmarea existentei unor stiinte ale educatiei.

In 1991, se publica ,,Pedagogia generala” (Mialarede) unde se arata ca demersul educativ al pedagogiei presupune o clarificare mai precisa a statutului acestei discipline si a raporturilor sale cu stiinta si filosofia.

J. Piaget ,,Cercetare de psihologie genetica si epistemologie genetica”