Psihopedagogie Specială

Cursul nr. 1

OBIECTUL DE STUDIU ŞI DOMENIUL PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE

Psihopedagogia specială este ştiinţa care se ocupă de persoanele handicapate, de studiul particularităţilor psihice, de instruirea şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv-recuperative pentru valorificarea potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora, în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvate.

Ramurile Psihopedagogiei speciale sunt următoarele :

- psihopedagogia deficienţilor de intelect,

- psihopedagogia deficienţilor de auz,

- psihopedagogia deficienţilor de văz,

- psihopedagogia deficienţilor fizic şi psihoneuromotori,

- logopedia,

- psihopedagogia persoanelor cu tulburări psihice,

- psihopedagogia persoanelor cu tulburări socio-afective şi de comportament,

- psihopedagogia elevilor cu tulburări de învăţare (datorate sau nu deficienţelor),

- psihopedagogia diversităţilor etnice, culturale şi lingvistice,

- psihopedagogia celor cu abilităţi, talente şi a creativilor (supradotaţi).

Delimitări conceptuale în domeniul psihopedagogiei speciale

1. aspectul medical – Deficienţa

DEFICIENŢĂ înseamnă pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice şi desemnează o stare patologică, funcţională, stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea de muncă, dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a persoanei în cauză.

2. aspectul funcţional – Incapacitatea

INCAPACITATEA reprezintă perturbarea capacităţii de îndeplinire normală a unei activităţi sau a unui comportament și poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau regresiv.Reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc, consecinţă a unei deficienţe care împiedică efectuarea normală a unor activităţi.

3. aspectul social – Handicapul

HANDICAPUL este o funcţie a relaţiei dintre persoanele cu incapacitate şi mediul lor de viaţă, fiind evidenţiat atunci când aceste persoane întâlnesc bariere culturale, fizice sau sociale, împiedicându-le accesul la diferite activităţi sau servicii sociale care sunt disponibile în condiţii normale celorlalte persoane din jurul lor. Handicap poate fi numit orice dezavantaj rezultând dintr-o deficienţă sau incapacitate care îl împiedică sau pune în imposibilitate pe individ să-şi îndeplinească un rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali).

DIFICULTĂŢILE întâlnite de persoanele cu handicap se clasifică în:

a. dificultăţi de ordin general:

- dificultăţi de deplasare şi mişcare, pentru cei cu deficienţe fizice;

- dificultăţi de exprimare şi comunicare, pentru cei cu deficienţe senzoriale;

- dificultăţi de adaptare la modul de viaţă cotidian şi la rigorile vieţii sociale, pentru cei cu deficienţe mintale şi intelectuale;

b. dificultăţi de ordin profesional:

- dificultăţi legate de instruirea şi pregătirea profesională a persoanelor cu diferite forme şi grade de deficienţă;

- dificultăţi de plasare în locuri de muncă corespunzătoare profesiei sau absenţa unor locuri de muncă în condiţii protejate (ateliere protejate, secţii speciale de producţie pentru persoane cu handicap etc);

c. dificultăţi de ordin psihologic şi social:

- bariere psihologice care apar între persoanele cu şi fără handicap ca urmare

a dificultăţilor întâmpinate în activităţile cotidiene, profesionale sau sociale, precum şi din cauza unor prejudecăţi sau a unor reprezentări deformate cu privire la posibilităţile şi activitatea persoanelor cu deficienţe.

PRINCIPALELE CATEGORII DE COPII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

- copii cu deficiențe senzoriale, fizice sau mintale;

- copii cu tulburări de limbaj;

- copii cu deficiențe asociate;

- copii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (sindromul Down, discalculia, dispraxia);

- copii cu handicap locomotor, nedeplasabili, ce nu pot fi integrați în structurile de învățământ obișnuit (sunt incluse persoanele în vârstă de până la 30 de ani).

- copii cu deficienţe comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);

- copii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, atacul de panică, tulburări de stres post-traumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);

- copii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger).

Copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în unităţi distincte de învăţământ special, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, fie, în mod individual, în unităţi de învăţământ obişnuite.

EVALUAREA ȘI EXPERTIZA PERSOANELOR CU CERINȚE SPECIALE

Evaluarea copiilor cu cerințe educative speciale este o activitate complexă, care corelează numeroase date obținute prin anamneză, diagnostic medical, diagnostic psihopedagogic, cunoașterea factorilor de mediu și personali.

Evaluarea persoanelor cu dizabilități se realizează pe patru direcții importante:

- evaluarea medicală – se realizează o examinare clinică, efectuându-se investigații clinice de laborator și paraclinice, în vederea stabilirii unui diagnostic complet;