Semnificații actuale ale evaluării școlare

În activitatea lui profesorul se află zilnic în situația de a evalua. Folosit atât de frecvent, actul evaluării ajunge să se desfășoare fără probleme, devenind un act automat, inconștient, reflex(precum mersul).

Trebuie să nu se piardădin vedere onestitatea și conștientizarea evaluării, păstrând responsabilitatea.

Profesorul nu mai angajează dramatismul deliberăriinestăpânit de tensiuni lăuntrice, sfâșietoare, confruntări criteriale, îndoieli în marginea unor erori posibile.

Evaluarea devine un instinc profesional. Un bun profesor este și un bun evaluator.

Apariția și/sau manifestarea unor dereglări îi afectează atât calitatea muncii, cât și calitatea relațiilor cu elevii, cu părinții acestora, cu proprii colegi. Dimpotrivă, un mod de evaluare just, bine dozat(în nraport cu contextul de evaluat) inspiră încredere, deghajă siguranță, echilibru, crează premisele unei autoreglări eficiente, sporitoare, duce la prestigiu(la consolidarea prestigiului) profesorului însuși.

S-ar putea spune, forțând foarte puțin lucrurile, că succesul, âmplinirea profesională depind în mare măsură de modul cum dascălul își evaluează elevii, de stilul său de evaluare.

Chiar dacă actul evaluării pare că se desfășoară fără dificultăți dându-le celor mai mulți profesori un sentiment de siguranță și de putere, nu există totuși temeiul ca reflexia legată de el(actul evaluării) să fie abandonată.

A. Înrâurirea educativă este mai puternică(mai adâncă și mai de durată) prin aprecierile pe care le face profesorul în privința comportamentelor și achizițiilor elevului său, decât prin ceea ce îi expune, are și îi impune explicit.

El îsi exercită actul evaluării prin măsurare, prin utilizarea unei scale(cu cifre, calificative, culori, litere) fie prin comportamentul său general în raport cu fiecare elev și /sau în raport cu clasa în ansamblu.

Evaluarea tacită reiese din poziția pe care o ocupă elevul în preferințele profesorului, din calitatea și frecvența dialogului cu el, din modul lui general de a-l accepta sau respinge. Pe scurt atitudinea profesorului față de elev reprezintă ea însăși o evaluare a acestuia.(valoarea explicită urmarește valoarea implicită).

Aceasta presupune că :

a) Atitudinea profesorului se fundamentează pe imaginea, pe percepția pe care o are el față de elev

b) Atitudinea profesorului determină ea însăși, mai mult sau mai puțin, o anumită atitudine a elevului față de învățare, față de școală în general.

Profesorul face educație mai ales nu atât prin ceea ce i se transmite și cere elevului(cunoștințe, reguli, norme, imperative) câtt prin ceea ce îi tolerează , prin ceea ce-i încurajează, prin ceea ce îi respinge ți descurajează.

Prin urmare, nu informația, ci relația devine punct de iradiere educativă, și nu atât partea ei văzută, de suprafață , cât mai ales partea ei nevăzută(fluidă, spontană).

În acești termeni, evaluarea nu se mai constitui în primul rând ca un instrument de ierarhizare și selectare a elevilor, așa cum o consideră că o recunosc majoritatea profesorilor sau părinților, ci devine un mecanism, un mod de livrare tacită a unor repere, a unor criterii, reguli, atitudini, accente care toate intră în acest proces, metabolism al configurării imaginii de sine al elevului, un mecanism racordat la autoconsiderarea și autoreconsiderarea lui, de situarea elevului în raport cu sine în particular și în raport cu viața în general.

B. Evaluarea joacă un rol important în raportarea spiritului elevului la autoritate. Astfel, evaluarea poate duce în timp fie la formarea unui spirit și a unui comportament conformist, docil, supus, reproductiv, fie la formarea unui spirit și comportament deschis, liber, participativ, activ.

C1 :evaluarea tradițioanlistă = evaluare autoritaristă

evaluarea modernistă = evaluare participativă(relația dintre predare și evaluare)

C2: Orice metodă didactică folosim, la final depinde modul de evaluare. Evaluarea trebuie să susțină elevul, să îi dea încredere în el.

Prin evaluare putem inhiba sau putem încuraja inițiativa, originalitatea, creativitatea, diversitatea inmdividului(și / sau grupului), participarea.

Dacă profesorul ține foarte mult la propriile sale criterii(norme, reguli), dacă ajunge să creadă atât de mult în ele încât să le considere prea solide pentru a fi vreodată contestate sau depășite de către un elev și /sau grup, atunci există premise extrem de favorabile cultivării și formării unor spirite și comportamente conformiste, docile, ezitante.

Dacă profesorul, dimpotrivă, are un sistem de evaluare flexibil, ce poate fi redimensionat în raport cu particularitatea contextelor de evaluare(fără a se ajunge la compromiterea evaluării însăși prin arbitrare și subiectivism), dacă evaluarea ca atare este considerată mijloc și nu scopul ultim alactivității lui, atunci evaluarea crează oportunitatea cultivării, formării și încurajării unor spirite, minți proaspete, active, receptive, încrezătoare în ele însele.

Printr-un sistem flexibil de evaluare profesorul oferă șansa elevului de a crea un mod dinamic de apreciere a oamenilor, a contextelor de viață, șansa să nu se fixeze într-un anumit sistem de criterii și norme venite din exterior și preluat(eventual) din teamă.Într-un cuvânt acest sistem de evaluare îl protejează de încremenire și rigiditate, îl îndepărtează de lipsa de încredere în el însuși.