Sociologia Educației

Obiective:

- să definească principalele concepte teoretice specifice acestei discipline;

- să cunoască problematica generală a disciplinei;

- să diferenţieze perspectivele de abordare a problematicii psihosociopedagogiei familiei;

- să evalueze obiectivele formării lor (a studenţilor) din perspectiva parcurgerii acestei discipline.

Structura tematică

1.1. Definirea psihosociopedagogiei familiei

1.2. Concepte fundamentale

1.3. Problematica psihosociopedagogiei familiei

1.4. Semnificaţia abordării globale/integraliste a problematicii psihosociopedagogiei familiei

1.1. DEFINIREA PSIHOSOCIOPEDAGOGIEI FAMILIEI

Constituind unitatea grupală fundamentală a societăţii, familia şi problemele sale a reprezentat un obiectiv major de reflecţie şi analiză a spiritualităţii umane şi a politicii sociale. De aproximativ un secol ea focalizează şi atenţia mai multor discipline ştiinţifice: psihologia familiei, sociologia familiei, pedagogia familiei, dreptul familiei, medicina familiei, economia familiei etc. Mai mult, limitele abordărilor monodisciplinare a acestei probleme au atras atenţia asupra necesităţii trecerii la cercetările interdisciplinare şi chiar transdisciplinare, adică de tip integrativ, pornind şi de la constatarea că viaţa familială este multicauzal determinată şi că efectele comportamentelor familiale se regăsesc pe multiple planuri (P.Iluţ, 1995, p.7). Şi dacă alături de semantica şi sintactica unei ştiinţe, pragmatica acesteia începe să reprezinte o dimensiune epistemologică din ce în ce mai importantă, respectiv, dacă prin această ştiinţă se urmăreşte şi intervenţia practic-aplicativă, importanţa investigaţiilor de tip integrativ este şi mai evidentă, întrucât eficienţa intervenţiilor este dependentă de luarea în seamă a tuturor factorilor ce determină o situaţie oarecare.

În această sferă de preocupări şi în acest model de gândire se naşte şi începe să se construiască psihosociopedagogia familiei. Ea face parte din categoria ştiinţelor pedagogice interdiciplinare complexe, având ca obiect de studiu familia ca structură psiho-socială. Această ştiinţă este relativ nouă şi încă în proces de construcţie, precedată fiind de abordările interdisciplinare directe dintre două ştiinţe, ceea ce a dus la mai multe discipline: psihologia familiei; sociologia familiei, pedagogia familiei; dreptul familiei, medicina familiei etc. Cercetările au scos în evidenţă complexitatea fenomenului numit „familie”, schimbările majore ce se produc la nivelul acesteia prin trecerea de la un tip de societate la altul şi, mai ales, multideterminismul schimbărilor ce generează aceste schimbări şi semnificaţiile acestor schimbări pentru individ şi societate, nevoia unor intervenţii care să contracareze fenomenele de disoluţie ce se accentuează în societatea postmodernă şi, prin acestea, nevoia de abordare cuprinzătoare a familiei, studierea ei succesiv şi simultan din diverse perspective integrate într-o concepţie unitară şi integrativă. Psihosociopedagogia răspunde acestei nevoi, perspectiva psihologică, sociologică şi pedagogică fiind cele mai reprezentative din acest punct de vedere, corelarea lor sugerând înţelegeri mult mai profunde asupra specificului şi evoluţiei familiei dar mai ales inspirând strategii şi programe de asistenţă şi consiliere a familiei, de educaţie a părinţilor.

1.2. CONCEPTE FUNDAMENTALE

Existenţa umană are câteva coordonate precise, care se parcurg şi care sunt atinse inevitabil mai devreme sau mai tărziu. Problemele care apar, cum spunea Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă, se leagă de aşteprările noastre privind aceste coordonate, de dezamăgirile induse, fie de stresul cantonării într-o etapă sau alta a dezvoltării, fie de trecerile prea rapide între aceste etape care dau sens existenţei noastre (1998, p.12). Ne naştem, de obicei într-o matrice bipolară (cuplul parental). Continuăm marea aventură a existenţei devenind treptat, într-un proces nu lipsit de probleme, noi înşine personalităţi polarizate masculin sau feminin, identităţi psihosexuale conştiente de sine. Mai mult, ne exprimăm prin sex-roluri şi ne integrăm social, sub semnul a ceea ce ne rămâne specific întreaga viaţă şi anume apartenenţa fundamentală la unul din sexe. Mai departe, firesc, natural, începem să căutăm şi să ne găsim perechea, deoarece, cum spuneau autorii mai sus menţionaţi, dimensiunea noastră psihologică este marcată profund de şansa de a fi şi a ne manifesta în cadrul convieţuirii ca bărbat sau ca femeie. Aspirăm către structura arhetipală „bărbat-femeie”, „masculin-feminin” fundamentată pe polaritatea principiilor, pe complementaritate, căutând partenerul cu ajutorul căruia să ne dezvoltăm unul prin celălalt din punct de vedere afectiv, sexual, mental şi spiritual. Pe acest traseu descoperim erotismul şi iubirea, iar cand satisfacţia este destul de intensă şi încrederea reciprocă destul de mare începem să ne gândim la căsătorie. Când facem şi acest pas înseamnă că deja valorizăm structura socială – familia, că începem să ne punem mai serios ca înainte problema descendenţilor şi a responsabilităţii pe care o presupune aceasta. Când vin şi copiii încercăm prin înţelegere, iubire şi armonie să păstrăm unitatea familiei, să contribuim la socializarea acestora pentru a le uşura integrarea în societate. De aici ciclul se reia.