Stadiile dezvoltării intelectuale și morale

Stadiul inteligenţei senzorio-motorii

( 0 – 2 ani ) Stadiul inteligenţei preoperaţionale

( 2 – 7/ 8 ani ) Stadiul operaţiilor concrete

( 7/ 8 – 11/12 ani ) Stadiul inteligenţei formale (logice)

(11/12 – 15/16 ani)

Inteligenţa îşi are originea în acţiunea efectivă a copilului cu obiectele (inteli-genţă pur practică), acţiunea fiind forma primară a gândirii la copil. Apare posibilitatea de interiorizare a acţiunilor practice, ca urmare a dezvoltării limbajului. Copilul poate transpune prin cuvinte acţiunile realizate efectiv. Operaţiile gândirii sunt numite operaţii concrete, ele reali-zânduse doar în prezenţa obiectelor sau a reprezentărilor acestora. Debutul operaţiilor formale are loc pe la 11-12 ani, iar generalizarea lor pe la 14-15 ani, când gândirea abstractă (formală) devine sistematică.

Principalul instrument psihic al adaptării la realitate al copilului este schema senzorio-motorie.

Iniţial, acţiunea este modul de rezolvare al problemelor de adaptare. Operaţiile mintale propriu-zise nu sunt încă formate, acţiunile mintale nefiind încă reversibile, ci orientate doar într-un singur sens. Apare fenomenul de invarianţă manifestat prin achiziţia conservărilor: cantităţii şi lungimilor (7-8 ani), greutăţii

(9 ani) şi volumului (11-12 ani). Gândirea poate opera pe material verbal: idei, propoziţii, judecăţi, coordonate în unităţi mai mari: fraze, discursuri, raţionamente. Operaţiile gândirii sunt operaţii formale, logice, propoziţionale.

Inteligenţa/gândirea începe să se manifeste în conduită la sfârşitul primului an şi are la bază mobilizarea şi coordonarea schemelor senzorio-motorii până la găsirea alternativei eficiente. Gândirea preoperaţională (gândire în imagini) este o gândire pre-conceptuală, dominată de situaţia concretă, care operează încă cu reprezentări şi nu cu noţiuni propriu-zise. Acţiunile mintale devin reversibile;

are loc achiziţia reversibilităţii prin inversiune şi a celei prin compensare. Reconstruieşte şi depăşeşte cu mijloace verbale, ceea ce a cucerit anterior în mod practic;

achiziţia reversibilităţii prin reciprocitate.

Orientarea în ambianţă devine din ce în ce mai obiectivă, copilul ajungând să-şi subordoneze mijloacele scopurilor şi să recurgă la noi mijloace. Gândirea preşcolarului este o gândire egocentrică, împiedicându-l să distingă corect între realitatea externă şi cea internă, cu o tendinţă pronunţată de a raporta totul la propriul eu. Putere de deducţie imediată: poate efectua raţionamente de tipul „dacă, … atunci” cu condiţia să se sprijine pe obiecte concrete sau exemple. Gândirea poate opera nu doar asupra realului, ci şi asupra posibilului.

Spre sfârşitul celui de-al II-lea an de viaţă începe formarea reprezentărilor. Imposibilitatea surprinderii invarianţei datorită ireversibilităţii perceptive. Operaţiile gândirii se grupează în sisteme care constituie începutul aparatului logic al gândirii. Are loc achiziţia raţionamentului ipotetico-deductiv.

Combinarea mintală a schemelor de acţiune conduce treptat la desprinderea inteligenţei de acţiune. Se constituie operaţiile de seriere şi cele de clasificare; Prezenţa raţionamentului progresiv: de la cauză la efect, de la condiţii la consecinţe; Poate alterna raţio-namente directe şi inverse, poate judeca de la efecte la cauză şi invers;

Soluţiile problemelor de adaptare încep să fie găsite mintal. Spre finalul perioadei, apare conceptul de număr, prin asocierea cantităţii la număr. Nu poate inventaria alternative multiple, posibile la o problemă sau situatie. Poate inventaria alternativele pornind de la nişte condiţii date;

Acţiunea devine treptat mijloc de verificare pentru soluţiile găsite în minte. Inteligenţa devine reflexivă uzând de norme logico- matematice.