Terapia Tulburarilor de Limbaj

Imagine preview
(7/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Terapia Tulburarilor de Limbaj.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 100 de pagini .

Profesor: Iolanda Tobolcea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Psihopedagogie, Comunicare

Extras din document

TERAPIA DISLALIEI

1. Principiile terapiei logopedice

Principiile urmate în cursul terapiei dislaliei sunt următoarele :

- respectarea particularităţilor de vârstă ale copilului, ale tipului şi gradului de deficienţă, precum şi ale nivelului de şcolarizare atins;

- respectarea caracterului unitar în intervenţie (prin corelarea cu demersurile medicale, pedagogice sau de psihodiagnoză);

- respectarea succesiunii etapelor de corectare, conform cu structurile fonetice tot mai complexe în care sunetul este integrat;

- trecerea în cursul corectării prin planuri acţionale diferite (de la imagine la fonem, de la fonem la grafem şi viceversa);

- folosirea jocului didactic în orice etapă a programului de intervenţie logopedică;

exersarea permanentă a noilor achiziţii fono-articulatorii în contexte de comunicare normale;

- folosirea psihoterapiei ca mijloc de sprijin pe tot parcursul programului de intervenţie logopedică;

- asigurarea continuităţii în activitatea corectiv – recuperatorie prin implicarea familiei, a cadrului didactic, a prietenilor copilului.

2. Metode şi procedee cu caracter general

În virtutea principiilor sus amintite metodele şi procedeele folosite în corectarea dislaliei, ca şi a celorlalte tulburări de vorbire, trebuie selectate şi adaptate specificului fiecărei tulburări şi copil în parte. Dacă dislalia este severă şi dacă sunt şi alte modificări, senzoriale, neurologice, de motricitate, afective etc., atunci se impune într-o primă etapă efectuarea unor exerciţii suplimentare.

În corectarea dislaliei se aplică, la început, o serie de metode cu caracter general în funcţie de gravitatea tulburării. Acestea urmăresc să pregătească şi să faciliteze aplicarea metodelor şi procedeelor logopedice individualizate în funcţie de caz şi de natura dislaliei.

În categoria metodelor şi procedeelor generale sunt cuprinse:

- gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei;

- educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir;

- educarea auzului fonematic;

- educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a unor tulburări comportamentale.

a. Pentru îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar şi pentru sănătatea organismului. Exerciţiile fizice generale au rolul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fonoarticulator.

Din acest punct de vedere sunt importante în primul rând exerciţiile generale care fortifică organismul (membrele, trunchiul, gâtul). Este bine ca aceste exerciţii să fie asociate cu cele de respiraţie, pentru a facilita mişcările complexe ale grupelor de muşchi ce participă la respiraţie şi la activitatea aparatului fonoarticulator în timpul emisiei verbale. Aceasta, deoarece în pronunţarea oricărui sunet sau cuvânt trunchiul, gâtul, membrele iau o anumită poziţie, de relaxare ori de încordare. Încordările şi relaxările imprimă o anumită postură întregului corp, postură care este diferită la persoanele valide faţă de cele cu tulburări de limbaj. De exemplu, la logopaţi cu probleme de pronunţie se produce o încordare a muşchilor aparatului fonoarticulator, a limbii, a buzelor pe porţiuni nespecifice, ceea ce determină nu numai accentuarea afectării pronunţiei, dar şi a dicţiei, a timbrului şi intensităţii vocii.

Se disting două categorii mari de exerciţii şi anume: unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie, exerciţii utile în pronunţarea majorităţii sunetelor limbii române, şi altele de încordare care se folosesc în special în timpul pronunţării sunetelor surde şi a cuvintelor mai complicate.

Disfuncţiile hipo sau hiperkinetice ale tonusului neuro - muscular constituie un mare impediment pentru însuşirea unei pronunţii corecte , realizată printr-o succesiune rapidă de tensiune, încordare şi de relaxare a organelor de vorbire. Tulburările dislalice sunt adeseori condiţionate de o concentrare şi o localizare greşită a tensiunii organelor fonoarticulatorii. Concentrarea tensiunii musculare, de exemplu, în cavitatea laringiană produce o voce răguşită, iar concentrarea ei la rădăcina limbii produce falsetul. O încordare exagerată a organelor de articulaţie produce desonorizarea consoanelor sonore. Dimpotrivă, consoanele afonice se sonorizează prin relaxare. Confundarea sunetelor perechi p-b, t-d, c-g, s-z, etc. şi chiar a unor vocale i-e, o-u, rezidă sub aspect motric, în nediferenţierea nuanţelor extrem de fine ale tensiunii musculare prin care ele se articulează.

Dar nu numai pronunţia sunetelor, ci şi elementele prozodice (silabă, accent, intonaţie) şi chiar forma cântată a vorbirii sunt dependente de succesiunea corectă a organelor de articulaţie. Astfel, dacă fonemul de la sfârşitul unei silabe se pronunţă prea încordat, el se disociază şi se alătură în mod greşit silabei care urmează. Exerciţiile de sesizare kinestezică a succesiunii nuanţelor de tensiune articulatorie, mai puternică la începutul silabei decât la sfârşitul ei, constituie şi un mijloc eficace pentru însuşirea de către copii a despărţirii corecte a cuvintelor în silabe.

La cei cu defecte de vorbire o deosebită importanţă trebuie acordată exerciţiilor de relaxare. În mod obişnuit ei pronunţă fonemele prea forţat. În pronunţia lor ele apar încordate şi prea rigide. De aceea, pornind de la influenţa exerciţiilor fizice generale asupra procesului de mişcare a organelor de vorbire, musculatura acestora trebuie sa fie întărită şi relaxată prin exerciţii speciale.

Exerciţiile de relaxare încep cu câteva mişcări liniştite de respiraţie, efectuate cu inspiraţie neforţată şi expiraţie prelungită. Ele se realizează succesiv pe baza următoarelor instrucţiuni :

Aşează-te cât mai confortabil, cu picioarele întinse pe podea, lăsând braţele să se sprijine comod pe masă. Închide ochii, relaxează musculatura maxilarului, a coloanei vertebrale şi lasă capul să cadă încet până ce se reazemă uşor pe braţe. Menţine această poziţie relaxată, care prin lipsa efortului muscular, constituie şi un excelent mijloc de odihnă şi de reconfortare a organismului.

2. Se porneşte de la poziţia şezând, cu corpul în poziţie dreaptă, încordând întreaga musculatură şi apoi relaxând-o. Printr-o relaxare bruscă dispare orice tensiune musculară, sesizându-se kinestezic contrastul dintre starea de tensiune şi cea de relaxare musculară.

3. Aşază-te cât mai confortabil şi lasă mâinile să-ţi aţârne în jos. Închide ochii şi relaxează musculatura facială, în special cea a maxilarului. Lasă apoi capul să cadă încet înspre piept (se sesizează tracţiunea muşchilor gâtului). Apoi încet, menţinând în continuare relaxarea musculaturii faciale şi a bărbiei, ridică capul şi lasă-l să cadă neforţat într-o parte. Maxilarul inferior, rămânând în relaxare, va cădea în jos prin propria-i greutate. Din această poziţie întoarce capul încet spre dreapta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Terapia Tulburarilor de Limbaj.doc