Testul Omulețului

CONSEMNE ŞI CONDIŢII DE APLICARE

Testul poate fi aplicat individual sau colectiv. Fiecare subiect primeşte o cutie cu şapte creioane colorate: albastru , verde, roşu, galben, violet, cafeniu, negru, precum şi un creion negru, o radieră şi o coală de hârtie (21 x 29,5) aşezată vertical.

Consemnul: “Pe această coală de hârtie vei desena un omuleţ cât poţi tu de frumos, dacă vrei poţi să-l colorezi.”

Este important să se respecte textul consemnului. Studiile experimentale au arătat că modificări în aparenţă fără importanţă a consemnului antrenează transformări importante în realizarea desenelor. De exemplu, simpla adăugare la consemnul “desenează un omuleţ” a cuvântului “sau o persoană”, pentru a face consemnul mai puţin infantil, a determinat la copii de peste 11 ani realizarea unui număr mare de busturi şi a creşterii frecvenţei de apariţie a personajelor de sex feminin. Se ştie (Machover) că un consemn vag în ceea ce priveşte sexul personajului care trebuie desenat determină, de obicei, desenarea unui personaj de acelaşi sex cu cel al desenatorului.

Subiectul va fi lăsat să deseneze cum doreşte, fără să i se acorde ajutor şi fără să fie formulate critici, aprecieri sau sugestii. Pot fi stimulaţi copiii nehotărâţi, fiind încurajaţi cu formule de tipul: “Foarte bine, continuă.” Dacă copilul pune întrebări în ceea ce priveşte maniera în care trebuie executat desenul i se va răspunde: “Fă (procedează) cum doreşti, cum ai chef să faci.”

Subiectul va fi lăsat liber în ceea ce priveşte alegerea amplasării desenului, a dimensiunilor sale, a schimbării poziţiei foii, a sexului personajului desenat, a folosirii liniei, a adăugării unor elemente în plus faţă de tema enunţată, a culorilor folosite sau a refuzului de a colora desenul, alegerea spontană a tuturor acestor caracteristici având semnificaţia sa.

EŞANTIONUL

Studiul de etalonare a cuprins 626 de copii “normali”, 371 de fete şi 255 de băieţi de vârstă cuprinsă între 3 ani şi 12 ani şi 11 luni. Acest eşantion a servit pentru constituirea “Scalei de maturitate”. S-a realizat un studiu comparativ al protocoalelor din eşantionul de etalonare cu 232 de protocoale provenite de la copii, care prezentau tulburări de ordin afectiv sau intelectual. Protocolul fiecărui copil a cuprins pe lângă desenul omuleţului informaţii privind nivelul familial, nivelul sănătăţii, rezultatele testului de inteligenţă WISC, a altor teste de personalitate.

În total studiul a cuprins 858 de cazuri.

Categoriile de vârstă au fost constituite pornind de la data naşterii subiecţilor. Astfel, fiecare categorie cuprinde copii de la vârsta de “x” ani şi 0 luni până la vârsta de “x” ani şi 11 luni. Cifrele obţinute în tabelele cu etaloane se referă la media dintre cele două vârste, adică la vârsta de “x” ani şi 6 luni.

FIDELITATEA ŞI VALIDITATEA DESENULUI OMULEŢULUI

Cercetările privind fidelitatea testului au prezentat rezultate favorabile. Machover consideră desenul omuleţului o veritabilă semnătură personală. A. Abraham confirmă identitatea desenelor efectuate de acelaşi subiect după un interval cuprins între o lună şi doi ani. Atunci când desenele diferă, se constată schimbări importante intervenite în personalitatea desenatorului. Trăsăturile variabile ale desenelor consecutive indică caracterul instabil al trăsăturii corespondente în personalitatea autorului.

Studiul validităţii s-a efectuat prin confruntarea rezultatelor testului omuleţului cu cele provenite de la alte teste proiective. Desenul omuleţului s-a dovedit a fi sensibil chiar şi la schimbări discrete în personalitatea desenatorului, cum ar fi cele din timpul unei psihoterapii.

Desenul omuleţului executat spontan, în joc, are o validitate mai redusă decât desenul efectuat în situaţia de testare.

Atunci când desenul este executat individual se recomandă notarea modului în care procedează copilul: cu ce parte a corpului începe, ce părţi sunt şterse şi apoi refăcute, dacă lucrează “raţional” sau impulsiv, condus de o inspiraţie de moment. Pot fi notate şi comentariile spontane ale copilului.

CONSTITUIREA SCALEI DE MATURITATE

F. Goodenough a stabilit 51 de itemi conform cărora poate fi cotat desenul omuleţului, totalul obţinut servind drept bază pentru constituirea unei scale de dezvoltare. Printre criticile aduse acestei variante de cotare, cea mai importantă se referă la faptul că sunt privilegiaţi copiii minuţioşi, cei care execută desenul cu multe detalii.

Pentru alcătuirea prezentei scale a fost reţinut un număr foarte mare de semne particulare ale desenelor provenite de la eşantionul de etalonare (aproximativ două sute de semne), pentru care s-a calculat frecvenţa de apariţie în funcţie de vârsta subiecţilor. În acest fel au putut fi stabilite următoarele categorii de semne:

1. Un mare număr de semne care apar sporadic la toate vârstele şi a căror frecvenţă de apariţie nu se ridică la un nivel semnificativ şi nici nu se menţine la acelaşi nivel. Aceste semne au fost denumite semne sporadice.

2. Semne ale căror frecvenţă de apariţie creşte constant odată cu vârsta, atingând un nivel semnificativ (fixat arbitrar la 75% din subiecţii celor două populaţii, masculine şi feminine) şi se menţine la acest nivel. Aceste semne au fost denumite semne evolutive.

Pentru constituirea “Scalei de maturitate” au fost reţinute numai “semnele evolutive”. Au fost excluse din scală semnele dificil de apreciat (cotarea lor a variat în funcţie de examinator). Astfel că în final au fost reţinuţi 70 de itemi.

Pentru a scoate în evidenţă importanţa pe care o acordă subiecţii unor aspecte distincte în reprezentarea omuleţului, scala globală a fost subdivizată în trei scale parţiale:

1. Scala “capul”, care cuprinde 23 de itemi;

2. Scala “schema corporală”, care cuprinde 33 de itemi;

3. Scala “îmbrăcăminte”, care cuprinde 14 itemi.

A patra scală nu constituie o scală distinctă, pentru că itemii corespunzători figurează în celelalte trei scale parţiale şi se referă la folosirea culorii.