Cruciadele

Cruciadele, expeditii militare pornite din Apusul Europei si avat scop initial eliberarea Locurilor Sfinte de sub ocupatia araba (lerusal fusese cucerit in anul 1080, ia Antiohia in anul 1085), s-au desfasurat anii 1096-1270. Numarul acestor expeditii militare a depasit cifra 10 de cea mai mare importanta se recunosc doar 7. Deoarece angajau factori sociali, politici, economic! si chiar culti cruciadele au antrenat si variate straturi sociale apusene. Prin urmare au constituit un fenomen complex in istoria Evului Mediu.In cruciade au fost angajati, in primul rand, cavaleri feudali, dorinta de fapte marete si de aventura, mai ales dintre cei fara domenii feudale urmarind dobandirea unor mari teritorii si averi sau crearea unor stat tip feudal in Orient, viitoare surse de mari venituri. Trebuie adaugat si faptul ca Orientul detinea la vremea aceea numeroase bogatii si opere de care au fost jefuite si transportate in Occident (numai Constantinopo fost supus unui jaf de trei zile si trei nopti dupa ce a fost ocupat in anul 1204). Papalitatea a considerat cruciadele expresii ale luptei crestine impotriva necredinciosilor, numindu-i pe cruciati ,,milites Sancti Petri"(ostasii Sfantului Petru). Ei trebuiau sa cucereasca crestinatatea orientala in favoarea Sfantului Petru, deci a statului papal. Pentru ca in timpul desfasurarii cruciadelor, de cele mai multe ori, cavalerii se certau intre ei pentru domeniile cucerite, papa a decretat ,,armistitiul lui Dumnezeu". Dupa succesul primei cruciade a numit patriarhi latini in Ierusalim si Alexandria. Acest lucru s-a intamplat si in Constantinopolului dupa anul 1204. Astfel, la Sinodul de la Lateran din anul 1215 papa Inocentiu al III-lea isi permitea asezarea pe cap a tiarei (mitrei) cu trei coroane: una ca patriarh, a doua suveran al statului papal, iar a treia ca suveran al suveranilor.

Este de la sine inteles ca si populatia crestina a fost antrenata in aceste cruciade, fie trimitand pelerini care sa se roage pentru iertarea pacatelor poporului, fie sustinandu-le prin lupta. A existat mult fanatism, inca anul 1212 s-a desfasurat o cruciada a copiilor, crezand ca acestia, inocenta lor, vor dobandi de la Dumnezeu victoria asupra paganilor. Expeditia s-a transformat intr-o catastrofa, afirmandu-se, sub influenta frici semiluna islamica este mai puternica decat Sfanta Cruce. In cruciade au fost implicati si evreii din statele europene care nadajduiau reintoarcerea in Palestina. Intrucat multi dintre ei erau camatari, au imprumutat cavalerilor bani, cu dobanzi foarte mari. Acestia, neavand apoi cu ce sa plateasca, au pornit o actiune antisemita, numindu-i pe evrei ,,ucigasii lui Hristos" si persecutandu-i ca atare.

N-a lipsit de la organizarea si sustinerea cruciadelor nici elementul comercial. Venetienii si genovezii au pus flotele lor comerciale in slujba cruciatilor, dar dupa insuccesul din anul 1187, cand lerusalimul a cazut din nou in mainile arabilor, ei au facut comert chiar si cu acestia, motivand ca ,,banul nu este confesional".

Cruciada I (1096-1099). Ideea de cruciada s-a nascut odata cu vizita pelerinului Petru din Amiens sau Eremitul la Clermont, in anul 1095, unde a prezentat papei Urban al II-lea (1088-1099) o scrisoare din partea patriarhului Ierusalimului si i-a relatat despre situatia trista in care se aflau Locurile Sfinte dupa ocuparea lor de catre arabi. De asemenea, imparatul Alexios I Comnenul (1081-1118) a cerut ajutor papei in anul 1095, in vederea eliberarii Asiei Mici de sub ocupatia turcilor selgiucizi. Papa Urban al II-lea, dorind sa puna in aplicare proiectul predecesorului sau, papa Grigorie al VII-lea (1073-1085), care prin asa numitul ,,dictatus papae" din anul 1075 afirma ca papa este suveranul atat al Bisericii, cat si al conducatorilor statelor feudale, s-a folosit de aceste imprejurari lansand la conciliul de la Clermont (27 noiembrie 1095) ideea de cruciada, acceptata cu entuziasm de cei prezenti. El a lansat un apel catre intreaga crestinatate occidentals de a participa la cruciada, data plecarii fiind fixata la 15 august 1096. Propaganda pentru cruciada s-a facut atat de papa si episcopii pre zenti la conciliu (episcopul Ademar de Puy a aderat primul la cruciada si a fost numit chiar conducatorul ei spiritual) cat si de Petru Eremitul, care pentru cei saraci a devenit chiar o personalitate sfanta. In prima faza, a fost o cruciada populara sustinuta de o armata ne-organizata, formata din barbati, femei si copii (cca. 50000 de persoane), condusa de Petru Eremitul si Walter Habenichts (cel Sarac). Trecand prin Ungaria, Serbia si Bulgaria, cruciatii au ajuns la Constantinopol la 1 au gust 1096. Pe tot parcursul deplasarii spre Orient, ei s-au comportat necivilizat, pradand ce intalneau in cale, iar cand au ajuns la Constantinopol au provocat o mare dezordine. imparatul Alexios I Comnenul i-a trecut pe 10 coasta golfului Nicomidiei, la Kivotos, unde au fost in mare parte nimiciti de turci sau luati in robie. Petru Eremitul a scapat cu viata, reveni Constantinopol in anul 1097, dupa care i s-a pierdut urma, iar Walter ucis intr-o ambuscada aproape de Nicomidia.

Adevarata cruciada a fost a nobililor si baronilor. S-au format corpuri de armata. Primul corp, alcatuit din nobili loreni si germai condus de ducele Godefroy de BouIIIon al Latharingiei Inferioare 1058-1100), care trecand prin Ungaria, Serbia si Bulgaria a ajuns la Constantinopol la 23 decembrie 1096. Al doilea corp, format din cavaleri francezi, era condus de contele Hugo, fratele regelui Filip I, la care s-a alaturat si Robert Courtheuse, duce al Normandiei (1087-1105), fiul mai mare al regelui Angliei, Wilhelm Cuceritorul (1066-1087) cu o mica armata alcatuita din cavaleri bretoni si englezi. Ei au trecut prin Italia, au traversat Marea Adriatica si pe Via Ignatia au ajuns la Constantinopol. Al treilea corp, alcatuit din nobili flamanzi si frisoni, era condus de Eustace II de Boulogne si Robert de Flandra. Al patrulea corp, format din cavaleri din sudul Frantei, era condus de contele Raymond al IV-lea de Toi (1088-1105).

In mai 1097 a avut loc fuziunea celor patru corpuri, insumand 200000 de soldati francezi, englezi, italieni, germani si genovezi. ( exceptia contelui Raymond de Toulouse, toti ceilalti comandanti au depramant de fidelitate fata de imparatul Alexios I Comnenul. Trecand in Mica, au atacat, impreuna cu bizantinii, orasul Niceea pe care 1-au cucerit. La 1 iulie 1097 au ocupat Dorylaeum, important punct strategic. Trecut prin Cilicia, in octombrie 1097 au ajuns la Antiohia, pe care au cucerito probabil in urma tradarii, la 3 iunie 1098 dupa un asediu de sapte luni. Atiohia era o cetate bine fortificata, dupa model bizantin, cu ziduri si turnuri (peste 450), avand si o pozitie strategics foarte buna. La nord-est cu raul Orontes, la sud era inconjurata de creste muntoase greu accesibi la vest de mare. La cucerirea ei au contribuit si genovezii si englezii ancorand flotele in port, au ajutat la construirea dispozitivelor de lupta a masinilor de razboi.

Nerespectand juramantul depus, cavalerii cruciati au intemeiat statut latine. Balduin de Boulogne, chemat de regele Thoros al armenilor, a eliberat regatul Edessei, intemeind acolo primul stat latin in Orient, ce durat pana in anul 1144.

La Antiohia s-a format un principat latin, a carui existenta a fost cunoscuta pana in anul 1268. Raymond de Toulouse si Godefroy de BouIIIon, nemultumiti de impartirea stapanirii asupra principatului Antiohiei, au pornit cu soldatii lor spre lerusalim, pe care 1-au cucerit la 15 iulie 1099. A urmat un mare masacru. In Orasul Sfant, evreii si musulmanii fiind omorati, ceea ce a compromis ideea de cruciada. Dupa ce orasul a fost trecut prin foc si sabie si jefuit (Tancred de Sicilia nu s-a jenat sa stranga aurul si pietrele pretioase din Biserica Sfantului Mormant), cruciatii, plini de sangele populatiei nevinovate, si-au amintit de scopul religios al luptei lor si au pornit in procesiune (printre ei facea penitenta si Tancred de Sicilia), laudand pe Dumnezeu, cerand iertare si multumind pentru victoria obtinuta. S-a format regatul latin al lerusalimului condus de Godefroy de BouIIIon (22 iulie 1099 - 18 iulie 1100), care a refuzat sa se incoroneze ca rege, numindu-se ,,advocatus Ecclesiae Sancti Sepulcri". Se intentiona organizarea unui stat spiritual, cruci atii nedorind un conflict cu Biserica. Insusi Tancred de Sicilia, la cererea patriarhului, a restituit bisericii Sfantului Mormant aurul si pietrele pretioase, dar orasul ramase mai departe in mainile cruciatilor. Rege al lerusalimului a devenit mai tarziu Balduin de Boulogne, la 25 decembrie 1110, conducand panain anul 1118. Patriarhul ortodox a fost inlocuit cu unul latin. Rcgatului Ierusalimului i s-au mai adaugat unele orase, cucerite cu ajutor genovez, venetian si pisan, cum au fost Cesareea Palestinei, Sidon, Beirut, Tir si a durat pana in anul 1187, cand a fost recucerit de arabii condusi de sultanul Saladin (1171-1193). In Siria s-a infiintat comitatul de Tripoli care a rezistat pana in anul 1289.Tot cu scop militar s-au infiintat atunci ordinele militare ale ioanitilor si templierilor.