Curs Spiritualitate

• Cumpătarea la mâncare, băutură şi somn.

• Paza simţurilor, în special al văzului şi gândului.

• Supravegherea comportamentului, ţinutei, cuvântului şi gesturilor noastre.

• Fuga de ispită şi evitarea ocaziilor care ar putea declanşa patima desfrânării.

• Înfrânarea şi postul trupesc care vestejesc poftele şi ofilesc patimile.

• Rugăciunea smerită şi stăruitoare de cerere a ajutorului lui Dumnezeu.

• Citirea deasă a Sfintei Scripturi, care ne oferă numeroase modele de luptă împotriva patimilor (inclusiv a desfrânării).

• Osteneala şi lucrul mâinilor prin care trupul nu este lăsat să lâncezească.

• Alungarea imaginilor şi a amintirilor primejdioase.

• Evitarea conversaţiilor prea familiare şi îndelungate cu persoane de celălalt sex. Spiritualitatea ortodoxă ne recomandă ca în fiecare femeie să vedem nu o potenţială ispită, ci o soră întru Domnul, o posibilă cuvioasă şi mărturisitoare creştină, care ar putea împodobi calendarul.

• Spovedanie deasă la un duhovnic încercat, bun cunoscător al sufletului uman.

• Meditarea la sfârşitul vieţii şi judecata de apoi, când vom da socoteală pentru faptele, cuvintele şi gândurile noastre.

• Meditarea la adâncurile înţelesuri ale Sf. Taine a Cununiei şi îmbrăţişarea vieţii de familie.

Familia – Biserica de acasă

Fiinţă umană poartă în adâncul sufletului său, o vocaţie social, comunitară este o fiinţă dialogică (familială). Ea nu se simte niciodată deplin împlinită în singurătate, decât pentru înalte raţiuni duhovniceşti, cum este monahismul. La modul general pt. ea singurătatea este o suferinţă, poate chiar cea mai mare.

Omul este o fiinţă complementară şi simte permanent în adâncul sufletului său nevoia de a-şi împărtăşi bucuriile şi necazurile sale, unei fiinţe apropiate care să rezoneze la trăirile sale, o persoană căreia să-i împărtăşească împlinirile sale, cu speranţa că alături de aceasta, ele se vor înmulţi şi curăţi, dar şi necazurile şi neîmplinirile sale, nu pt. a-l împovăra, ci cu nădejdea că alături de o astfel de fiinţă suferinţele sale se vor uşura şi alina.

O problemă pe care o pune tot mai frecvent psihologia contemporană este cea referitoare la factorii sau criteriile după care trebuie ales viitorul(a) partener(a) de viaţă. Dacă în vechime binecuvântarea părinţilor avea un rol hotărâtor, azi celor mai mulţi dintre tineri l-i se pare un lucru depăşit. De cele mai multe ori ei aleg doar după propriul plac şi nu totdeauna criteriile de alegere sunt cele mai potrivite.

Un criteriu pe care îl folosesc adeseori tinerii în alegerea lor îl constituie frumuseţea şi atracţia fizică, însă credinţa şi spiritualitatea noastă ortodoxă ne recomandă să căutăm totdeauna la persoana aleasă sau sufletul pereche, nu atât frumuseţea exterioară şi trecătoare, ci frumuseţea şi nobleţea sufletului.

Un alt criteriu îl constituie averea, însă Sfântul Ioan Gură de Aur spune că familia şi căsnicia nu sunt afaceri sau negoţ, ci comuniune de suflete. De asemenea acelaşi Sfânt Părinte ne recomandă să-l rugăm stăruitor pe Dumnezeu să ne lumineze mintea prin alegerea făcută iar calea cea mai potrivită o constituie rugăciunea. (Sf. IGA: Să punem pe Hristos să aleagă în locul nostru).

În alegerea partenerului de viaţă, funcţionează în principiu 2 legi psihologice:

• Similaritatea (întipărirea);

• Complementaritatea.

Cei care îşi aleg sufletul pereche în baza principiului similarităţii, caută persoane care să le semene întru-totul, în timp ce persoanele alese în mod complementar, completează prin trăsăturile lor, personalitatea partenerului. În alegerea jumătăţii funcţionează de asemenea principiul cristalizării intuiţie sau cristalizării amăgire. Persoanele unite în baza primului principiu, pe măsura convieţuirii ajung să descopere la partenerul lor tot mai multe şi înalte calităţi, iar aceasta face legătura lor mai trainică şi mai frumoasă. Cei ce au suferit o cristalizare amăgire, ajung să constate la cealaltă persoană mai multe defecte care conduce la conflicte şi chiar separaţie.

În viaţa unei iubiri, psihologia identifică 3 etape:

• Etapa stimulilor sau a atracţiei interpersonale;

• Etapa valorilor, în care cei doi parteneri îşi împrumută reciproc credinţele, convingerile, dorinţele;

• Etapa rolurilor, în care cele 2 persoane încep să-şi construiască un univers comun în care integrează valori reciproce şi elimină defectele pe care le-a constatat unul la celălalt.