Dimensiunea Canonică a Lucrării Sacramentale

Cuvânt înainte

Abordarea dimensiunii canonice a lucrării sacramentale a Bisericii are menirea de a

clarifica modul în care Biserica a rânduit slujirea sacramentală de-a lungul vremii şi modul în

care această experienţă de slujire poate fi de folos misiunii Bisericii.

Pentru dezvoltarea acestui subiect, trebuie să avem o percepţie corectă asupra Sfintelor

Taine şi a modului în care ele marchează viaţa Bisericii.

În Biserică s-a simţit nevoia ca aspectele cele mai importante ale lucrării sacramentale

care înnoiesc firea omenească prin părtăşia Împărăţiei Cerurilor încă din această viaţă, să fie

puse în evidenţă, cu toate că Sfintele Taine nu au fost distinse de la început în număr de şapte.

Distincţia şi expunerea sistematică a celor şapte Taine, a fost facută în Occident, Petrus

Lombardus fiind printre primii care au vorbit despre cele şapte Sfinte Taine, în anii 1154-

11581. Această abordare a Sfintelor Taine a intrat în tradiţia ortodoxă abia în secolul al XIIIlea,

împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul fiind cel care a impus clerului oriental concepţia

sistematică şi unitară despre Taine.

Chiar dacă numărarea şi explicarea raţională a ceea ce e dumnezeiesc nu caracterizează

mentalitatea ortodoxă, din raţiuni de studiu sistematic, a fost adoptată metoda occidentală

pentru a prezenta modul în care Biserica distinge nivelele lucrării sacramentale. Astfel,

Botezul şi celelalte acte de reînnoire a prezenţei Împărăţiei Cerurilor în mădularele Trupului

Tainic al lui Hristos sunt numite Sfinte Taine, iar celelalte lucrări sacramentale sunt numite

ierurgii. Această abordare nu ar trebui să ne îndepărteze de concepţia ortodoxă conform căreia

în Biserică toate sunt Sfinte Taine, de la lucrul cel mai mărunt, până la cel mai mare, pentru

că totul este cufundat în negrăita sfinţenie a Dumnezeu-Omului2.

Vorbind despre lucrarea sacramentală a Bisericii, Părintele Stăniloae subliniază faptul

că din Hristos, prin gesturi şi materie, se extinde asupra tuturor oamenilor, prin fiecare Taină,

puterea lui Dumnezeu, Sfintele Taine fiind o împărtăşire a Harului dumnezeiesc prin

Biserică.

Prin Taina Botezului, fiecare devine membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui cu

Hristos, iar prin celelalte Taine se accentuează şi mai mult sau se restabileşte unirea

membrilor Bisericii cu Hristos, Capul ei, întărindu-se astfel unitatea eclezială3.

Prin Sfintele Taine, împărtăşindu-se Harul mântuitor, săvârşitorul nevăzut al Tainelor

1 Vezi pentru mai multe detalii E. DHANIS, „Quelques anciennes formules septénaires des

sacrements”, în Revue d’histoire ecclésiastique, nr. 26, an 1930, pp. 574-608.

2 Justin POPOVICI, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mănăstirea Petru Vodă, 2002, p. 49.

3 Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMO, București, 1978, p. 11.

este Însusi Hristos care atinge, în mod văzut şi perceptibil firea omenească, prin cei aleşi de

El. Același teolog spune că „întrucât Trupul lui Hristos a devenit – prin înălţare –

pnevmatizat şi invizibil, rămânând totuşi un trup închegat, atingerea trupului nostru de către

Trupul Lui nu mai este vizibilă. Hristos se foloseşte, pentru a ne atinge în mod vizibil, de

materia cu care stă în legătură trupul nostru. Hristos ne sfinţeşte, folosindu-Se de materia care

are un rol aparte în viaţa omului: pâinea, apa, vinul, untdelemnul4.

Pentru săvârşirea lucrării sacramentale, Hristos foloseşte modul cel mai eficient, cel de

la persoană la persoană, iar persoana aleasă, prin hirotonie, este părtaşă slujirii preoţeşti a lui

Hristos5. Astfel, trebuie să înţelegem că slujirea preotului şi a episcopului este în fapt slujirea

Bisericii şi se realizează cu autoritatea lui Hristos lucrător în ea. Alegând o persoană şi

trimiţând-o cu împuternicirea de la Sine prin Biserică, pentru savârşirea Tainelor, Hristos îşi

împărtăşeşte lucrarea şi cunoaşterea Sa, Cuvântul Său fiind păstrat în mod neschimbat în

întreaga Biserică, drept mijloc de unitate6.