Drept Bisericesc

Curs
7.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 17 în total
Cuvinte : 10225
Mărime: 113.91KB (arhivat)
Publicat de: Bartolomeu Oros
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Toadere Ioan
Drept bisericesc,anul 4

Extras din curs

Aşa cum precizam în cursul introductiv din anul III, Manifestându-se în societate, Biserica este nevoită să îmbrace o haină lumească, instituţională. Caracterul instituţional al Bisericii este un mijloc necesar în lume, dar el nu trebuie să devină un scop în sine. Biserica îmbracă haina instituţiei, dar este nevoie ca prin această haină să transpară lumina harului. Caracterul instituţional nu trebuie să încorseteze identitatea eshatologică, ci doar să ajute Biserica să se facă înţeleasă şi acceptată de lumea aceasta dominată de mentalitatea instituţională.

Atunci când Tradiţia canonică intervine în viaţa lumească, instituţională a Bisericii, ea are menirea de a fi un dreptar, aşa cum o arată şi etimologia cuvântului canon.

Creştinii nu se reunesc în Biserică pentru un scop lumesc, asemănător cu cel al organizaţiilor constituite conform dreptului comun. Biserica nu este o asociaţie a credincioşilor ci este un cadru de manifestare a comuniunii credincioşilor. În cadrul asociaţiei persoanele îşi afirmă propria identitate şi decid conform voinţei majorităţii. Biserica în caracterul ei instituţional nu poate decide în mod asociativ „democratic” asupra misiunii sale şi asupra mijloacelor pe care le foloseşte în împlinirea slujirii. Ea se

organizează ţinând cont de principii ecleziologice şi canonice, rodul experienţei ecleziale, pe care le consideră fundamentale în cadrul lucrării mântuitoare.

Organizarea canonică a întreitei lucrări

Lucrarea Bisericii este o slujire ce îşi are temelia în slujirea Mântuitorului. Putem vorbi despre o lucrare învăţătorească, despre o lucrare sfinţitoare şi despre o lucrare de cârmuire. Toate acestea se întrepătrund prin lucrarea harului. În cadrul disciplinei noastre a fost folosit foarte des termenul de ad şi pentru a analiza această slujire folosim termenii de administrare sau administraţie. Administraţia bisericească prezintă în mod sistematic slujirea Bisericii.

Ad+ministro înseamnă a servi, a sluji. Având în vedere cele două dimensiuni: eshatologică şi instituţională ale Bisericii, putem vorbi despre

1. administraţie bisericească pastorală –petru a evita confuziile de ordin terminologic prefer să vorbesc despre lucrarea pastorală

2. administraţie instituţională.

Există o diferenţă de sens între termenii administrare şi administraţie. Prin administrare se înţelege lucrarea în sine, iar prin administraţie înţelegem totalitatea acţiunilor de administrare. Administraţia este deci un sistem care înglobează acţiunile de administrare. Putem vorbi despre Administraţie Bisericească atunci când ne referim la întreg sistemul de organizare a slujirii Bisericii. Vorbim despre Administraţie atunci când ne referim la o activitate concretă, la modul concret în care sunt folosite mijloacele pe care Biserica le are la dispoziţie.

Administraţia bisericească instituţională abordează aspecte privind organizarea instituţională a Bisericii. Această ramură a administraţiei bisericeşti ia în seamă contextul juridic şi sociologic în care

Biserica se manifestă.

Administraţia bisericească pastorală abordează toate aspectele privind modalităţile de concretizare a slujirii pastorale în cele trei dimensiuni ale slujirii Bisericii: Sfinţitoare, învăţătorească şi de conducere.

Revenind la administraţia instituţională a Bisericii, în cele ce urmează vom aborda în linii mari principiile de organizare canonică a BOR, urmând ca după aceea să observăm modul în care aceste principii se regăsesc în statutul de organizare a BOR. În cele din urmă vom trece în revistă principalele oficii prin care se exercită lucrarea Bisericii.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ÎN ORGANIZARE ŞI LUCRAREA BISERICII

Manifestându-se în societate, Biserica a dezvoltat încă din epoca apostolică principii de organizare care ţin cont de învăţătura pe care Hristos a lăsat-o ucenicilor. Astfel putem vorbi încă din primii ani de după Pogorârea Duhului Sfânt de principii ecleziologice, care vor domina viaţa bisericească şi care vor sta la baza principiilor ce vor prinde contur odată cu dezvoltarea tradiţiei canonice.

După cum am mai arătat într-un curs anterior, Biserica este o Comuniune în legătura harului care se manifestă în societate dar care are o dimensiune eshatologică dominantă.

Natura eshatologică şi cea instituţională se întrepătrund în toate manifestările Bisericii, fiecare dintre principiile ecleziologice se regăsesc în fiecare şi orice efort de clasificare riscă să devină rigid. Suntem constrânşi să adoptăm o metodă sistematică de abordare a Principiilor de organizare a Bisericii şi din acest motiv acceptăm de la început termeni şi notiuni pe care le folosim doar în scop didactic. În studiile de drept canonic scrise de specialiştii români, întâlnim mai multe tipuri de clasificări a principiilor de organizare. Clasificările respective sunt foarte utile pentru activitatea didactică si aduc un mare serviciu pentru înţelegerea organizării şi funcţionării Bisericii. Folosindu-ne de aceste clasificări deja consacrate, noi le vom prezenta într-un mod diferit, din perspectiva anunţată deja.

Vom reţine trei principii ecleziologice fundamentale pentru organizarea bisericească, considerându-le punct de plecare pentru toate principiile canonice.

Principiul sobornicităţii

Principiul subsidiarităţii

Principiul preponderenţei lucrării pastoral-misionare

Preview document

Drept Bisericesc - Pagina 1
Drept Bisericesc - Pagina 2
Drept Bisericesc - Pagina 3
Drept Bisericesc - Pagina 4
Drept Bisericesc - Pagina 5
Drept Bisericesc - Pagina 6
Drept Bisericesc - Pagina 7
Drept Bisericesc - Pagina 8
Drept Bisericesc - Pagina 9
Drept Bisericesc - Pagina 10
Drept Bisericesc - Pagina 11
Drept Bisericesc - Pagina 12
Drept Bisericesc - Pagina 13
Drept Bisericesc - Pagina 14
Drept Bisericesc - Pagina 15
Drept Bisericesc - Pagina 16
Drept Bisericesc - Pagina 17

Conținut arhivă zip

  • Drept Bisericesc.doc

Alții au mai descărcat și

Căsătoria după Legislația Canonică Ortodoxă

INTRODUCERE Căsătoria, ca instituţie divină naturală, a fost aşezată în formă monogamă de Dumnezeu în Rai, la crearea primilor oameni, Adam şi Eva...

Cunoaștere și Comuniune cu Dumnezeu în Taina Sfântului Maslu

1.Sfintele Taine, trepte ale desăvârşirii în comuniunea cu Dumnezeu 1.1.Sfintele Taine, împlinirea creaţiei omului. Pentru Biserica Ortodoxă...

Elemente psihoterapeutice în spiritualitatea ortodoxă

Motto: “Toate vi le-am arătat căci ostenindu-vă astfel trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El...

Iconomia

I. Argument ,,Primeşte acest Dar e mare preţ şi îl păstrează până la a doua venire, când Hristos îl va cere de la tine!” Acestea sunt cuvintele...

Legea Iubirii

INTRODUCERE A vorbi despre Legea iubirii înseamnă mai mult decât a vorbi despre un imperativ moral, înseamnă a vorbi chiar despre Dumnezeu, căci...

Iubirea, virtutea teologică în contextul actual

Desăvârşirea înseamnă pentru om sfinţirea sa, ridicarea sa pe cea mai înaltă treaptă de existenţă după modelul arătat şi realizat de Fiul lui...

Misiunea Bisericii și Deschiderea Ecumenică în Mileniul III

1. MISIUNEA CA VOCAŢIE APOSTOLICĂ A BISERICII 1. 1. Etimologia cuvântului „misiune” Misiune (de la verbul mitto, ere - a trimite) înseamnă...

Explicarea Tainei Sfântului Maslu

I. Noţiuni privitoare la Taina Sfântului Maslu. Acţiunea de „sfinţire a untdelemnului”, specifică acestei slujbe, apare ca element material prin...

Te-ar putea interesa și

Canoanele sinoadelor locale - Importanța lor actuală

I.1. Biserica şi Dreptul „Biserica e o taină care nu poate fi niciodată cuprinsă complet într-o definiţie, fiind viaţa umană a credincioşilor...

Contribuția Sfântului Dionisie Exiguul la dezvoltarea culturii și civilizației creștine din primele șase secole

INTRODUCERE Sciția Minor (Dobrogea de astăzi) şi regiunile dunărene au primit Evanghelia destul de devreme, faptul că pe la jumătatea secolului al...

Îndeplinirea Trăsăturilor și a Principiilor Familiei în Societatea Contemporană

Introducere Dintre toate vieţuitoarele, omul se naşte cel mai plăpând şi cel mai neputincios în a-şi satisface nevoile vitale ale existenţei şi de...

Competența Consistoriilor

Dreptul în sine are ca scop paza şi asigurarea intereselor vieţii omeneşti, şi în special a acelora care formează Biserica creştină. Disciplina şi...

Încheierea cununiei în dreptul canonic

Căsătoria, ca instituţie divină naturală, a fost aşezată în formă monogamă de Dumnezeu în Rai, la crearea primilor oameni, Adam şi Eva : „Nu este...

Hotărârile sinodului 1 ecumenic

Introducere În anul 313, prin edictul de toleranţă de la Mediolan, împăratul Constantin cel Mare a dat libertate credinţei creştine, însă prin...

Drept Bisericesc

Organele deliberative şi executive, locale şi centrale, ale Bisericii Ortodoxe Române Activitatea jurisdicţională sau conducătoare a Bisericii a...

Organizarea bisericii din Grecia în trecut și azi

Organizarea Bisericii din Grecia în trecut și astazi I. Întemeierea Bisericii și răspândirea creștinismului. Istoria structurilor și...

Ai nevoie de altceva?