Extras din curs

Dintru-nceput omenirea a fost sortită la o viață lipsită de griji,necazuri,suferințe și moarte. În nemărginita Sa bunătate Dumnezeu n-a voit să dețină singur viața de fericire dumnezeiască, ci a binevoit să facă și pe om părtaș la o asemenaea viață. Doar însuși chipul omenesc realizat după chipul dumnezeirii, mărturisește intenția primară a lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat omului chipul și asemănaree divină. Pe scurt omenirea de la început a fost destinată trăirii în Dumnezeu. Se cerea din partea ei doar o ascultare ușoară, omenirea n-a satisfăcut acest imperativ și astfel a căzut din grația lui Dumnezeu și starea de fericire inițială. Totuși Dumnezeu n-a întărziat să-și reafirme dragostea față de om, trimițându-i, Răscumpărător din robia păcatului și a morții pe însuși Fiul Său iubit, Iisus Hristos. Venirea lui Hristos șterge păcatul și împacă pe om cu Dumnezeu. Prin Hristos, orice suflet omenesc, care n-a căzut în stricăciune se simte făcut să trăiască o viață mai înaltă și mai aleasă cu totul duhovnicească, dumnezeiască aproape.

Noua viață la care ne-a născut Hristos, o constituie credința în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale și urmarea virtuților Lui. Această viață dă roade în raport cu intensitatea trăirii lui Hristos. Cu cât Hristos se trăiește mai intens, cu atăt distanța dintre El și noi dispare

Trăirea lui Hristos are Darul de a șterge urmele păcatului strămoșesc și de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu. Urmând pe Hristos, noi putem aspira la îndumnezeire.Dezideratul desăvârșirii este strâns legat de Hristos și de trăirea Lui. El este mediatorul împăcării omului cu Dumnezeu,El este inițiatorul săltării noastre pe planul desăvărșirii și El este, în sfârșit, arvuna îndumnezeirii noastre.

Hristos, cel care a luat chipul robului, întrupându-se pentru mântuirea noastră prin suferințele și sfânta Sa jertfă de pe Crucea Golgotei, a reâncadrat pe om în posibilitatea de obținere a dumnezeiri. Prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, în viața omului, ținta asemănării cu Dumnezeu a devenit din nou o realitate . Chipul lui Dumnezeu adâncit ăn sufletul omenesc, odinioară întunecat prin cădere, prin Hristos devine iarăși o dorință și scop de realizare omenească. Aspirația omului către Dumnezeu , dezideratul sfințeniei divine prin Hristos, planează iarăși asupra omenirii ʺFiții desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este." , este îndemnul care străbate și covârșește sufletele celor însetați după o altă viață decât ceea pe care o cunoșteau.

Acum omul înoit prin jertfa de pe Golgota nu se mai lasă tras de lut spre pieire , ci ajutat de noul Adam, râvnește veșnicia pierdută prin vechiul Adam, tinzând să-și realzeze scopul nou al vieții: asemănarea și unirea cu Dumnezeu. Hristos, noul Adam, noua viață, deși plecat cu trupul dintre noi, continuă să fie prezent, prin Sfintele Taine. Care sunt lucrările sfinte văzute, prin care ni se împărtășesc harurile nevăzute ale lui Dumnezeu. Prin mijlocirea Sfintelor Taine, însuși Hristos, venind la noi, îsi face sălaș în sufletul nostru.

Cu ajutorul Sfintelor Taine, care vestesc moartea și îngroparea Domnului, ne naștem la viața duhovnicească, cu ajutorul lor creștem în ea și ajungem să ne unim în chip strălucitor cu însuși Mântuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfinte viem,ne mișcăm și suntem, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Astfel Botezul este acela care ne dă însăși ființă și trăirea noastră întru Hristos, căci, până primește această taină, omul e mort și plin de stricăciune și abia prin ea pășește la viață. Ungerea cu Sfântul Mir desăvârșește pe noul născut la viața Duhului, întărindu-i puterile de care are lipsă aici pe pământ, iar dumnezeiasca Împărtășanie susține această viață păstrând-o într-o stare înfloritoare, pentru că pâinea vieții de veci este aceea care susține puterile sufletului,și-l întemeiază de-a lungul călătoriei lui. Pe scurt, sufletul nostru trăiește din această pâine a vieții după ce și-a primit ființă din baia Botezului și întărirea pri ungerea cu Sfântu Mir. Și astfel, noi trăim în această lume văzută, duși cu gândul la lumea cea nevăzută. Prin Sfintele Taine și cu deosebire prin Taina Sfintei Euharistii, care coboară pe Hristos real și substanțial în noi, ne face încă din această lume părtași vieții viitoare.

Euharistia este fără îndoială una dintre Tainele pe care Hristos le lasă ca un tezaur celor pentru care a venit în lume. Ea este asezată în centrul Sfintelor Taine, însă nu ca o suficințăde sine,ci cao componentă armonică ce le ține pe toate celelalte într-o legătură plenară. Sfânta Taină a Euharistiei nu este o simplă repetiție sau formă de împăcare între Dumnezeu și om printr-un mister neclar,cică prezența reală a lui Hristos euharistic împlinește umanul la nivel superior de comuniune,de moarte împreună cu Hristos și învierea împreună cu El.

Sfînta Euharistie corespunde fazei a treia a vieții spirituale, adică fazei unirii cu Hristos.Prin Sfânta Taină a Euharistiei depășim în viața duhovnicească cele două faze, de purificare prin Botez și de iluminare prin Mirungere. De acum, nu mai suntem copii, nici adolescenți în Hristos ci, prin Euharistie, devenim maturi în Hristos,unindu-ne cu Acesta în modul cel mai intim posibil. Sfânta Taină a Euharistiei este desăvârșirea tuturor celorlalte taine,ea este singura taină, care face ca darul primit prin celelalte taine, să strălucească într-un mod. Noi toți, cei născuți din Adam, avem de patrimoniu păcatului și din această stare de păcat, noi nu ne putem emancipa numai cu puterile noastre omenești,ci avem nevoie de sprilinul unei puteri supraomenești. Acest sprijin ni-l dă însuși Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, prin unirea euharistică. Căci , văzând Hristos că prin noi înșine nu ne putem îndrepta,s-a făcut îndreptarea noastră venind din sânurile Tatălui, s-a făcut simțirea și răscumpărarea noastră, a stricat zidul vrajbei în trupul Său și ne-a împăcat cu Dumnezeu, și încă nu numai în firea sa și singură dată cănd a murit, ci de fiecare dată și pentru toși oamenii reânnoindu-se și azi în noi ca și atunci prin răstignire, căci și pe noi ne iartă ori de câte ori, părându-ne rău de păcate, ne apropiem de sfânta masă.