Explicarea Tainei Sfântului Maslu

I. Noţiuni privitoare la Taina Sfântului Maslu.

Acţiunea de „sfinţire a untdelemnului”, specifică acestei slujbe, apare ca element material prin care darul Duhului Sfânt se atinge de cel bolnav. Ca elemente definitorii apar în cadrul rânduielii: rugăciunea comunitară a preoţilor şi credincioşilor şi ungerea cu untdelemnul sfinţit a celui bolnav.

Taina Sfântului Maslu este Taina cu cele mai multe implorări şi cu cea mai îndelungată şi intensă participare a preoţilor. Trebuie subliniată participarea unui sobor de preoţi, arătând responsabilitatea colectivă a păcatului şi totodată unirea tuturor forţelor în lupta împotriva lui. Asupra numărului slujitorilor nu ne aplecăm atenţia foarte mult, dar spunem că „în nici o altă Taină Biserica nu condiţionează validitatea ei de participarea a cel puţin doi preoţi” .

În ceea ce priveşte locul şi timpul când se săvârşeşte Taina, trebuie spus că în practică ea are loc de preferinţă în Biserică şi dacă este posibil în prezenţa bolnavului, ca ungerea să aibă loc nemijlocit. Se poate efectua Maslul şi la patul bolnavului, când acesta este netransportabil, după cum este permis şi să se facă Maslul în Biserică, în absenţa bolnavului, dar ducându-se câteva elemente vestimentare care se vor unge cu untdelemn sfinţit. Totodată din undelemnul şi făina care se duc şi se sfinţesc se vor prepara nişte colăcei pe care să-i mănânce cel bolnav, dacă îi permite boala sau măcar va gusta puţin untdelemn şi va fi uns pe părţile importante ale corpului.

„Teologii ortodocşi subliniază faptul că elementul material este desigur undelemnul sfinţit, dar el nu operează de la sine însănătoşirea, ci însăşi sfinţirea lui şi vindecarea sunt rolul rugăciunii celor mulţi în slujba săvârşită de preoţi” . Ca şi la Cununie şi la Botez, unde naşii participă activ la Taină şi reprezintă comunitatea în care aceşti membri vor intra să vieţuiască ca persoană sau celulă a vieţii în comun, accentul iubirii şi întrajutorării se află şi la baza acestei Sfinte Taine, căci aceasta este rânduiala creştină, iar Tainele dau certitudinea relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său.

Timpul săvârşirii Maslului este rânduit de Biserică a fi cu precădere în zilele de luni, miercuri şi mai ales vineri, în care se ţine post pentru a ajuta rugăciunilor făcute. Dar această recomandare nu este strictă, căci el se poate face în oricare din zilele săptămânii, când este nevoie sau, cum este cazul Maslului de obşte, când pot fi prezenţi cât mai mulţi credincioşi. Menţionăm că în Săptămâna Mare se face Maslu de obşte atât pentru cei bolnavi cât şi pentru cei sănătoşi, pentru aceştia din urmă ca o rânduială cu caracter penitenţial . Spunem apoi că pe lângă vindecarea şi iertarea păcatelor, Sfântul Maslu dă „cât mai multă smerenie şi dragoste de Dumnezeu. De aceea Sfântul Simeon al Tesalonicului îndeamnă pe fiecare creştin să participe cât mai des la Sfântul Maslu” .

Materia specifică acestei Taine -untdelemnul- este sfinţit de preoţi după rânduiala statornicită de Biserică, în urma rugăciunii rostite de şapte ori în mod direct şi indirect prin toate rugăciunile preoţilor şi a credincioşilor prezenţi. Cu acest untdelemn sfinţit se ung bolnavul şi toţi cei prezenţi, dar şi hainele acestuia, în lipsa lui, în şapte etape, în timpul celor şapte rugăciuni. Rânduiala acestei slujbe este mai complexă, chiar dacă sunt mai puţini preoţi decât şapte, aceştia trebuie să citească în şapte etape toate cele rânduite după începutul unei slujbe, lecturile abundând în cereri şi binecuvântări.

Rânduiala slujbei este caracterizată prin „bogate lecturi care creează atmosferă de bunăvoinţă cerească, de îndurare şi dragoste de sus şi de la fraţi” . Se cere ajutorul Mântuitorului şi cel al Maicii Domnului, dar şi a unor Sfinţi cunoscuţi prin ajutorarea semenilor atât în viaţa aceasta, cât şi după trecerea în veşnicie. Astfel sunt pomeniţi Sfinţii: Iacov, ruda Domnului, Nicolae, Dimitrie, Pantelimon şi toţi Sfinţii doctori fără de arginţi, precum şi Sfântul Ioan Teologul.

Toate formele de cereri sunt prezente în această slujbă, rânduită de Biserica lui Hristos pentru însănătoşirea credincioşilor, cu sau fără manifestarea dorinţei celui bolnav. Uneori chiar faptul că un bolnav nu poate cere direct să i se facă Maslu, indică pentru cei din jur că acesta este bolnav sufleteşte în aşa măsură încât nu îşi dă seama, fie puterile că răului îl împiedică să ceară intervenţia acestei Sfinte Taine pentru a reveni din nou la starea de sănătate.

„În orice Taină a Bisericii, scopul ei se confundă cu efectul ei, adică ceea ce Dumnezeu a propus creştinului să îndeplinească pentru a realiza ceea ce Taina respectivă oferă, nu poate avea alt efect decât cel pentru care ea se săvârşeşte” . Aici trebuie să arătăm cât de mare este dragostea lui Dumnezeu, care împlineşte rugăciunile atunci când sunt făcute cu credinţă, chiar şi unele cereri care nu sunt spre folosul nostru, dar atât de mult îşi arată dragostea încât nu vrea să ne ştirbească cu nimic libertatea, ci ne dă ceea ce cerem noi.

„În ceea ce priveşte Maslul, el are drept scop vindecarea persoanei în suferinţă. Dar creştinul nu poate ignora dubla manifestare a persoanei umane, (aceea a trupului material şi a sufletului imaterial). Nu poate persista o boală sufletească în trup, fără să-i transmită acestuia suferinţa. Pentru acest complex psihico-fizic sunt adunate în ritualul Tainei Maslului toate rugăciunile rostite de Sfinţii Părinţi spre remedierea stării de dezechilibru în care se poate găsi o fiinţă umană în multiplele situaţii ale existenţei sale” .

Astfel, Taina Sfântului Maslu „are în primul rând, un caracter sfinţitor prin efectul duhovnicesc de vindecare al bolilor sufleteşti şi apoi un efect de vindecare al bolilor trupeşti, fizice, atunci când această vindecare este folositoare pentru mântuirea sufletului bolnavului. Pentru că atunci când cineva are tăria sufletească de a suporta boala, purtarea cu răbdare a acestei suferinţe reprezintă tot o însănătoşire .

Atunci când în urma săvârşirii Sfântului Maslu survine decesul bolnavului, nu spunem că acesta nu şi-a atins scopul, deoarece învăţătura despre Sfântul Maslu nu presupune o însănătoşire sigură, ci ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum binevoieşte El să-l rânduiască. Pe de altă parte, moartea este, pentru omul căzut, o stare de normalitate şi nu ar putea exista o Taină prin care să amânăm ori de câte ori suntem bolnavi moartea. După cum am spus, şi în cazul morţii, într-o perioadă scurtă de timp de la săvârşirea Maslului, el este de ajutor prin curăţire şi pregătire pentru aceasta, după cum spune şi Serghei Bulgakov: „ungerea poate să săvârşească sau întoarcerea la sănătate sau creşterea puterii necesare unei morţi creştine” .

Sfântul Maslu „este cu adevărat o Taină care priveşte în mod special trupul, dar ea nu se limitează la existenţa fizică a omului, ci cuprinde şi zona psihomentală. Ea se săvârşeşte pentru însănătoşirea ambelor componente ale omului” . Se ştie mai ales din cercetările medicale mai recente, dar şi din experienţa Părinţilor, că mintea este locul de unde se poate şi trebuie chiar să fie controlat atât trupul, cât şi sufletul. Aceasta doar în măsura în care ţine de noi.