IBOR

Cursul nr. 1:

Mitropolitul Antim Ivireanul

Acesta nu era român, dar cu toate acestea a ajuns să fie cel mai de seamă în Țara Românească. El s-a născut în Iviria sau Georgia de azi în jurul anului 1650, din părinții Ioan și Maria primind la botez numele de Andrei. În tinerețe a căzut rob la turci, a fost dus la Constantinopol, unde în cele din urmă a scăpat de robie și fiind prin preajma Patriarhiei Ecumenice a învățat sculptura în lemn, pictura, broderia, iar mai apoi limbile greacă, arabă și turcă.

În jurul anului 1690 a fost adus în Țara Românească de către Constantin Brâncoveanu, unde a deprins meșteșugul tiparului cu episcopul Mitrofan. Prima carte o tipărește în octombrie 1691 în greacă. După alegerea lui Mitrofan ca episcop la Buzău, Antim a preluat conducerea tiparniței domnești de la București. Până în 1694 a tipărit trei cărți, printre care și o Psaltire românească care avea în completare versuri scrise în cinstea lui Brâncoveanu. În 1696 se mută la Snagov, devine egumen al mănăstirii unde înfiițează o nouă tipografie; aici a stat 5 ani până în 1701 și a tipărit 14 cărți. Dintre acestea 4 erau în românește. Aici a tipărit pentru Antiohia Siriei un Liturghier greco-arab. Tot aici a învățat o seamă de ucenici meșteșugul tiparului, cel mai de seamă fiind Mihail Ștefan, care a activat o vreme la Alba Iulia și chiar în Iviria. Între 1701-1705 a stat la București, unde în acest răstimp a tipărit 15 cărți; dintre acestea amintim un Ceaslov greco-arab în 1702 tot pentru Antiohia Siriei și un an mai târziu amintim un Nou Testament în română.

La 16 martie 1705 a fost ales episcop la Râmnic, unde a înfiițat o tiparniță, iar în doar trei ani cât a stat aici a tipărit 9 cărți dintre care 3 erau în română iar 3 româno-slave. Este de remarcat faptul că aici la Râmnic tipărește primele ediții în românește a Liturghierului și Molitfelnicului. Nu a stat mult aici, pentru că datorită meritelor lui, mitropolitul Teodosie al Țării Românești înainte de a muri a lăsat prin testament ca Antim să-i fie urmaș. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, iar înscăunarea lui Antim s-a făcut în 22 februarie 1708, la acest eveniment fiind prezenți și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului. În activitatea sa de mitropolit s-a ostenit pentru luminarea credincioșilor dovedind calități de păstor, predicator și chiar patriot. Ca mitropolit a întemeiat o nouă tipografie la Târgoviște, aici tipărește 18 cărți, dintre ele 11 fiind în română: Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Molitfelnicul, Catavasierul, Ceaslovul. El astfel a desăvârșit lucrarea de a introduce pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, lucrare începută sub Matei Basarab (tipicul în română) și Șerban Canatacuzino (textele biblice). În Liturghierul din 1713, textul liturgic seamănă foarte mult cu cel de azi. În 1715 a mutat tipografia la București. Tot la București a ctitorit și o mănăstire cu hramul Tuturor Sfinților care este cunoscută ca mănăstirea Antim; a fost ridicată între 1713-1715, biserica având câteva sculpturi făcute chiar de el. Cu acest prilej a întocmit și un așezământ, care este un fel de testament al său, care stabilea niște rânduieli pentru ajutorarea străinilor și săracilor care erau dornici să învețe carte. La această mănăstire a înființat și o tipografie, la un moment dat fiind două în București, cea transferată de la Târgoviște și aceasta, ambele mai tipărind câte o carte până la moartea sa.

Cât timp a stat în Țara Românească a tipărit 63 de titluri de carte în 26 de ani, din care 38 erau lucarte de el însuși, iar 21 în limba română. Cele mai importante scrise de el: Învățătură pe scurt pentru Taina Pocăinței la Râmnic în 1705, Învățătură bisericească la cele trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților la Târgoviște în 1710, Capete de poruncă la toată ceata bisericească la Târgoviște în 1714 și Sfătuiri creștine politice către domnitorul Ștefan Cantacuzino la București în 1715. De la el a rămas și o lucrare în manuscris intitulată Chipurile Vechiului și Noului Testament, aceasta păstrându-se la Kiev. Sunt prețuite și azi predicile lui numite Didahii. Această carte cuprindea 28 de predici la duminici și 7 cuvântări ocazionale. Trebuie să amintim că s-a ocupat și de viața spirituală a ortodocșilor din Transilvania, prin trimiterea ucenicului său Mihail Ștefan care a tiprit două cărți pentru folosul sufletesc al credincioșilor transilvăneni; apoi de credincioșii din Patriarhia Antiohieie Siriei prin Liturghierul și Ceaslovul tipărite pentru ei, de asemenea neuitându-i nici pe compatroții săi din Iviria. El a fost un înflăcărat patriot și un luptător împotriva turcilor, văzând că o alinață cu Rusia ar înlătura jugul turcesc, din această pricină și chiar datorită unor uneltiri a ajuns în relații proaste cu domnitorul C. Brâncoveanu. Odată ce s-a instaurat noul regim fanariot în 1716 a fost silit să-și dea demisia de către domnitorul Nicolae Mavrocordat. Din cauză că a refuzat să demisioneze, domnitorul a cerut patriarhului ecumenic să-l caterisească, iar acesta i-a îndeplinit cererea. El urma să fie închis la mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai, numai că ostașii turci l-au ucis pe drum ,astfel sfârșindu-și și el viața mucenicește ca și domnitorul care l-a adus în țară, cu doi ani mai târziu.

Abia la 250 de ani de la moartea sa, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentință de caterisire, iar BOR l-a canonizat în iunie 1992.