Istoria Filosofiei Religiilor

Filozofia religiei are un domeniu de acoperire foarte mare, astfel încât s-au constituit mai multe discipline în cadrul ei. Una dintre ele este fenomenologia religiei. Noi însă nu vom vorbi despre ea în acest semestru. Ne vom concentra atenţia asupra teologiei religiilor, care e o discuţie în care e abordată relaţia dintre creştinism şi alte religii; pune bazele unei aprecieri teologie a conţinuturilor de adevăr.

Teologia religiilor porneşte mereu de la o religie anume (astfel există o teologie creştină a religiilor, una hindusă, uns islamică etc.), problemele fiind clarificate din perspectiva acelei religii. Noi vom practica o teologie creştină a religiilor.

Teologia religiei în sine se referă la toate religiile privite în ansamblu. Însă e necesară şi o particularizare a ei; e necesar să vedem că teologia religiei porneşte din interiorul unei religii anume. Există o teologiei a religiei creştine în general şi o teologie a religiei creştine particularizată, în funcţie de o anumită confesiune. Astfel, există o teologie catolică a religiilor, unde Karl Rahner (teolog iezuit) din secolul al XX-lea a rămas definitoriu în teologia religiilor în general. În cadrul teologiei catolice a religiilor, el a analizat reacţiilor diferitelor religii faţă de Conciliul II Vatican.

Şi în lumea protestantă există importante preocupări în această direcţie. Rudolf Otto a scris o lucrare faimoasă (Despre sacru). În plus, Federaţia Mondială Lutherană a abordat teologia religiilor, multe ţări protestante fiind invadate de musulmani.

În privinţa ortodocşilor, ei au avut preocupări de dialog intereligios în mod special cu evreii (încă din epoca primară: ex. Sfântul Iustin Mărturisitorul şi Filozoful – Dialogul cu iudeul Trifon; Marele cuvios cateh. al Sfântului Grigorie de Nyssa). Lucrarea Sfântului Grigorie e mai puţin apologetică şi mai mult analitică, ceea ce ne interesează pe noi.

Creştinismul ortodox nu a interacţionat cu alte religii aşa cum au făcut-o alte confesiuni creştine. De exemplu, în Rusia, chiar dacă ortodocşii convieţuiau cu islamicii, dialogul dintre ei a fost interzis. După desfiinţarea lagărului comunist au început să fie simţite efectele globale şi asupra lumii ortodoxe. Astfel, au apărut necesităţile unor dialoguri interconfesionale.

În prezent, iniţiativa pentru cunoaşterea altor religii îi aparţine Patriarhiei Ecumenice şi îndeosebi Patriarhului Bartolomeu, care e şi purtătorul de cuvânt al Ortodoxiei în problemele teoretice, el iniţiind şi anumite programe de cercetare atunci când e necesar (de ex.: proclamarea zilei de 1 septembrie ca zi a creaţiei). Mitropolitul de Paris e răspunzător de dialogul cu islamicii.

Exist preocupări de teologie a religiilor în Biserica Rusă, dar şi în cea Română, însă la noi sporadice. A existat un Congres al Religiilor, organizat în mare măsură de Patriarhul Teoctist. Din punct de vedere al argumentelor teologie, lucrurile sunt mai „subţirele”.

Părintele Dumitru Stăniloae scrie o carte - Poziţia Domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie –, care e un răspuns la opera lui Blaga Religie şi spirit. Faţă de unele afirmaţii ale lui Blaga, părintele Stăniloae vine cu nişte afirmaţii care se constituie într-o parte foarte valoroasă a teologiei religiilor. La vremea respectivă, problema privind teologia religiilor a fost pusă doar în contextul Blaga.

Profesorii Ioan Savin, Petru Rezuş, Emilian Vasilescu, Corneliu Sârbu, Liviu Stan, Dumitru Stăniloae au avut contribuţii importante în introducerea Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dialogului interconfesional.

E foarte necesară elaborarea unei teologii consistente a religiilor. Însă acolo unde nu avem formulări clare a Sfintei Tradiţii într-o anumită problemă, vom proceda la analogie. De aceea, la baza teologiei religiilor trebuie să existe o înţelegere foarte clară şi profundă a religiei proprii. În mod special dogmatica are privirea îndreptată spre interior, spre propria înţelegere.

Teologia religiilor abordează aceeaşi problematică, însă având în minte că va trebui să se întâlnească cu celelalte religii. E necesară un fel de reconstruire a sistemului gândirii creştine în vederea scopurilor amintite.

Primul pas al teologiei religiilor îl reprezintă preocuparea privind religia creştină, apoi căutarea cauzelor diversităţii religioase. După ce avem un fundament şi am analizat cauzele, trebuie găsită o soluţie. Însă pe lângă această soluţie, mai trebuie cunoscute şi alte soluţii. În mod obligatoriu, trebuie să venim cu cel puţin trei-patru soluţii (păreri) importante privind problema respectivă. Urmează apoi elaborarea unui construct propriu al teoriei religiilor.