Istoria si Filosifia Religilor

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Istoria si Filosifia Religilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 26 de pagini .

Profesor: Alina Patru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Religie

Extras din document

Introducere

- Vom studia în acest an câteva tipologii religioase: religia Greciei Antice, hinduismul, budismul şi islamul. Cu ajutorul reperelor obţinute prin studiul acestor religii vom putea să înţelegem lumea religioasă în diversitatea ei

- În cazul fiecăreia dintre religii vom avea în primul rând o abordare istorică, urmată de o parte doctrinară.

- În privinţa doctrinei ne vom concentra pe probleme legate de modul cum apare sacrul în respectiva religie, şi pe modul cum e văzută relaţia dintre sacru şi lumea creată. Această împărţire corespunde unei scheme clasice a dogmaticii ortodoxe. Învăţătura de credinţă creştină e structurată în două părţi mari: teologia (învăţătura despre existenţa lui Dumnezeu în sine, fiinţa şi atributele lui Dumnezeu, triadologia), şi iconomia (învăţătura despre relaţiile dintre Dumnezeu şi lume: creaţia, antropologia, hristologia, soteriologia, eclesiologia, sacramentologia, eshatologia).

- În cele ce urmează vom stabili unele concepte necesare pentru partea doctrinară:

Problema sacrului

Sacrul este perceput de om in mai multe moduri. Sacrul e cel ce mă depaseste, cel ce e dincolo de toate conceptele şi reprezentările mele, chiat dincolo de capacitatea mea de a-l experia, dar in acelasi timp este cel care mi se adresează într-un mod personal, cel care mă cheamă să relaţionez cu el şi cel pe care îl percep ca pe un vis-a-vis. Ţinând cont de aceasta deosebim în sfera sacrului o dimensiune personală de una nepersonală, suprapersonală sau nedefinită.

În acelaşi timp avem atât în Sf. Sriptură, cât şi în lumea exterioară argumente atât pentru unicitatea, cât şi pentru multiplicitatea sacrului.

Unicitatea- apare cu frecvenţă in VT Se constată în VT o direcţie monoteistă clară. NT păstrează ideea unicităţii lui Dumnezeu (Ioan 10,30: Eu şi Tatăl Meu una suntem).

Unicitatea sacrului e descoperită şi de reflexia umană autonomă (filosofia presocraticilor) – Xenofan din Colofon (apare ideea caracterului absolut al lui Dumnezeu, de aici necesitatea ca Dumnezeu să fie unic pentru că dacă ar exista două fiinţe absolute ele s-ar relativiza una pe alta + absolutizarea include şi atotprezenţa – în unul absout nu există şi al doilea – idei preluate de Sf Chiril al Alexandriei în Catehezele baptismale).

Multiplicitatea – in VT avem mărturii implicite, nu explicite. - apariţia pluralului Elohim - forme de plural (Facere 1,27) - arătări de tipul celei de la stejarul Mamvri Ele vor fi interpretate ca mărturii ale unei pluralităţi în interiorul sacrului doar în lumina NT. Iudeul nu se gândeşte la o pluralitate a sacrului. Abia în NT pluralitatea triadică a sacrului apare în mod explicit.

D.p.d.v al reflexiei umane există un principiu logic, conform căruia, orice element prezentat ca un efect trebuie să se găsească şi în cauză (ex: multiplicitatea lumii create arată că există o multiplicitate şi în interiorul lui Dumnezeu).

Sintetizând cele de mai sus, avem trei moduri de fiinţare a sacrului, cunoscute nouă, sau trei dimensiuni ale sacrului:

- Sacrul unic-personal

- Sacrul multiplu-personal

- Sacrul suprapersonal sau nedefinit.

Exista o complexitate neegalată a sacrului in creştinism; un echilibru perfect intre toate aceste moduri de fiinţare a sacrului din care se poate extrage şi un argument teologic al superiorităţii religiei creştine faţă de alte religii.

Simultaneitatea ontică a unului şi a multiplului este o realitate specifică doar creştinismului. Dubla modalitate de fiinţare este o realitate afirmată azi în fizica particulelor elementare, dar în perioada patristică reprezenta o serioasă piatră de poticnire. Formularea dogmei Sfintei Treimi a reprezentat astfel un act extraordinar de curaj şi smerenie intelectuală. Ea trebuie receptată într-un mod adecvat şi azi.

Toate celelalte religii accentuează una sau alta din dimensiunile sacrului, şi tind ca pe celelalte să le treacă cu vederea. Ele nu sunt însă în nici o religie absente total, aşa cum vom vedea pe parcursul analizei noastre. Ele sunt prezente în toate fenomenele religioase şi nu pot lipsi niciodată complet.

Problema relaţiei dintre sacru şi mundan

Vom investiga aici modul apariţiei lumii, tipul de relaţie existent între sacru şi mundan (panteism, trascendenţă absolută sau o variantă intermediară), cauzele deteriorării raportului, aşa cum le imaginează religia respectivă, şi mai ales modalităţile de restaurare a relaţiei dintre sacru si mundan.

Pentru restaurarea raportului avem mai multe căi: – interventia sacrului în scopul restaurării, – eforturile umane (rugaciuni, eforturi ascetice, fapte bune), – actele cu caracter mixt (actele de cult, care pe langa elementele de rugaciune au si implicatii din partea sacrului).

Toate rugaciunile, jertfele, eforturile ascetice sunt mijloace de restaurare a comuniunii sacru-mundan. Exista restaurari prin interventii punctuale ( hierofanii, teofanii ) si prin asumarea continuă şi deplină a firii umane în Hristos. Din perspectivă creştină, Întruparea Mantuitorului este singurul mod autentic şi deplinde restaurare a comuniunii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria si Filosifia Religilor.doc

Alte informatii

Curs IFR (Istoria si Filosifia Religilor) Facultatea de teologie "Andrei Saguna" Sibiu