Istoricul si Semnificatia Mistico-Simbolica a Tainei Cununiei

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Istoricul si Semnificatia Mistico-Simbolica a Tainei Cununiei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Profesor: Prof.Lect.Dr.Lucian Farcasiu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Religie, Crestinism

Extras din document

În Biserică, dintru început căsătoria a fost considerată “căsătorie creştină” sau căsătoria a fost întemeiată şi trăită în Hristos. Cununia ca statut nu depinde de ritualul încununării, ci de identitatea baptismală a cuplului, adică de apartenenţa viitorilor soţi Bisericii creştine prin Botez.

În timp ce ritul roman nu a avut o slujbă proprie căsătoriei, toate riturile răsăritene au avut slujbe speciale de binecuvantare a mirilor, care s-au desfăşurat în legatură cu Euharistia, în cadul Sf. Liturghii.

I. Istoricul Tainei Cununiei

a. Căsătoria creştinilor în primele III secole

Creştinii primelor trei secole au trăit căsătoria în duhul învătăturii Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli. Pentru săvârşirea Căsătoriei, aceştia se comformau procedurilor vremii şi locului în care trăiau, în măsura în care acestea nu contraveneau credinţei creştine. Ceremonialul tradiţional nu avea însă decât un caracter facultativ, ceea ce înseamnă ca familile îl resprectau în funcţie de opţiunile lor, deşi acesta putea fi neglijat cu mare uşurinţă, din pricina rolului pe care îl avea familia în societatea romană. În creştinătatea prmară pe lângă elementul păgân apar şi noi elemente: binecuvântarea Bisericii, pe care îl aminteşte Iganatie al Antiohiei în epistola către Policarp, în care este precizaz faptul că cei ce vor să se căsătoresca trebuie să se mărturisescă episcopului, având aprobarea acestuia.

După obiceiul antic, rolul principal în săvârşirea Căsătoriei îl aveau părinţii sau tutorele, care se ocupau de copii mai ales dacă era vorba de fete. În Siria secolului III, tatăl era însărcinat în mod oficial cu încheierea căsătoriei. Intr-o societate în care creştinii erau minoritari, creştinii nu au crezut că ar trebuii să se separe de legile în vigoare ale societăţii. Ei s-au ferit de elementele idolatre, şi practicile acestora legate de cortegiu şi banchete.

Sfântul Ignatie al Antiohiei avea în vedere în primul rând evitarea căsătoriei dintre credincioşi şi necredincioşi. Demersul căsătoriei în Biserică nu implică un act liturgic. Tertulian în scrierea sa Ad uxorem şi chiar iconografia, sugerează că mirii sunt încununaţi de Hristos, care prezindă “cina nunţii” şi pecetluieşte unirea mâinilor lor peste Sfânta Evanghelie.

Aşadar, până în secolul IV, ceea ce consfinţea şi transfigura căsătoria a doi miri botezaţi era primirea lor la Sfânta Euharistie, despre care putem spune că a fost şi rămâne Taina Tainelor. Sfântul Grigorie de Nazianz spune că Liturghia în raport cu Nunta, nu este decât cadrul ce trebuie să însoţească ceremoniile civile cât şi familiale care constituie nunta propriu-zisă, şi care trebuie să sublinieze sfinţenia unirii. In primele trei secole nu au existat diferenţe în privinţa Tainei Cununiei între Apus şi Răsărit.

b. Căsătoria creştinilor între secolele IV-VIII

În ceea ce priveşte cateheza duhovnicescă, strecurată fie în predică fie în scrierile redactate în funcţie de circumstanţe, trebuie spus că din ele se degajă primele elemente ale unei teologii matrimoniale.

După pacea adusă de împăratul Constantin cel Mare, plecând de la practicile familiale, se va elebora o randuială, constând în biecuvântarea lui Hristos exprimată liturgic prin episcop, la care se adaugă înmânarea voalului miresei, la creştinii din Apus, sau încununarea mirilor în Răsărit, sau intrarea mirilor în camera nupţială în Galia, Spania şi în ţinuturile celtice. Înmânarea voalului ritual, specific Apusului, acest ceremonial apare în secolul IV ca ceremonial liturgic, apoi consacrarea fecioarelor apare tot ca ceremonial liturgic sub denumirea de velatio-virginum. Impunerea sau înmânarea voalului se cuvine miresei, ca fiind simbolul sfinţeniei Căsătoriei prin curăţie şi prin binecuvântarea preotului. In ceea ce priveşte Căsătoria, în Apus, apare binecuvântarea privată în secolul IV, care se acorda cu ocazia unei vizite pe care episcopul o făcea în familie. Acest act liturgic însoţea în Răsărit actul juridic esenţial de transferare a tinerei fete de la casa părintească, la casa mirelui.

Chiar din vremea formării rânduielii, Taina cunoaşte două părţii distincte: Logodna şi Cununia propriu-zisă.

Logodnă şi Cununie. Două etape distincte

Logodna şi Căsătoria propriu-zisă, reprezintă două etape separate: întâi o succesiune a Logodnei, pentru ca mai târziu să apară Căsătoria, fiecare cu o rânduială liturgică aparte. Acestea erau împlinite, pentru ca în final slujba să atingă punctul culminant, în Răsărit prin încununarea mirilor, iar în Apus prin punerea voalului miresei.

Logodna între secolele IV-VIII

Contractul juridic al Căsătoriei în Imperiul Roman era o formă dobândită prin consimtământ public. După Sfântul Ioan Gură de Aur, Logodna era însoţită de arvună. Logodnicul ofera logodnicei un dar de logodnă. Din punct de vedere juridic, acest dar oferă o garanţie reală. Aceste elemente ale garanţiei Logodnei erau: inelul, dar de garanţie, sărutul, unirea mâinilor. În Bisericile siriene exista şi obiceiul de a înmâna logodnicei o cruciuliţă pe care aceasta o purta la gât. Serbările ocazionate de Logodnă devin ecclesiale de prin secolul VIII, fapt demonstrat de urme ale existenţei binecuvântării date de episcop.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoricul si Semnificatia Mistico-Simbolica a Tainei Cununiei.DOC

Alte informatii

anul IV,Teologie.