Misiologie și Ecumenism

Cursul nr.1. Introducere: Definiţie, obiect, importanţa, actualitatea, terminologia şi bibliografia disciplinei. Istoria şi perspectiva misiunii ortodoxe. Etos misionar ortodox.

Misiologia este disciplina teologică prin care sunt analizate mijloacele de realizare a adevăratei misiuni creştin-ortodoxe, care vizează promovarea valorilor Ortodoxiei în contextul ecumenismului contemporan şi apărarea dreptei credinţe de rătăcirile eterodoxe.

Vechea denumire a disciplinei – Îndrumări misionare – arăta, o dată în plus, că scopul acesteia a fost şi este nu numai acela de a teoretiza noţiuni abstracte, ci de a indica modurile în care acestea sunt puse în practică în viaţa creştină.

A fost preferată, totuşi, denumirea de Misiologie pentru că defineşte mai bine, din punct de vedere structural, locul disciplinei: în secţia SISTEMATICĂ a Teologiei, alături de Dogmatică, Morală, Teologie Fundamentală, Spiritualitate, Apologetică şi Istoria şi Filosofia Religiilor – materii cu care se înrudeşte prin conţinut şi metode de cercetare. Aceasta nu înseamnă că, prin formulări sistematice, se neglijează aspectul practic al studiilor, întrucât finalitatea lor este aceea de a forma buni misionari – buni slujitori ai Bisericii în viaţa de zi cu zi.

Obiectul disciplinei corespunde celor două aspecte ale misiunii Bisericii:

1. aspectul ofensiv, care presupune deschiderea Bisericii Ortodoxe către lume şi iniţierea unor acţiuni specifice de propovăduire a adevărului revelat, vizând trei categorii de persoane: creştinii ortodocşi secularizaţi, ateii şi adepţii altor culte şi religii;

2. aspectul defensiv, care constă în cercetarea grupărilor creştine, pseudo-creştine şi necreştine care activează pe teritoriul ţării noastre şi încearcă, prin forme de prozelitism vizibil sau mascat, să-i atragă la rătăcirile lor pe ortodocşii români, discreditând adesea Biserica noastră şi învăţăturile ei. Pe de altă parte, obiectul acestui curs îl constituie studierea temeinică a celor mai întâlnite abateri de la dreapta-credinţă, numite îndeobşte „obiecţii sectare” (învăţături sau practici eretice), dezbătute frecvent în cadrul interacţiunilor dintre ortodocşi şi eterodocşi.

Importanţa disciplinei este foarte mare – aceasta rezidă în actualitatea temelor tratate, atât sub aspect teoretic, cât şi ca finalitate practică. Se constată în ultima vreme o tendinţă spre secularism şi laicizare, abandonarea sensului creştin al vieţii şi părăsirea, practic, a Bisericii vii de către mulţi care-şi zic „creştini”, precum şi o înmulţire a grupărilor eterodoxe pe pământ românesc, un reviriment al prozelitismului sectar şi o predilecţie crescută pentru denigrarea Bisericii Ortodoxe Române. Faţă de toate acestea, avem datoria să luăm atitudine fermă.

Disciplina nu urmăreşte promovarea unei polemici în relaţiile cu celelalte Biserici, culte sau secte, recunoscute sau nu de către statul român, ci o informare clară a propriilor credincioşi atât asupra învăţăturilor acestora, cât şi asupra atacurilor lansate la adresa noastră, pentru apărarea dreptei credinţe.

Disciplina Misiologie se asociază cu materia numită Ecumenism, care se poate aborda din două perspective: cea istorică şi cea doctrinară, pe teme şi probleme majore aflate în studiul dialogurilor ecumenice la diverse niveluri, care îşi are locul, în mod evident, în cadrul secţiei Sistematice a Teologiei.

Bibliografia necesară studiului Misiologiei este o oglindă, practic, a istoriei disciplinei: o disciplină relativ nouă în cadrul Teologiei, datorită faptului că perioada comunistă a reprimat orice formă de manifestare a misiunii, iar impactul formaţiunilor eterodoxe asupra românilor ortodocşi este de dată relativ recentă.