Săvârșirea Tainei Botezului

Curs
7/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 25 în total
Cuvinte : 14594
Mărime: 49.51KB (arhivat)
Publicat de: Tereza-Nadia Petrea
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Rezumat

Botezul pune temelia vieţii creştine. Întreaga sănătate trupească şi duhovnicească a creştinului depinde de modul în care s-a aşezat fundamentul vieţii lui creştine. În sensul acesta, problema Botezului este o problemă fundamentală care trebuie să ne preocupe atât ca teologie, dar şi în latura practică, în ceea ce priveşte săvârşirea lui corectă, după rânduială şi în acord cu tradiţia Bisericii dintru începuturi. Studiul de faţă analizează problema săvârşirii Botezului numai prin afundare, dintr-o perspectivă biblică, patrstică, canonică, liturgică şi pastorală, propunând cu apăs păstrarea practicii acesteia a săvârşirii lui, ca fiind singura autentică, aşa cum prevede şi rânduiala liturgică din Molitfelnic, în mod unitar, în toate zonele ţării.

Cuvinte cheie: botez, afundare, biblic, patristic, canonic, liturgic, pastoral

I. Introducere.

Botezul pune temelia vieţii creştine. Întreaga sănătate trupească şi duhovnicească a creştinului atârnă de felul în care s-a pus temelia, de modul în care s-a aşezat fundamentul vieţii lui creştine. Pe acest fundament se va aşaza şi întări întreaga structură a vieţii creştinului, ca “viaţă în Hristos”. Dacă fundamentul nu este pus în mod temeinic, dacă el nu este solid, ci s-a pus în mod superficial, acţionându-se în funcţie de circumstanţe, atunci întreaga structură duhovnicească care se va aşeza pe o astfel de temelie va fi şubrdă, din pricina faptului că nu găseşte terenul solid pe care să se poată dezvolta în mod sănătos.

În sensul acesta, problema Botezului este o problemă fundamentală care trebuie să ne preocupe atât ca teologie, dar şi în latura practică, în ceea ce priveşte săvârşirea lui corectă, după rânduială şi în acord cu tradiţia Bisericii dintru începuturi.

Studiul de faţă analizează problema săvârşirii Botezului numai prin afundare, propunând cu apăs păstrarea practicii acesteia a săvârşirii lui, ca fiind singura autentică, aşa cum prevede şi rânduiala liturgică din Molitfelnic, în mod unitar, în toate zonele ţării.

II. Terminologia biblică privitoare la Taina Botezului.

Termenul Botez este redat în Sfânta Scriptură prin substantivul care înseamnă afundare, scufundare. Acest substantiv provine de la verbul care în limba greacă clasică înseamnă a afunda, a scufunda, a înmuia, a îmbiba, a spăla, a şterge .

Verbul ζeste folosit în Noul Testament pentru Botezul creştin (Matei XXVIII, 19; Marcu XVI, 16; Fapte II, 38; VIII, 12-13, etc.)

De asemenea, subsatantivele şi ς constituie şi ele termeni tehnici, creaţi special pentru a desemna Botezul creştin .

Aşadar, termenul este un cuvânt nou desemnând “o nouă realitate – anume marea noutate a Botezului în Trupul lui Hristos” . Acest termen exprimă afundarea în apă, sub forma acoperirii şi copleşirii, respectiv sub forma îngropării (“prin asemănarea morţii Lui” – Romani VI, 5). De altfel, Mântuitorul aseamănă moartea Sa cu botezul, atunci când zice: “Botezul (cu care Eu Mă botez” (Matei XX, 22-23; Marcu X, 38-39). Sau într-alt loc: “şi cu botez (am a Mă boteza” (Luca XII, 50). Din toate acestea, reiese cu claritate faptul că “înţelegerea botezului creştin ca îngropare-înviere cu Hristos, implică în mod necesar săvârşirea acestuia prin afundare.

III. Temeiurile biblice privitoare la săvârşirea Botezului prin afundare.

Botezul Domnului în apele Iordanului este o prefigurare a Botezului creştin, constituind temeiul şi modelul acestuia. Relatările Noului Testament privitoare la acest Botez, lasă să se înţeleagă că acesta a avut loc prin coborârea şi ieşirea Mântuitorului din apă, fiind vorba despre afundare: “Iar botezându-Se (θς) Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis …” (Matei 3, 16); “Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise …” (Marcu 1, 10).

De asemenea, iconografia Botezului Domnului, Îl înfăţişează pe Acesta stând într-un mormânt de ape, ceea ce trimite către aceiaşi realitate a afundării. Aşadar, Mântuitorul Hristos, primind să fie botezat în râul Iordanului, consfinţeşte practica afundării, ca mod al săvârşirii Botezului.

O altă prefigurare a Botezului creştin o constituie convorbirea Mântuitorului Hristos cu Nicodim, în care-i vorbeşte acestuia despre Botez, ca naştere din nou “din apă şi din Duh”: “Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu … Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh duh este. Nu te mira că ţi-am spus că trebuie să vă naşteţi de sus (Ioan III, 3, 5-7). Sintagma “naştere de sus” din textul amintit “sugerează … ideea că prin botez credinciosul actualizează pe plan subiectiv itinerariul “coborâre-înălţare”, care caracterizează lucrarea mântuitoare a Domnului” . Astfel, “scufundarea în apa botezului, naştere de sus în jos, care corespunde “coborârii” din cer a Fiului prin întrupare, este urmată de mişcarea de ridicare, corespunzătoare Învierii şi Înălţării Domnului la ceruri” . Aşadar, afundarea în cristelniţă are tocmai conotaţia naşterii de sus, ca ridicare din apă şi moarte, ca părtăşie la patima lui Hristos, prin afundarea în apă. Astfel, prin Botez, noi ne naştem de sus, coborând, asemeni lui Hristos prin Patima şi Moartea Sa, pentru a şi învia împreună cu El şi tot prin El a ne înălţa la ceruri (Romani VI, 3, ş.u.).

Toate mărturiile biblice nou-testamentare demonstrează săvârşirea Sfintei Taine a Botezului numai prin afundare. Astfel, în Evanghelia Sfântului Matei, textul referitor la instituirea Tainei Sfântului Botez: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le (ζς) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28, 19), cuprinde termenul ζ, care se referă, după cum arătam la începutul studiului, la săvârşirea Botezului prin actul afundării.

Preview document

Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 1
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 2
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 3
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 4
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 5
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 6
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 7
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 8
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 9
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 10
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 11
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 12
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 13
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 14
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 15
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 16
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 17
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 18
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 19
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 20
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 21
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 22
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 23
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 24
Săvârșirea Tainei Botezului - Pagina 25

Conținut arhivă zip

  • Savarsirea Tainei Botezului.doc

Alții au mai descărcat și

Explicarea rânduielii liturgice a botezului și mirungerii

INTRODUCERE Această lucrare tratează o temă de reală importanţă practică în viaţa Bisericii din orice timp şi în mod special în timpul nostru,...

Aspecte Creștine și Păgâne în Ritualul Botezului

I.Introducere În prima zi după naşterea pruncului, preotul rosteşte o rugăciune de sfinţire a apei, prin care cere iertarea păcatelor,...

Istoria Bisericii Universale

Cursul nr. 1 INTRODUCERE I. B. U. este o disciplină istorică şi teologică. Cei trei termeni care alcătuiesc numele disciplinei noastre au...

Istorie și fenomenologie, hermeneutică religioasă

O înţelegere a fen. religios presupune o investigare istorică iar pe de altă parte o decriptare, developare a actului şi faptului religios şi o...

Studiu Liturgic a Tainei Botezului

Redescoperirea Botezului Odinioară, în primele veacuri ale creştinismului, Taina Botezului era săvârşită în cursul nopţii pascale, ca parte...

Studiul Noului Testament

CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR Alegerea celor doisprezece s-a făcut dintr-un număr mai mare de ucenici (Lc. 6, 13), Mântuitorul numindu-i Apostoli. Pe...

Pentateuhul

Pentateuhul I. Introducere 1. Teoria surselor A. Preliminarii - până la începutul filozofiei deiste din secolul XVIII. biserica creştină nu a...

Te-ar putea interesa și

Explicarea rânduielii liturgice a botezului și mirungerii

INTRODUCERE Această lucrare tratează o temă de reală importanţă practică în viaţa Bisericii din orice timp şi în mod special în timpul nostru,...

Interpretări Noi în Privința Evenimentelor de la 1054

Introducere “Ortodoxia a început să se deschidă, prin teologia ei mai nouă, unor experienţe şi explicitări al misterului creştin necesare...

Catehezele mistagogice ale SF. Chiril al Ierusalimului și valoarea lor teologico-liturgica

Sfinţii Părinţi, ca tâlcuitori autorizaţi şi insuflaţi ai Sfintei Scripturi, nu au oferit doar lucrări de teologie dogmatică, pline de exprimări...

Taina Sfântului Botez în prezentarea liturgică a lui Nicolae Cabasila și a Sfântului Simeon al Tesalonicului

Viaţa spirituală în desfăşurarea şi dezvoltarea ei, cunoaşte o serie de etape care în Biserică sunt marcate prin Sfintele Taine, ce se...

Viziunea patristică despre Sfintele Taine și șansa împăcării omului cu Dumnezeu

INTRODUCERE "Sfintele Taine sunt lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care, în Biserică, într-o formă văzută, se împărtăşeşte...

Relația dintre Botez și Înviere în Viața Credinciosului după Epistola către Romani

INTRODUCERE Dacă Biserica şi-a putut dezvolta de timpuriu o gândire teologică sistematică, aceasta li se datorează în primul rând celor...

Relația Tainei Botezului cu Sfânta Scriptură, reflectată în ritual și în interpretările teologico-simbolice

Argument „Cum poate omul să se nască fiind bătrân ? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască ?” (Ioan 3, 4). Mirarea...

Tainele de inițiere. Botez, mirungere, euharistie în tradiția apuseană și răsăriteană

INTRODUCERE Între cele şapte taine liturgice se numără şi cele trei taine de iniţiere care sunt iniţiale creştinului: Botez, Mirungere şi...

Ai nevoie de altceva?