Sfânta Taină a Euharistiei

Biserica creştină a considerat întotdeauna Taina Sfintei Euharistii ca supremul act al cultului. Prefigurată în Vechiul Testament (Facere 14, 18), instituită în Noul Testament de Mântuitorul Hristos, Taina Sfintei Euharistii ne împărtăşeşte Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Încă de la început, Biserica a rânduit modul în care trebuie să se săvârşească Taina Sfintei Euharistii, fixând norme liturgice şi canonice, a căror observare a fost cerută cu stricteţe. Despre rânduielile fixate de Biserică, cu caracter canonico-liturgic, ne dau mărturie Părinţii Bisericii.

După rânduiala Părinţilor din Biserica primară, se poate învrednici de Taina Sfintei Euharistii doar “acela care crede că cele învăţate de noi sunt adevărate şi a fost spălat în baia cea pentru iertarea păcatelor şi pentru renaştere şi trăieşte aşa cum ne-a învăţat Hristos. Că nici ca băutură comună şi nici ca pâine comună le luăm pe acestea, ci precum…am fost învăţaţi…mâncarea, pentru care s-au adus mulţumiri prin rugăciunea făcută cu cuvântul cel de la El…, în urma transformării…, este carnea şi sângele Acelui întrupat Iisus” .

Întreaga tradiţie scrisă şi nescrisă a Bisericii creştine a consemnat întotdeauna prezenţa indispensabilă a elementelor euharistice la săvârşirea Sfintei Euharistii. Această condiţie a constituit criteriul de bază pentru validitatea tainei. Încă de la Cincizecime, când ia fiinţă Biserica creştină, elementele euharistice rânduite au fost “pâinea, vinul şi apa pentru care s-a adus mulţumirea proistosului şi consimţirea întregului popor” . Amestecul apei cu vinul a făcut parte din însăşi ritualul de bază al Tainei Sfintei Cuminecături. Prezentându-ne practica şi rânduiala din secolul II, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful ne mărturiseşte că, potrivit rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli “se aducea proistosului…pâine şi un pahar cu vin şi amestecătură…” .

Conform rânduielilor stabilite de legislaţia canonică a Bisericii Ortodoxe Ecumenice, elementele euharistice – pâinea vinul şi apa – trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pâinea trebuie să fie dospită, din făină de grâu, curată;

b) vinul trebuie să fie produs din struguri, fermentat natural. În privinţa culorii vinului, Biserica a stabilit ca acesta, de preferinţă, să fie roşu pentru a corespunde, şi prin culoare, sângelui. În lipsă de vin roşu, se poate folosi şi vinul alb, dar ceea ce este absolut necesar obligatoriu este ca vinul roşu sau alb să aibă gustul natural al vinului din viţă de vie şi să nu fie oţeţit. Conform dispoziţiilor canoanelor, în special a canonului 28 Trulan, dacă “unul dintre cei sfinţiţi” nu ar folosi la Sfânta Euharistie vin curat, din struguri va fi supus pedepsei caterisirii, ca unul care “ar proceda împotriva celor hotărâte” . Canonul 3 apostolic prevede în acest sens, că în cazul în care un “episcop, sau presbiter, afară de rânduiala Domnului despre jertfă, va aduce altceva la altar, ori miere, ori lapte, ori băuturi meşteşugite în loc de vin, să se caterisească…” . În condiţiile în care preotul săvârşitor nu ar avea la îndemână vin corespunzător calităţii cerute, se poat folosi struguri, care se storc şi strecoară cu grijă. Această preparare trebuie făcută cu puţin timp înaintea Sfintei Liturghii ca să nu înceapă să fermenteze, întrucât cu must nu este îngăduit a se săvârşi Sfânta Euharistie.

Observarea cu stricteţe a dispoziţiilor canonice privind administrarea Sfintei Euharistii a constituit o preocupare canonică a fiecărei Biserici Ortodoxe locale. În Biserica noastră, de exemplu, au fost redactate – atunci când vremurile ne-au îngăduit – numeroase cărţi de învăţătură şi instrucţiuni, având drept scop instruirea preoţilor privind administrarea corectă a Sfintelor Taine şi în special a Sfintei Euharistii. În prescripţiunile liturgico-canonice din Liturghier , se menţionează, de altfel, că “materia sângelui lui Hristos este vinul din rodul viţei, adică stors din strugurii cei din viţă. Vinul acela se cuvine să aibă gustul şi mirosul său firesc, să fie bun de băut şi curat, neamestecat cu nici un fel de alte băuturi şi mirodenii” . Aşadar, liturghisitorul care va folosi vin “stors din orice alte poame şi alte roade…sau cu vin oţeţit, sau amestecat cu ceva …, nu va putea săvârşi taina şi va greşi de moarte şi de preoţie se va lipsi…ca un călcător al aşezămintelor Bisericii” .

c) Canoanele Bisericii fac menţiune expresă şi despre celălalt element euharistic, apa (can. 91 Sfântul Vasile cel Mare) , care trebuie să se amestece – la proscomidie şi după sfinţirea darurilor, după rânduială. Apa care se amestecă, la vremea potrivită, cu vinul, trebuie să fie proaspătă şi curată, ca să nu strice gustul natural al vinului. La vremea cuvenită, atunci când preotul toarnă apă în potir, în chipul Sfintei Cruci, rostind cuvintele “Binecuvântată este căldura Sfinţilor Tăi…” , litirghisitorul trebuie să aibă grijă ca apa să fie caldă, ca să încălzească Sfintele. În canonul 13 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul se atrage atenţia, în această privinţă, că “nu se cuvine ca preotul să liturghisească fără apă caldă” . După prevederile canoanelor, cei care nu respectă cu stricteţe această rânduială predanisită de Domnul Hristos şi de tradiţia apostolică sunt supuşi pedepsei caterisirii. Canonul 37 de la Cartagina dispune în mod clar şi categoric, ca “la cele Sfinte nimic altceva să nu se aducă decât numai pâine şi vin amestecat cu apă” . Întărind dispoziţia Sinodului de la Cartagina, Părinţii Bisericii, care au participat la Sinodul al II-lea Trulan, fac şi ei pomenire de tradiţia predanisită de Domnul şi Sfinţii Apostoli, hotărând, prin canonul 32, ca la Sfânta Liturghie “să nu se aducă nimic altceva decât Trupul şi Sângele Domnului, precum şi însuşi Domnul a predanisit, adică amestecând pâinea şi vinul cu apă” . Mai mult, prin acelaşi canon, Părinţii Sinodului Trulan au dispus pedepsirea cu caterisirea a tuturor celor care ar îndrăzni să aducă Sfânta Jertfă fără a respecta rânduiala prescrisă, întrucât conform canonului 28 Trulan “jertfa cea fără de sânge a cuminecăturii…se dă poporului…spre viaţa veşnică şi spre iertarea păcatelor” . Neobservarea acestor rânduieli atrage după sine atât ineficacitatea jertfei cât şi introducerea de inovaţiuni în cultul creştin. “Dacă vreun episcop sau preot – se prevede în canonul 32 Trulan – nu face după rânduiala predanisită de Apostoli, amestecând vinul cu apă…să se caterisească, ca unul care a vestit taina imperfect şi a făcut inovaţiuni în cele predanisite” . Aşa după cum amintesc şi Părinţii de la Sinodul al II-lea Trulan, prin canonul 32, amestecarea vinului cu apă, la săvârşirea jertfei nesângeroase, simbolizează “amestecarea din sânge şi apa cea din cinstita coastă a Răscumpărătorului şi Mântuitorului nostru Hristos Dumnezeu, care s-a vărsat spre viaţa de veci şi spre mântuirea de păcate a întregii lumi…” . Întărind prin canonul 81 Trulan “cele cu dreaptă credinţă mai înainte legiuite de către Sfinţii Părinţi” , sinodalii Sinodul al II-lea Trulan au arătat că nerespectarea rânduielii predanisite de Biserică atrage după sine şi pedeapsa canonică.