Spiritualitate

Arghilofilia sau Patima iubirii de arginţi şi lupta împotriva ei

Statisticile marilor finanțişti contemporani vorbesc de o gravă identitate, în sensul că în timp ce 15% din populaţia planetei posedă 85% dintre resursele acesteia, restul de 85% dintre locuitorii planetei impart doar 15% din bogăţiile ei.

Un raport de ultimă oră arată că in lume există peste 2,8 miliarde de locuitori care trăiesc dintr-un $ pe zi, că 70 % din populaţia Terrei nu dispune de telefon şi peste 50% de lumină electrică. Creştinismul nu este un sistem economic, şi cu atât mai puţin unul de piaţă, dar cu toate acestea, atât în învăţătura Mântuitorului cât şi a Sf. Părinţi înţelegem numeroase referinţe la bogăţie şi sărăcie, la ciocoii mai vechi sau mai noi. Mântuitorul Hristos spre exemplu, S-a pronunţat împotriva bogaţilor fie în unele ziceri ocazionale (vaiurile), fie în unele parabole (samarineanul milistiv, bogatul nemilistiv şi săracul Lazăr, nebunului căruia ia rodit ţarina, înfricoşata judecată).

Creştinismul prin cuvintele inspirate ale Sf. Scripturi şi ale Sf. Părinţi, ne învaţă că nu putem să slujim în viaţa aceasta la 2 domni, Dumnezeu şi mamona, iar în dialectal caldeic al limbii aramaice, mamona înseamnă avere sau câştig. Dacă acestea două nu se exclude în plan theoretic, sunt aproape imposibil de identificat împreună în plan real. Spiritualitatea ortodoxă foloseste pentru această patimă mai mulţi termini: arghilofolia sau iubirea de arginţi, filarghiria sau zgârcenia, şi pleonesia sau lăcomia, dorinţa de a acumula cât mai multe averi.

Spiritualitatea ortodoxă ne învată că lumea pe care a creat-o Dumnezeu şi tot ceea ce există pe ea, sunt opera ale iubirii şi bunătăţii Părintelui Ceresc. El este Adevăratul proprietar al acestora, având asupra lor dreptul absolut de posesie.

Omul are dreptulrelativ de folosinţă sau de uzufruct, adică este chivernisitorul sau administratorul bunurilor pe care Dumnezeu i le-a oferit. Sf. Ioan Gură de Aur socoteşte că înainte de căderea în păcat, nu existau cuvintele al meu sau al tău pe care el le consideră un furt (raft) sau Sf. Vasile cel Mare, supranumit ambasadorul săracilor, consider că acela care are lucruri prisositoare dar nu oferă şi altuia, este un borfaş.

Învăţătura ascetică ortodoxă, consider că una dintre cele mai înalte calităţi ale lui Dumnezeu, o constitue filantropia, o formă a manifestării iubirii faţă de lumea şi creatura Sa. Ori, omul îşi demonstrează calitatea sa de a fi fost după chipul lui Dumnezeu şi îl pun pe Acesta în lucrare prin lecţia creştină a iubirii şi a milosteniei, sau cum spune Sf. Ioan Gură de Aur: omul se aseamănă lui Dumnezeu atunci când devine milostiv.

Un lucru asupra căruia percepţia este foarte variată, îl consisderă noţiunile de strict necesar şi de prisos. S-a constatatcă de multe ori ceea ce este prea puţin pentru unii, înseamnă foarte mult pentru pentru alţii şi ar putea hrăni popoare, pentru că aceste două noţiuni sunt foarte elastice. Spiritualitatea creştină, observă că această patimă produce asupra sufletului uman numeroase efecte negativeea fiind o adevărată formă de idolatrie, pentru că adeseori dumnezeul omului contemporan îl constitue banul, iar releţia sa o reprezintă plăcerea. Bogaţii şi lacomii se caracterizează prin egoism şi rapacitate (dorinţă de a acumula), patima lor fiind izvorul multor nedreptăţi, umilinţe la adresa aproapelui.

De fapt, în această patimă putem observa cum sub masca posesorului se ascunde de fatp posedatul, robul banilor. O vorbă duhovnicească frumoasă spune că nu este al tău cu adevărat, decât ceea ce poţi oferi. Lacomilor le lipseşte experienţa milosteniei.

Sf. Părinţi ne recomandă şi mijloacele cele mai importante de luptă împotriva acestei patimi. Ei ne învaţă că bogăţia în sine nu este rea şi de osândit, după cum nici sărăcia nu-l mântuieşte pe om. Important este că atât una cât şi cealaltă să devinâ prin milostenie sau prin smerenie, căi către mântuire.

Dintre mijloacele cele mai eficiente de luptă împotriva acestei patimi sunt:

• Filozofia vieţii, adică să înţelegem că toate sunt umbră şi vis, şi că în momentul în care vom părăsi viaţa aceasta, indiferent câte bogăţii vom fi adunat, nu vom lua cu noi decât faptele buneşi faplete rele.

• Munca şi economisirea, sau cum spum Sf. Părinţi, ora et labora – roagă-te şi munceşte.

• Descoperirea lui Hristos ca pelerin în sufletul celui sărac. Credinţă noastră ne învaţă că îl putem descoperi pe Hristos în împrejurările concrete ale vieţii, în mâna întinsă a săracului, printer lacrimile şi suspinele sale de nevoinţă şi neputinţă. Sf. Ioan Scărarul: Hristos spune: crezi că nu mă pot hrăni şi singur?