Spiritualitatea ortodoxa romaneasca in mileniul al II-lea si la inceputul mileniului al III-lea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Spiritualitatea ortodoxa romaneasca in mileniul al II-lea si la inceputul mileniului al III-lea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 66 de pagini .

Profesor: Pr. Prof. Dr. Alexandru Moraru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Religie

Cuprins

1. Cadrul general al organizării bisericești în ținuturile românești 4
( a doua jumătate a secolului al XIX-lea - secolul al XX-lea) 4
1.Țara Românească și Moldova 4
2. Transilvania 8
3. Bucovina 10
4. Basarabia 12
2. Aspecte generale privitoare la predarea Religiei ortodoxe în școala românească 14
3. Învățământul teologic 19
a) Seminarial 19
b) Universitar 25
4. Cultura teologică (lucrări de seamă) 32
a) Ediții românești ale Sfintei Scripturi 32
b) Traduceri din operele Sfinților Părinți și ale Scriitorilor bisericești 36
5. Presa bisericească 39
a) În Țara Românească și Moldova (1885-1918) 39
b) În Transilvania și Banat (1885-1918) 41
c) Bucovina și Basarabia (1885-1918) 43
d) Între anii 1918-1948 43
e) Între anii 1948-1989 45
f) Între anii 1989-2000 46
6. Arta și muzica bisericească 49
a) Arhitectura bisericească 49
b) Muzica bisericească 54
7. Societăți și Asociații culturale ortodoxe românești 55
8. Viața monahală 57
Bibliografie generală 65

Extras din document

1. Cadrul general al organizării bisericești în ținuturile românești

( a doua jumătate a secolului al XIX-lea - secolul al XX-lea)

1.Țara Românească și Moldova

În secolul al XIX-lea au avut loc în Europa, dar și în diferite teritorii românești

numeroase frământări social-naționale, care au influențat, între altele, însăși viața politică din

această parte de lume. În acest context, teritoriile românești au devenit "teatrul" de interese ale

unor puteri străine, precum Imperiile habsburgic, țarist și otoman, celui din urmă alăturându-i-se,

mai apoi, Marea Britanie și Franța.

Dată fiind această situație grea (prin care era pusă în pericol însăși ființa noastră

națională) a făcut să încolțească în mintea și inimile românilor dorința de unitate națională.

Întrucât Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul erau de multe secole sub "stăpâniri

străine" și nu se întrezărea vreo speranță de a scăpa de jugul acestora, singura opțiune rămânea

unirea celor două Principate Române: Moldova cu Țara Românească. Fără să mai pomenim etapele

prin care s-a trecut la înfăptuirea unirii Principatelor Române, cu implicațiile ei interne și

externe, trebuie să evidențiem faptul că, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza

ca singur domn (la Iași în 1/17 ianuarie 1859 și la București în 24 ianuarie / 5 februarie 1859) s-a

arătat voința de unitate națională a "tuturor păturilor sociale" din cele două țări românești,

eveniment la care un rol însemnat l-a avut și clerul Bisericii noastre; între reprezentanții de

frunte ai acestuia îi amintim pe: mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei, episcopul

Melchisedec Ștefănescu al Romanului, Filaret Scriban (arhiereu) și fratele său Neofit Scriban,

arhimandrit (din 1862, arhiereu), mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, episcopul Filotei al

Buzăului, episcopul Calinic (cel Sfânt) al Râmnicului, episcopul Climent al Argeșului,

protopopi, arhimandriți, preoți, monahi ș.a.

Odată ales în fruntea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a depus

eforturi considerabile pentru înfăptuirea deplinei unități administrativ-teritoriale, a unui stat nou

și modern; legile și reformele sale au avut drept scop de a pune ordine și rânduială nu numai în

structurile statului, ci și în cele bisericești (ultimele fiind și scopul prezentării noastre).

Dacă până la Unire cele două Principate au fost țări separate, aceeași situație era și pe linie

bisericească: o Mitropolie în Moldova și alta în Țara Românească, adică două unități (bisericești)

administrativo-canonice separate; una își avea scaunul la Iași (ca Mitropolie), cu două Episcopii

sufragane: la Roman și Huși, iar cea de-a doua la București, cu trei Episcopii sufragane: la

Buzău, Râmnic și Argeș, toate cu ierarhii lor proprii; în această situație, se impuneau măsuri

pentru o organizare bisericească unitară, sub conducerea unui organism superior central. Dar,

până la înfăptuirea acestui deziderat încă din vara anului 1859 "pe motiv de proastă

chivernisire... domnitorul Cuza... a dispus luarea averilor câtorva din mănăstirile chinoviale

moldovene"; este vorba de mănăstirile chinovii: Agapia, Adam, Neamțu, Secu, Văratec și Vorona.

Acestei măsuri aspre i-au urmat și altele quasi-legale, precum: înlăturarea mitropolitului

Sofronie Miclescu al Moldovei (în 1860), pe motiv că a protestat împotriva măsurilor

domnitorului și că nu s-a supus dispozițiilor acestuia; desființarea mănăstirilor Doljești și

Zagavia, precum și a altor 31 de schituri (1860); "sechestrarea averilor mănăstirești" care erau

administrate de către Ministerul Cultelor (prin Casa Centrală a Bisericii), tot în 1860 ș.a.

Dacă aceste măsuri ale lui Cuza au fost quasi-legale, altele, însă, au avut o legalitate

deplină și anume: transformarea (în 1859) școlilor catehetice în școli primare (oprindu-se astfel

hirotonirile de preoți slab pregătiți); reforma seminariilor, în 1860 (realizându-se un vizibil

progres în acest proces de învățământ); obligativitatea folosirii limbii române în cult (din 1863)

în toate bisericile și mănăstirile românești, dar și în majoritatea celor de limbă greacă; s-a avut

îngăduință, pentru limba greacă, din partea domnitorului, numai în câteva biserici și mănăstiri

grecești; secularizarea averilor mănăstirești (1863), care a avut drept urmare, intrarea în posesia

Statului "a mai bine de un sfert din suprafața întregii țări"; datorită acesteia, în următorul an

(1864), a fost posibil să fie promulgată Legea rurală (reforma agrară), prin care au fost

împroprietăriți țăranii clăcași, iar bisericilor li s-au dat loturi de pământ; s-a inițiat introducerea

calendarului gregorian (1864), dar până la urmă, Consiliul bisericesc demonstrând că

majoritatea creștinilor nu erau de acord cu aceasta s-a renunțat la idee; Legea pentru

înmormântări (1864), prin care s-au interzis înmormântările sub 200 m de la marginea

localităților, precum și înmormântările în biserici sau mănăstiri; Legea comunală (1864), prin care

s-a prevăzut întreținerea clerului și a lăcașurilor de cult de către autoritățile de stat, iar prin art.

92, actele de stare civilă, naștere, căsătorie și deces au fost luate din seama Bisericilor și date

primarilor; Legea călugăriei sau Decretul organic (nr. 1678, din 30 noiembrie 1864) pentru

reglementarea schimei monahicești (prin care s-a stabilit ca cei ce voiesc să îmbrățișeze

monahismul să aibă "învățăturile monahale superioare", pentru bărbați la cel puțin 60 de ani, iar

femeile la cel puțin 50 de ani); Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale

superioare pentru afacerile Religiei Române (1864); prin aceasta s-a prevăzut că: "Biserica

Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ce

privește organizarea și disciplina" (art. 1); dacă decretul prevedea realizarea unificării bisericești

în Principatele Române Unite, articolul 1 evidenția "neatârnarea", adică autocefalia Bisericii

noastre; în articolul 2 al acestei legi s-a prevăzut înființarea unui "Sinod general" al Bisericii

Române, dar și de "Sinoade eparhiale" pentru fiecare eparhie în parte; unificare bisericească

(după cea administrativ-teritorială din 1862) a fost "încoronată" la 11 ianuarie 1865, când printr-o

Ordonanță domnească (nr. 34, art. 1) mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei i s-a acordat titlul de

"Primat al României"; Decretul organic a fost apoi completat cu alte două Regulamente

(Regulamentul pentru alegerea membrilor Sinodului general al Bisericii Ortodoxe Române și

Regulamentul interior al Sinodului general al Bisericii Române), toate cu denumirea de Legea

sinodală (Sinodul general era format din clerici și mireni) și Legea pentru numirea de

mitropoliți și episcopi eparhioți în România (1865), prin care s-a precizat că aceștia se numesc

de către domn, și că pentru delicte vor fi judecați de forurile civile, fapt ce a nemulțumit clerul

înalt ortodox (legi modificate mai târziu).

Fisiere in arhiva (1):

  • Spiritualitatea ortodoxa romaneasca in mileniul al II-lea si la inceputul mileniului al III-lea.pdf

Bibliografie

BIBLIOGRAFIA românească modernă, 1831-1918, vol. I, București, 1984.
CATALOGUL aparițiilor la principalele edituri de carte religioasă, în "Vestitorul Ortodoxiei", X
(1998), nr. 209-210, p. 7-10.
COSTESCU, Chiru C., Colecțiune de legi, regulamente, acte, deciziuni, circulări, instrucțiuni,
formulare și programe privitoare la Biserică, culte, cler, învățământ religios bunuri
bisericești, etc., vol. I, București, 1916.
DECRET organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru afacerile religiei
române, București, 1865.
ENCICLOPEDIA istoriografiei românești, București, 1978.
IONAȘCU, I., Material documentar privitor la istoria Seminarului din Buzău 1836-1936,
București, 1937.
IONESCU, Gheorghe C., Lexicon al celor care de-a lungul veacurilor s-au ocupat cu muzica de
tradiție bizantină în România, București, 1994.
LEGEA și statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, București, 1925.
LEGIUIRILE Bisericii Ortodoxe Române, București, 1953.
MARINESCU, Adrian, Catalogul aparițiilor la principalele edituri de carte religioasă, în "
Vestitorul Ortodoxiei ", București, X (1998), nr. 209-210, p. 7-10.
MORARU, Alexandru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000. Biserică. Națiune.
Cultură, Vol. III, Tom. I, București, 2006.
PĂCURARIU, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. a II-a, București, 1997,
PĂCURARIU, Mircea, Dicționarul Teologilor Români, Ed. I, București, 1996; Ed. a II-a,
București, 2002.
RUSU, Dorina N., Membrii Academiei Române, 1866-1999, Dicționar, București, 1999.
STATUTUL Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, în "Biserica Ortodoxă
Română", CVIII (1990), nr. 7-10, p. 220-221.
STATUTUL Ligii Tineretului Ortodox Român, în "Biserica Ortodoxă Română", CVIII (1990), nr.
7-10, p. 215-219.
STATUTUL Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria și Transilvania, Sibiu, 1869.
STATUTUL pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, București, 1948.
STATUTUL Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România, în "Biserica Ortodoxă
Română", CVIII (1990), nr. 7-10, p. 221-222.